Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    marți, septembrie 8
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Drona care a survolat regiunea de Nord Est a țării s-ar fi prăbușit în raionul Rîșcani, informează presa din Republica Moldova
    • IPJ Neamț atrage atenția informațiilor false care circulă în spațiul public după mesajul RO-ALERT de astăzi
    • Comunicat oficial MAPN: Dronă detectată în zona Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
    • RO-Alert în Neamț: Posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, avertizare transmisă populației
    • Premieră: Turul României 2026, start istoric la Chișinău. 21 de echipe din 14 țări participă în cel mai important eveniment ciclist al țării 
    • Târgu-Neamț. Un viceprimar absent, în concediu de odihnă/medical și cu probleme grave de telefonie
    • Canotoare de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, campioane europene.  Adversarii lor au fost și cu 4-5 ani mai mari
    • Turul României ajunge la Piatra-Neamț pe 10 septembrie. Restricții temporare de circulație pe traseul competiției
    • Alimentația copiilor la început de școală: ce pui în pachet pentru energie și dezvoltare sănătoasă
    • Secretele ascunse ale Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț: două comisii, zero concluzii publice
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!
    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!
    Actual iulie 28, 2024

    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!

    By MesagerulNiciun comentariu8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!“Examenul de Bacalaureat este un examen al emoțiilor, al trăirilor interioare, cu mult mai presus decât un examen al cunoștințelor. Însă pentru a-ți putea gestiona emoțiile și stresul în acea zi, trebuie să te simți pregătit, să ai încredere în tine și în ceea ce ai învățat. Iar acest lucru se poate obține doar prin muncă”, așa definește Alexandra Antal, absolventa Colegiului Național “Roman Vodă”, examenul de maturitate, la care a reușit să obțină cea mai mare medie din județul Neamț. Nu chiar 10, dar cu numai 2 sutimi sub nota maximă. “Pentru mine examenul de Bacalaureat a fost o oportunitate de a învăța să mă concentrez, să pun accentul pe detalii și să iau cu calm fiecare punct în parte. Astfel, am învățat să lucrez folosind disciplina. Subiectele mi s-au părut accesibile, astfel încât toată lumea să le poată lucra, să obțină notă de trecere. În cazul meu, obstacolul pe care l-am întâmpinat și care nu mi-a oferit șansa unei medii de 10 la Bacalaureat a fost nota la limba română, unde am reușit să obțin 9,95”.

    “Este atât de ușor să eșuezi”

    Alexandra a fost o elevă de… aproape 10, în toți anii de liceu, cu excepția clasei a XII-a, când nu a reușit să ia un 10 curat pe întreg anul, iar media finală a anilor de liceu a fost 9,86. Dar notele nu par, cel puțin la nivel declarativ, să o intereseze atât de tare, decât prin prisma ambiției de a… învinge sistemul.

    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!“Școala din România se bazează pe un sistem care accentuează, în momentul actual, capacitatea elevilor de a memora anumite informații, astfel încât nu promovează creativitatea atât de mult pe cât ar trebui. Consider că notele reflectă, în cea mai mare măsură, capacitatea unui elev de a-și folosi cunoștințele pe care le dobândește, de a reuși să-și stăpânească gândurile și emoțiile și nu ceea ce știu ei de fapt. Este atât de ușor să eșuezi în fața unui examen pentru care tu știi că te-ai pregătit din cauza lipsei de concentrare născută din emoții. Sistemul românesc de notare ar putea fi îmbunătățit prin îmbinarea creativității cu utilul, cu informațiile pe care elevii le învață și care îi poate ajuta pe viitor mai mult decât obținerea unei simple note la un examen”, spune Alexandra.

    Educația din familie a făcut-o să gândească, parcă dintotdeauna, că poate obține ceea ce-și dorește doar prin muncă și, de la an la an, s-a ambiționat să devină mai bună, cea mai bună variantă a ei: “Însă, în acest proces, este important să nu te pierzi pe tine și nici să uiți de pasiunile tale. Este important să găsești un echilibru între învățare și socializare, și eu cred că l-am găsit. Nu a fost mereu ușor, și nici nu trebuia să fie, pentru că numai așa am realizat importanța și frumusețea lucrurilor și a mediului din jurul meu. Am avut momente în care m-am pus pe mine pe locul 2 și am pus școala mai presus. Mă pierdusem pe mine, însă am reușit să mă ridic și să găsesc punctul de echilibru. Astfel, am învățat să fiu răbdătoare, să iau lucrurile pas cu pas pentru a putea ajunge să-mi ating obiectivele”.

    Modele în viață: familia și profesoara de literatură

    Un copil frumos și fizic și sufletește, Alexandra provine dintr-o familie din Tămășeni, în care munca a fost cumva sensul de a fi. Fratele ei mai mare, licențiat în informatică al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este acum la master în același domeniu. Tatăl ei este constructor, iar mama este inginer geo-chimist. Toți membrii familiei au avut o influență asupra ei, susținând-o să își urmeze visele și ajutând-o să le transforme în realitate.

    Primii opt ani din educația ei au fost în satul natal, la Școala Gimnazială Tămășeni. În clasa a IX-a, a devenit eleva Colegiului Național ”Roman-Vodă”. În gimnaziu a participat la olimpiadele de limba și literatura română, limbă franceză și matematică, unde a obținut locuri III și mențiuni, fără să aibă șansa unei confruntări la nivel național.

    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!Vorbește foarte frumos despre profesoara Bianca Mantale, de la Tămășeni, cea care a influențat-o cel mai mult: “Doamna profesoară care m-a sprijinit întotdeauna și care mi-a descoperit potențialul a fost doamna dirigintă din gimnaziu, profesoara de limba și literatura română. Este acel tip de profesor care se implică cu toate puterile sale în creșterea și educarea elevilor, ajutându-i să-și depășească limitele și să evolueze într-un mod în care nici nu s-ar fi gândit. Este un OM frumos, în care eu am găsit liniște și putere de lucru. Susținerea a continuat și după ce am intrat la liceu, fiind alături de mine atât în parcursul educațional, cât și cel spiritual. Dumneaei mi-a arătat că sunt mai mult decât cred eu că sunt și că pot să realizez lucruri uimitoare pentru mine, dar și pentru cei din jurul meu. A reușit să sculpteze o parte din persoana care sunt astăzi și pentru asta, dar nu numai, îi voi fi veșnic recunoscătoare!”.

    Generația pandemiei, un liceu cu jumătate de măsură!

    Alexandra face parte din generația pandemiei, acei copii care s-au trezit că, în loc să meargă la liceu și să-și cunoască mai bine noii profesori și colegi, trebuie să învețe online, într-un sistem conceput în mare grabă, ca la o situație de urgență. Primii doi ani de liceu au fost umbriți, pentru toți liceenii care anul acesta au dat Bacalaureatul, de restricțiile impuse în pandemie și au avut de recuperat golurile apărute atunci.

    “Generația din care fac parte pot zice că nu este una prea norocoasă. Încă din clasa a VIII-a am fost nevoiți să trăim în pandemie, astfel încât, primul an de liceu nu a părut să fie ceea ce ne așteptam. Am avut parte de o experiență cu un sistem hibrid, jumătate de clasă la școală, jumătate acasă, și acest fapt a reprezentat o piedică în formarea colectivului. Mediu nou, profesori noi, sistem nou, însă toate pe jumătate din cauza pandemiei. Clasa a X-a a părut că ne aduce cu un pas mai aproape de normalitate, însă nu în totalitate. Lucrurile păreau că sunt mai bune, eram toți la școală, cu măști, care împiedicau totuși comunicarea între noi. Liceul reprezintă un nou pas în viața unui tânăr, un pas care face trecerea de la copilăriile din gimnaziu la strictețea și duritatea profesorilor din liceu. Perioada liceană a fost una plină cu amintiri, cu muncă, cu rezultate în dezvoltarea mea atât academică, cât și socială. Tranziția de la gimnaziu a fost una dificilă, dar m-a ajutat să devin mai puternică. Cadrele didactice pe care le-am întâlnit în liceu sunt niște profesori cu adevărat devotați, care au contribuit la formarea unor OAMENI talentați și frumoși!”, spune Alexandra însuflețită de amintirile anilor de liceu, de care acum realizează că se desparte.

    Studentă la medicină, cu 98 din 100 de puncte!

    Alexandra Antal a ales medicina generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, unde a reușit să intre și să se claseze pe locul 21 în listă, obținând o notă de 98 din 100 de puncte, rezultat pe care l-a aflat chiar în ziua documentării acestui material.

    Alexandra Antal, un viitor medic, aproape 10 la examenul de maturitate!“Încă nu știu ce tip de medic voi fi, însă știu ca voi fi un medic dedicat și pregătit. Momentan, nu îmi doresc să părăsesc țara, însă niciodată nu poți ști ce îți oferă viitorul. Eu nu mă consider o persoană care să-și dorească să ajungă precum cineva, ar fi prea mult spus că am avut un model în viață. Însă, întotdeauna încerc să mă înconjor de persoane de la care pot învăța lucruri care să mă ajute să mă dezvolt. Am luptat să devin cine sunt astăzi și voi încerca în continuare să evoluez, să ating limite la care nu m-aș fi gândit că aș putea ajunge. Atât colegii, cât și profesorii, familia, au contribuit la persoana care sunt astăzi și ei au reprezentat un model pentru mine”, spune încrezătoare, proaspăt întoarsă din Iași, de la universitate, unde a aflat vestea mult așteptată că este studentă, nu oriunde, ci la medicină!

    Cu trecerea timpului a realizat că pentru a-și păstra concentrarea și randamentul în procesul de învățare trebuie să-și dedice o parte din timp dezvoltării pe plan personal. A luat lecții de chitară clasică, de înot, însă în cea mai mare a timpului s-a implicat în activitățile de voluntariat din cadrul bisericii din sat. “Aici am avut oportunitatea să petrec timp cu prietenii mei, să ajut comunitatea din care provin și să mă dezvolt. Însă, de asemenea am dezvoltat o pasiune pentru filme și seriale, pe care nu am lăsat-o să mă domine prea mult, pentru a putea să rămân focusată pe studiu”, spune Alexandra, o tânără foarte disciplinată și sufletistă.

    Angela CROITORU

    COMES – Angajăm
    Parteneri

    Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova AUR cere dezbaterea proiectului privind 300 de parlamentari. Legea intră în comisiile Parlamentului NewsEdge AUR cere dezbaterea proiectului privind 300 de parlamentari. Legea intră în comisiile Parlamentului Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT
    Alexandra Antal bacalaureat Colegiul Național ”Roman Vodă“ Roman profesoara Bianca Mantale
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleEliza Chelariu, cea mai mare medie în rural la examenul de maturitate
    Next Article FĂUREI Investiții ce schimbă condițiile de trai și o șansă la un viitor mai bun!
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Drona care a survolat regiunea de Nord Est a țării s-ar fi prăbușit în raionul Rîșcani, informează presa din Republica Moldova

    Drona care a survolat regiunea de Nord Est a țării s-ar fi prăbușit în raionul Rîșcani, informează presa din Republica Moldova

    septembrie 8, 20261 Min Read
    IPJ Neamț atrage atenția informațiilor false care circulă în spațiul public după mesajul RO-ALERT de astăzi

    IPJ Neamț atrage atenția informațiilor false care circulă în spațiul public după mesajul RO-ALERT de astăzi

    septembrie 8, 20261 Min Read
    Comunicat oficial MAPN: Dronă detectată în zona Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

    Comunicat oficial MAPN: Dronă detectată în zona Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

    septembrie 8, 20262 Mins Read
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Târgul de Carte Piatra Neamț
    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.