Optimism la proba la matematică de la Evaluarea Națională ce a fost susținută astăzi, 27 iunie, în cele 111 centre de examen de peste 3.900 de candidați. Ei au avut de rezolvat trei subiecte, prin care să-și demonstreze competențele acumulate în cei 4 ani de gimnaziu la această disciplină.
Primele două subiecte au fost caracterizate de candidații intervievați de “Mesagerul de Neamț” ca fiind de o complexitate ușoară spre medie. Cel de-al treilea a fost de o complexitate ceva mai mare și ar fi putut da de furcă celor mai puțin pregătiți.
Dacă rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor, atunci notele obținute la această probă ar trebui să reflecte cele declarate și, eventual, Neamțul să se situeze peste media națională ca procent de promovabilitate.
Părinții candidaților de la Colegiul Național “Calistrat Hogaș”, ca și copiii, sunt încrezători și se așteaptă la rezultate bune.
Colegiul Național Petru Rareș:
Redactor: Denisa Popa
Imagini: Bogdan Călian
Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




