Interviu cu Andrei Năstase, fost viceprim-ministru și ministru de Interne al Republicii Moldova, candidat la alegerile prezidențiale: „Parcursul European al Moldovei înseamnă reforme profunde, nu logoree politică”
– Care credeți că sunt metodele și mijloacele prin care Federația Rusă desfășoară activități de deturnare a atenției opiniei publice privitor la alegerile prezidențiale cât și parcursul european al Republicii Moldova?
Federația Rusă nu face altceva decât sa profite de vulnerabilitățile noastre, în special de haosul instituțional în care ne aflăm, cu instituții slabe, incapabile să reacționeze adecvat și să blocheze aceste activități de manipulare. Este trist să constatăm că după 4 ani sub guvernarea PAS și conducerea Maiei Sandu, reformarea și întărirea instituțiilor a eșuat, as putea spune că suntem mai vulnerabili ca oricând la aceste atacuri informaționale și chiar la acțiuni de deturnare a alegerilor prezidențiale. În ceea ce privește parcursul european al Republicii Moldova eu cred ca el este unul solid, acesta deja nu tine doar de instituții și de incompetența actualilor guvernanți de la Chișinău, dar ține de voința oamenilor, care este una extrem de puternică în favoarea integrării europene. Desigur, riscul care rămâne este că acest parcurs să fie încetinit sau temporar blocat în cazul în care alegerile prezidențiale ar fi câștigate de forte ostile de stânga, dar vă garantez că populația masiv pro europeană nu va permite ca acest parcurs să fie blocat definitiv. Cred că parcursul european al Moldovei este unul ireversibil deja de mulți ani, iar asta s-a văzut inclusiv prin faptul că nici măcar guvernările oligarhice nu au reușit să îl blocheze, am ieșit în stradă și nu le-am permis să facă asta. Revenind însă la modul în care FR desfășoară activități împotriva Republicii Moldova, cred că ar trebui să nu ne limităm la a privi ca simpli spectatori la ceea ce face un stat agresor, dar să luăm masuri pentru a întări instituțiile și a le curăța de corupție. Nimic semnificativ nu s-a schimbat în ultimii 4 ani în acest sens, bani ilegali pătrund în țară din Rusia prin foarte multe surse și finanțează dezinformarea și activități ilegale, iar guvernarea noastră stă și se lamentează, se justifică mereu și arată cât de incapabilă este să lupte cu acest fenomen. De aceea, cred că acest subiect trebuie privit din interior spre exterior, nu invers, din perspectiva modului în care ne putem întări pentru a bloca aceste acțiuni de agresiune ale Federației Ruse prin instituții puternice și curățate de corupție.
– Credeți că Rusia se implică în crizele din Găgăuzia și Transnistria?
Rusia întreține demult aceste crize, finanțează aceste zone, dar această implicare nu ar trebui să aibă un efect prea mare atâta timp cât lucrurile ar merge mai bine în Republica Moldova și oamenii ar trăi mai bine, fie că locuiesc în Chișinău, Găgăuzia, Transnistria sau în altă parte. Toate aceste crize pot crește de fapt pe nemulțumirea oamenilor, care acum este una foarte mare, așa cum se vede din toate sondajele de opinie recente, oamenii sunt extrem de dezamăgiți de modul în care actuala guvernare a eșuat, iar aceste supărări desigur că sunt exploatate de forțe ostile. Puțină lume cunoaște că indicele sărăciei absolute a crescut în ultimii ani de la 22 % la peste 30%, sau că tot în ultimii ani avem un număr record de persoane care au părăsit Republica Moldova. De aceea revin la ce am spus anterior, marea noastră problemă este că nu facem altceva decât să tot cerem ajutoare din exterior și nu facem nimic pe interior. Ce folos că ne ajuta partenerii de dezvoltare, dar noi am eșuat îngrozitor în procesul de reformare a justiției, unde ei au băgat o groaza de bani? În realitate, noi avem o puternică criză a clasei politice în acest moment, avem o guvernare care deține tot controlul și nu reușește mai nimic, în același timp nu există o opoziție puternică. Suntem realmente vulnerabili la multe capitole în acest sens și mulți politicieni încearcă sa ascundă asta printr-un PR excesiv legat de ajutoarele externe pe care le primim, deturnând sensul lor. Am deviat puțin de la întrebare pentru că am vrut să subliniez faptul că înainte de a avea o problemă externă legată de Rusia, avem o mai mare problemă internă, pe care dacă nu o rezolvăm rapid se va profita masiv de vulnerabilitățile noastre și putem într-adevăr să ajungem în niște crize teritoriale care vor fi o combinație între influența externă ostilă și o nemulțumire reală a oamenilor față de situația din țară, o combinație cu adevărat explozivă și periculoasă, iar Republica Moldova stă pe o bombă sociala amorsată acum. Nu aș trece cu vederea nici agramatismul juridic – dar și politic – al actualei puteri, și aici mă refer atât la parlament, cât și la președintă. Aceștia au adoptat și promulgat o lege legată de sensibilitățile politice și sociale din Găgăuzia, lege care ulterior, la scurt timp, a fost declarată neconstituțională de către judecătorii de la Curtea Constituțională. Să ne întrebăm, retoric, dacă o asemenea anomalie ar fi putut avea loc în România sau în oricare alt stat european?
– Cum comentați faptul ca Șor a primit cetățenia rusă?
Cred că Federația Rusă i-a dat aceasta cetățenie după ce el a arătat că poate penetra sistemul nostru național de securitate și cel instituțional și poate aduce plus valoare pentru anumite planuri agresive împotriva Republicii Moldova. Mai degrabă ar trebui să vedem cum s-a ajuns ca acesta, după atâția ani de guvernare PAS, să controleze anumite procese care îi permit să intervină în activitatea instituțiilor din Moldova, inclusiv în cele de drept. Aici putem vorbi clar de un eșec personal al Maiei Sandu și PAS, care, timp de 4 ani, nu au reușit să facă nimic pentru a-i opri pe acești oligarhi să controleze instituțiile statului. Eu sunt sigur că dacă unul ca Șor ar încerca să facă așa ceva în România ar fi imediat blocat, pentru că voi aveți instituții puternice. Șor a făcut o înțelegere cu rușii; în schimbul protecției pe care i-o acordă, el livrează rezultate, iar asta nu ar putea face dacă nu ar exista haosul instituțional pe care îl avem. Noi tot timpul ne întrebăm de ce rușii fac una sau alta, dar răspunsurile de cel mai multe ori sunt la noi, pe intern, sunt în vulnerabilitățile pe care noi singuri ni le creăm și îi invităm să profite de ele. Nu pentru asta am ieșit în stradă împreună cu sute de mii de oameni, nu pentru asta i-am alungat pe oligarhi, ca ei acum sa revină cu forțe noi și să destabilizeze din nou țara. Iar Maia Sandu și PAS ar trebui să aibă pe conștiință acest eșec uriaș de a îndepărta oligarhii de Moldova, în loc să facă asta ei i-au ajutat să își păstreze schemele ilegale pe deplin funcționale chiar și astăzi, de unde sunt finanțate inclusiv acțiunile de manipulare a oamenilor în favoarea intereselor Federației Ruse.
„Acest referendum nu este pentru că ei vor să afle dacă moldovenii vor în UE, dar vor să îi crească șansele Maiei Sandu sa nu piardă alegerile”
-Subminarea puterii instituționale de la Chișinău afectează parteneriatul strategic și relațiile bilaterale dintre România și Republica Moldova?
Afectează totul. România ne ajută enorm, dar nu poate face în locul nostru ceea ce e de făcut. Este valabil în cazul tuturor partenerilor de dezvoltare acest lucru, ei ne sprijină dar așteaptă rezultate. În loc de rezultate, ei văd derapaje democratice, abuzuri legislative, lupte între șefii instituțiilor de drept, politizarea justiției, reforme eșuate. Desigur că toate acestea pot afecta parteneriatele noastre. Și este o lipsă de respect să ceri atâta sprijin, să primești atât de mult, iar tu să eșuezi lamentabil. Ceea ce pot să constat acum este că răbdarea partenerilor noștri este una imensă, dar cu siguranță ea nu poate fi întinsă la infinit.
-Cum catalogați faptul ca partid Șor, respectiv formațiunea ”Ai noștri”, a fost redenumită Șansa, fiind preluată de apropiați ai lui Șor, mai ales dacă ținem cont că membrii acesteia sunt suspectați de acte de corupție, finanțare ilegală și tentative de destabilizare a Republicii Moldova?
–Aici deja nu mai putem da vina doar pe ingerințele străine, mingea e în terenul autorităților moldovenești care nu au o concepție clară de stopare a unor asemenea fenomene. Voi merge și mai departe și voi spune că uneori cei care fentează legea și bunul simț se inspiră chiar de la guvernare. Să vă dau un singur exemplu. În legislativul trecut, s-a votat aproape în unanimitate o hotărâre de parlament prin care era condamnat traseismul politic. Printre votanți au fost și cei din PAS. După ce au obținut practic toată puterea în stat, PAS-ul a uitat de acea declarație capitală și a acceptat traseiști socialiști, șoriști, practic de la toate partidele, inclusiv de la Plahotniuc. În aceste condiții, este greu să le explici oamenilor de ce promotorii valorilor europene se comportă exact ca ceilalți! Pe de altă parte, dacă viața în Republica Moldova s-ar fi schimbat măcar puțin în bine, oligarhilor le-ar fi fost mult mai greu să găsească atât de mulți oameni care pentru anumite sume de bani să facă ceea ce le cer. Ei apelează la oamenii săraci și dezamăgiți, iar oameni de acest fel sunt tot mai mulți.
-Ce părere aveți despre propunerea organizării în aceeași zi cu alegerile prezidențiale a unui referendum pe tema aderării Republicii Moldova la UE?
Oamenii ne-au dat votul lor masiv și ne-au sprijinit sa înlăturam oligarhii și să menținem Moldova pe calea integrării europene. Nu cred că ei au nevoie de referendumuri pentru un subiect asupra căruia s-au pronunțat deja în mai multe feluri și de multe ori. Desigur că susțin orice demers legat de integrarea europeană a Moldovei, am scos în stradă sute de mii de oameni pentru asta. Aș susține un referendum de acest fel și chiar l-aș promova, dacă el ar fi unul onest. Ceea ce nu voi susține niciodată este ca acest subiect să fie folosit în interesul unei singure persoane sau a unui partid, în mod manipulator, ei știind că nu au făcut nimic pentru oameni și riscă sa piardă alegerile. Nu voi accepta niciodată ca banii din bugetul statului și instituțiile statului să fie folosite în interesul unei singure persoane, asta e deja sistem totalitar si poziționează Moldova într-o zonă foarte urâtă. Deci, problema nu este referendumul în sine, dar momentul ales și modul în care a fost pus odată cu alegerile prezidențiale. Maia Sandu și echipa sa au înțeles că nu au nicio șansă să câștige aceste alegeri după dezastrul provocat în țară și apelează la tot felul de tertipuri și modificări legislative abuzive pe care, apropo, în trecut le folosea Plahotniuc. Acest referendum nu este pentru că ei vor să afle dacă moldovenii vor în UE, dar vor să îi crească șansele Maiei Sandu sa nu piardă alegerile. Cred că este o acțiune care nu are nicio legătură cu valorile democratice pe care ar trebui să le promoveze un stat care aspiră la integrarea europeană. Știu că unii vor spune că scopul scuză mijloacele și că sunt în regulă astfel de derapaje dacă există riscul ca forțele de stânga să preia puterea. Dar eu vorbesc aici de un principiu, nu poți scăpa țara de oligarhi și corupție perfecționând șmecheriile pe care le făceau ei anterior și profitând de ele. Eu cred că mai degrabă puterea actuală ar trebui să facă ceea ce a promis, să facă reformele promise și să câștige alegerile în mod cinstit, nu prin tertipuri împrumutate de la oligarhi, altfel oamenii îi vor alunga la fel ca pe aceștia, iar vremurile astea sunt foarte aproape.
– Ce ne puteți spune despre actuala situație din Transnistria și cum vedeți parcursul european al Moldovei?
–Parcursul european al Moldovei este legat în primul rând de reformele urgente pe care trebuie să le facem în domenii cheie, cum ar fi justiția, lupta împotriva corupției, consolidarea instituțiilor democratice și îmbunătățirea mediului de afaceri. Progresele în aceste domenii sunt esențiale pentru a obține nu doar sprijinul și încrederea UE, ci și a cetățenilor din stânga Nistrului, ceea ce reprezintă o stringentă necesitate. Calitatea vieții, prosperitatea, bunăstarea sunt condiții foarte importante pentru ca transnistrenii să ne urmeze, să ne susțină și să-și dorească aceleași avantaje ca și populația din dreapta Nistrului. De aceea, cred că problema transnistreană devine mai ușor de clarificat în contextul integrării europene în momentul în care aceste reforme vor fi reușite si viitorul nostru, al tuturor, va fi mai atractiv. Până atunci, situația din Transnistria rămâne o provocare, un subiect delicat, Rusia menține trupe în Transnistria, sub pretextul forțelor de menținere a păcii și pentru a proteja depozitele de armament. Această prezență militară contribuie la menținerea status quo-ului și la influența Moscovei în regiune.
-Ce așteptări aveți de la viitoarele alegeri prezidențiale dar și de la viitorul președinte al Republicii Moldova?
–În primul rând aștept să văd că există capacitatea de a organiza aceste alegeri în mod cu adevărat democratic și că putem avea niște alegeri independente. Ceea ce vedem până acum sunt multe abuzuri pe care actuala guvernare le comite pentru a influența în mod nedemocratic rezultatul alegerilor, inclusiv erori care ar putea duce la invalidarea acestor alegeri sau la tensiuni. În același timp, vedem diferite încercări din partea rușilor de a influența aceste alegeri. Deci, ceea ce avem până acum nu arată deloc a mod democratic și european de organizare a alegerilor și acest lucru poate să fie extrem de periculos pentru viitorul Republicii Moldova. Mi-aș dori ca actuala guvernare sa înceteze cu abuzurile legislative și organizatorice legate de alegeri pentru că acestea ar putea sa fie folosite foarte abil de Moscova în acțiuni abuzive și agresive la adresa Moldovei atât înainte de alegeri, cât și după. Panica celor de la guvernare că din lipsa de rezultate ar putea pierde aceste alegeri îi face sa recurgă la gesturi care ar putea deturna caracterul liber și democratic al scrutinului și ar putea deschide oportunități majore pentru abuzuri din partea rușilor. Aceste lucruri pot pune în pericol inclusiv stabilitatea țării noastre. Asta ce ține de climatul în care se pregătește organizarea prezidențialelor, care este unul care inspiră foarte multă neîncredere electoratului, așa cum s-a și văzut în ultimele sondaje. În ceea ce privește viitorul președinte, noi nu am avut un președinte în ultimii ani, dar mai degrabă un ministru de externe. Sigur că este foarte important rolul unui ministru de externe, dar Republica Moldova are nevoie și de un președinte, unul care să se ocupe de problemele interne ale țării, unul competent, respectat și acceptat de instituții, unul care să poată contribui decisiv la reformarea acestora. Motivul pentru care țara noastră nu are progrese pe zona reformării instituțiilor, în special al celor de drept, al justiției, este acela că avem un președinte slab, ignorat de șefii instituțiilor, ușor de manipulat și, în general, prea ocupat cu agenda externă ca să înțeleagă ce se întâmplă pe intern. De aceea, cred că este vital pentru țara noastră să avem în sfârșit un președinte care să vrea și să se poată implica în problemele interne ale țării, care să lucreze cu celelalte instituții pentru a impulsiona reformele. Desigur că în același timp este vital să avem un președinte pro european, iar în ciuda faptului că unii speculează că nu există alternative la actualul președinte, vă asigur că există. Atunci când mi s-a cerut să cedez totul în favoarea Maiei Sandu am făcut-o, deși înțelegeam crezut că va avea cel puțin înțelepciunea de a nu se izola și de a nu se rupe complet de lumea internă, de a nu promova dezbinarea partidelor de dreapta. Din păcate, orgoliul și aroganța au făcut-o să se închidă în palatul prezidențial și să eșueze. Mulți fac o mare eroare când cred că sprijinul extern se datorează exclusiv Maiei Sandu. Cred că partenerii externi susțin moldovenii, nu o persoană sau alta. Dânșii ar fi susținut la fel orice președinte care ar fi păstrat calea europeană și ar fi promovat valorile europene, indiferent de numele lui. De aceea, un președinte nu poate să vină la final de mandat și să se laude doar cu relații externe. Știți că la evenimentele publice uneori cei din pază sau organizatorii o ascund pe Maia Sandu pe după copaci ca să nu incite oamenii să își spună nemulțumirile? Oamenii nu au o prea mare simpatie când o văd și își varsă dezamăgirea. Moldova nu mai are nevoie de un președinte care să facă doar figurație, are nevoie de un președinte jucător, activ, un adevărat om de stat. În acest context vă spun ca așteptările mele sunt să avem o schimbare profundă după aceste alegeri, să avem un președinte pro european care să fie capabil în sfârșit să facă reforme reale și să îmbunătățească viața oamenilor. Am pierdut 4 ani, sărăcia e mai mare, corupția e la un nivel uriaș, așa cum a remarcat recent si Departamentul de Stat al SUA, avem 4 ani de stagnare care vor costa țara noastră pe termen lung. Nu mai putem pierde următorii ani la fel, este nevoie de o schimbare profundă și de un om puternic și curajos în fruntea statului.
„Candidatura mea deranjează foarte tare, primesc tot felul de mesaje că ar fi bine să nu candidez, se încearcă diferite manipulări din partea celor din PAS”
-Ce anume v-a convins să luați decizia de a candida la alegerile prezidențiale? De cine sunteți susținut? De un partid, de o coaliție de partide sau veți candida independent?
–După ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare mi-am zis să stau o anumită perioadă de timp mai aproape de mine însumi, de familia mea și mai departe de politică. În această perioadă nu am criticat pe nimeni, nu am turnat gaz pe foc, dimpotrivă, am așteptat ca cele 63 de mandate să facă reformele mult așteptate. Dar ei în loc să facă reforme, au folosit această putere dată de oameni pentru abuzuri politice. După 4 ani de guvernare totalitară PAS, vedem că justiție nu există, bandiții regimului Plahotniuc sunt spălați de păcate pe bandă rulantă de justiția “reformată”, sărăcia a luat-o la vale, iar plecarea oamenilor din țară bate recorduri istorice. În toată această perioadă am fost în contactat permanent cu oamenii, mulți dintre ei mi-au cerut să revin, să mă implic, printre ei sunt și foarte mulți din cei care au ieșit cu noi în stradă, cei care ne-au susținut pe mine și Maia Sandu, iar acum sunt dezamăgiți de modul în care ea a condus țara. Am decis însă că e corect să aștept finalul de mandat al președintelui și să tragem linie. Ce e după linie este foarte clar, o spun oamenii: incompetența, aroganța, lipsa de rezultate și multă, multă dezamăgire creată de această guvernare. Desigur, candidatura mea deranjează foarte tare, primesc tot felul de mesaje că ar fi bine să nu candidez, se încearcă diferite manipulări din partea celor din PAS, îi mint pe oameni că nu e adevărat ca voi candida, astfel încât ei să nu aibă nici o alternativă de vot pe dreapta. Dar nu numai că voi candida, dar voi fi acea alternativă reala pe care o așteaptă electoratul. La cea de-a doua parte a întrebării, cine mă susține, pe cine am în spate, vă răspund amintindu-vă pe cine am avut în spate când am început lupta în stradă cu regimul Plahotniuc. Erau câțiva oameni, foarte puțini, dar foarte curajoși. Cu siguranță printre ei nu erau cei din PAS, la vremea aceea mulți dintre ei erau parteneri cu Plahotniuc în guvernarea PD-PLDM. În spatele meu erau oameni simpli, care au vrut o schimbare reală în țară, care vor și astăzi acest lucru, vor să revenim în stradă, sunt extrem de dezamăgiți de actuala guvernare. Nu am avut atunci partid, nu am avut organizații, nu am avut bani, dar aveam un obiectiv foarte clar, să scap țara de oligarhi. Am scăpat țara de oligarhi, dar nu am scăpat-o de schemele lor, pe care le derulează acum împreună cu cei din PAS. Așa se explică și de ce toți bandiții au scăpat de justiție si schemele lor funcționează la fel ca înainte.
-În ce relații mai sunteți acum cu președintele Maia Sandu? La un moment dat ați fost parteneri într-o alianță politica. Ce anume s-a întâmplat de atunci și pana acum?
–Înainte sa va răspund la această întrebare, vreau să reamintesc contextul în care noi am început sa colaborăm. Când am aflat despre furtul unui miliard de dolari de la BNM de către niște tâlhari care se dădeau pro-europeni de dimineața până seara, când am deconspirat loundromatul mafiei rusești ghidat de aceeași promotori, am decis să creăm o platformă civică pentru a scoate oamenii în stradă. Au ieșit cu sutele de mii, și ăsta a fost motivul pentru care am învins acel regim criminal. Ulterior, la o distanță mare de timp, ni s-a alăturat, timid, și actuala președintă, pe atunci ministru în guvernele cleptocrate. Am acceptat să vină lângă noi pentru a fi mai mulți, pentru a reuși să luptăm mai eficient cu tâlharii. Ceea ce a fost însă mai greu a fost înainte să vina ea, când regimul încă era foarte puternic, ne-am expus la riscuri foarte mari unii dintre noi, cu pericole iminente la adresa noastră și a familiilor noastre. Maia Sandu și o parte a echipei din PAS au venit în cea de-a doua parte, am luptat împreună pentru același deziderat, ne-am asumat împreună o serie de promisiuni importante în fața sutelor de mii de oameni aflați în stradă, toată lumea ne vedea ca o viitoare echipă care va prelua conducerea țării pentru a face reforme. Numai că egoismul, aroganța, dorința de a avea toată puterea pentru ei, i-a făcut pe foștii noștri parteneri să facă un fel de atac raider politic, sa preia toată puterea de unii singuri prin manipularea oamenilor, a partenerilor externi. Am trecut și peste asta și am încercat să avem o discuție, să ne propunem experiența profesională pentru a reuși să scoatem Moldova din impas. Nu am fost acceptați, pentru ei noi eram buni doar în stradă, doar pe baricade, doar pentru a le curăța drumul către putere. Apoi au pus la cale un mecanism de organizare a concursurilor trucate, promovau mediocrități, declarau public una și făceau alta. Au profitat de valul de speranță al oamenilor și au preluat toată puterea. Eu cred că asta e și cel mai mare eșec politic al PAS si eșec personal al Maiei Sandu. Ei s-au autoizolat politic, și-au distrus toți partenerii politici ca să aibă toată puterea, exact așa cum a făcut și Plahotniuc. Dar ceea ce nu au înțeles este că atunci când deții toată puterea, ai și toată responsabilitatea pentru eșecuri. Aceasta este situația în care se află PAS acum, decontează toate eșecurile din cei 4 ani și de teama ca asta să nu ducă la pierderea alegerilor prezidențiale, ei inventează tot felul de șmecherii și abuzuri pentru a influența ilegal rezultatul alegerilor. Acesta este și eșecul personal al Maiei Sandu, care a ales să se izoleze în palatul prezidențial și să se deconecteze complet de situația internă. Uneori ai senzația că Moldova este condusă de un președinte care lucrează de la distanță, conduce țara pe Zoom, atât de deconectată este de tot ce înseamnă viața internă a țării. Iar asta se întâmplă pentru că nu poate empatiza cu oamenii, ea nu poate simți durerile lor și greutățile cu care se confruntă, de aceea nici nu face nimic concret pentru îmbunătățirea vieții lor și îi hrănește doar cu promisiuni legate de o posibila integrare europeană peste nu se știe câți ani. Oamenii însă vor să trăiască mai bine acum.
-De mai mult timp sunteți prezent la mai multe evenimente din România, la invitația liderilor PNL. Ce relaţii aveți cu liderii PNL din România si în ce context s-au format aceste relaţii?
Am o recunoștință enormă față de tot ce face România pentru Moldova și o apreciere specială pentru modul în care am fost ajutat atunci când eram pe baricade și mă luptam cu regimul oligarhic. Când am candidat la Primăria Chișinău am avut o solidaritate incredibilă din partea primarilor români. România este mai mult decât un partener pentru Republica Moldova, a fost mereu punctul nostru de sprijin la greu. Am o relație frumoasă cu liderii PNL, una pragmatică și avem același obiectiv legat de Republica Moldova, să vedem schimbări și reforme reale, instituții curățate de corupție și o țară integrată real în sistemul de valori europene. Acești oameni iubesc Moldova și o ajută mai mult decât o fac politicienii noștri de multe ori. Voi participa cu drag la orice invitație pe care o am din România, îmi voi promova viziunea mea pentru Moldova și sper să găsesc cât mai multă susținere în acest sens în continuare. Vă mulțumesc și pentru acest interviu, le mulțumesc tutor românilor pentru susținerea și dragostea lor necondiționată pentru Moldova și oamenii ei.
C.T.Z.