Având în vedere extinderea fenomenului consumului de droguri în societatea contemporană, Liceul “Vasile Conta” din Târgu-Neamț este preocupat permanent de organizarea unor activități de instructaj și prevenire în domeniu, pentru elevi, părinți și cadrele didactice.
Astfel, în mod constant am cooptat în aceste activități specialiști care să ne învețe cum putem sta departe sau lupta împotriva acestui flagel.
Deja, anul acesta, elevii din segmentul claselor 9-12 au beneficiat de aceste activități.
Totodată, considerăm a fi de utilitate și organizarea unor astfel de activități cu cadrele didactice și părinții, fapt pentru care avem plăcerea de a vă propune și invita marți 11.06.2024, începând cu ora 17:00, la o conferință în domeniu, la Amfiteatrul din localitatea noastră.
Activitatea va fi susținută de către prof. dr. colonel Cătălin Țone, expert antidrog & antidoping cu multă experiență în combaterea și prevenirea fenomenului și implicat activ în promovarea educației antidrog în școlile din România.
Temele abordate vor fi, preponderent, unele de ordin practic:
- cele mai consumate droguri în rândul elevilor;
- cum să prevenim debutul în consumul de droguri;
- cum să recunoaștem un consumator;
- cum sa intervenim pentru vindecarea dependenței;
- cum vă puteți ajuta copiii Dvs. să stea departe de vicii.
Cu ocazia activității, dânsul va răspunde direct, tuturor întrebărilor pe care le veți formula pe acest subiect.
Și, de asemenea, vom prelua și vom răspunde și întrebărilor formulate ulterior, în scris sau prin intermedierea unui dialog cu dl profesor.
Informațiile se adresează părinților tuturor copiilor și adolescenților din LVC, însă toți părinții sunt bineveniți.
Prof. Karina Cojocariu