Ca la fiecare scrutin electoral, indiferent că vorbim de cele locale sau europarlamentare, care anul acesta au loc pe 9 iunie, ori cele parlamentare sau prezidențiale, în zona secțiilor de votare este „zonă liberă de alcool”. Adică o distanță precis stabilită de normele legale în vigoare în care este interzisă vânzarea de băuturi alcoolice de orice fel, bere, vin sau tărie, precum și consumul de băuturi alcoolice. Acest aspect este reglementat de normele legale aplicabile scrutinului din 9 iunie, respectiv Legea 115/2015 pentru alegerile locale și Legea 33/2007 pentru alegerile europarlamentare. Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului secției de votare este interzisă. „Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții. În acest scop, puterile lui se întind și în afara localului secției de votare, până la o distanță de 500 metri”, se prevede în prima dintre legile menționate anterior. Nerespectarea prevederilor referitoare la comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice în perimetrul secțiilor de votare este contravenție și se pedepsește cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 lei. (G.S.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite





