S-a mai încheiat un Campionat European, unul foarte antrenant şi prin prezenţa echipei noastre, astfel mult mai vizionat pe viu sau virtual. 2024! Să ne gândim că prima ediţie s-a desfășurat în Franța, cu mulţi, mulţi ani înainte, sunt tot mai puţini care să-şi aducă aminte. Iulie 1960. Au luptat în calificări 17 echipe, s-au calificat doar 4 (sic!): Cehoslovacia, Franța, URSS și Iugoslavia. Trei echipe din lagărul comunist, campioană europeană a fost URSS, care a învins Iugoslavia, cu 2-1, în finala disputată la Paris. URSS-ul marelui portar (considerat de mulţi chiar cel mai mare) – Lev Iaşin.
Şi pentru sovietici europenele au fost mai mereu accesibile. Dar în 1968, la semifinala cu Italia, după „aruncarea banului” (meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0), a mers în finală Italia, care a câștigat cu 2-1 în faţa Iugoslaviei. O finală cu rejucare, întrucât în primul meci scorul fusese 1-1.
În 1976 au fost pentru ultima dată doar 4 participante, iar finala dintre Cehoslovacia și RFG a fost pentru prima dată hotărâtă la penalty-uri (Cehoslovacia a câştigat cu 5-3).
Cele mai multe goluri la o singură ediție a înscris Michel Platini în 1984: 9 goluri în 5 meciuri. Michel Platini a intrat într-un con de umbră (poate şi funcţiile şi problemele lor au contribuit), dar francezul, cu trei „Baloane de Aur”, considerăm că este peste orice alt fotbalist francez, fie el chiar Zidane.
Ediția din 1988 nu a avut prelungiri sau lovituri de pedeapsă, nu s-au înregistrat meciuri fără goluri, iar Olanda a strălucit, mai ales în faţa URSS (din nou şi pentru ultima dată URSS). Gullit, Van Basten şi… Dasaev, un portar excelent, cu alergie la Van Basten şi… Lăcătuş.
În 1992 a câștigat Danemarca, echipa venind din vacanţă de pe plajă, căci inițial nu se calificase la turneul final (a luat locul Iugoslaviei, care a fost descalificată pe criterii politice şi Savicevici a rămas acasă). Michael Laudrup a considerat că nu merită să-şi strice vacanţa, nu şi fratele său, Brian, care a devenit campion european împreună cu Jensen, Vilfort sau Schmeichel.
În finala din 1996, Germania lui Sammer lupta cu o echipă frumoasă a Cehiei lui Poborscky şi a fost pentru prima dată „golul de aur” al longilinului Oliver Bierhoff, în prelungiri.
Ediția 2000 a fost prima găzduită de două țări: Belgia și Olanda şi au fost şi românii Mutu, Chivu, Ganea sau Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu. Francezii continuă cu aplombul din 1998, aşa cum vor face şi spaniolii: două europene şi un mondial, iar Fernando Torres a fost primul jucător care a marcat în două finale (2008 și 2012).
Grecia lui Zagorakis a fost surpriza anului 2004, învingătoare în faţa Portugaliei unui tânăr Ronaldo ce nu-şi mai putea opri lacrimile. Abia în 2016 a venit şi rândul lui.
Concluzionând: 10 echipe au câștigat, până acum, turneul final: Spania (de 4 ori), Germania/RFG (3), Franța (2), Italia (2), URSS, Cehoslovacia, Olanda, Danemarca, Grecia, Portugalia (toate câte un titlu). România: cea mai importantă performanţă – sferturi – 2000, la fel ca în 1984, când participau tot 8 echipe.
Ne întoarcem la campionatul nostru, care e tot mai antrenant, în ciuda caniculei, a proastei organizări LPF-iste sau FRF-iste. Un meci precum Botoşani-Oţelul te ţine în faţa televizorului. Apreciem venirea lui Garita la FCSB, este, cu siguranţă, un vârf autentic, masiv şi cu tehnică, pe Cârjan şi ne pare în continuare rău de Mitriţă. Apreciem, fără rezerve, Corvinul şi ne bucurăm că Antoche din Broşteni, acum la Slobozia, a fost în echipa etapei. Hai ai noştrii! (D. DIEACONU)
Mesagerul Bacău Tâlhar din Bacău, adus în cătușe din Germania și băgat direct în penitenciar 
ZCH Festival internațional de teatru francofon la C.N. „Petru Rareș” Piatra-Neamț 
NewsEdge Agrointeligența intră în televiziune. Un nou post TV dedicat agriculturii și mediului rural 
BusinessEdge Cumpărăm trenuri noi, dar tot mai puțini români aleg să călătorească pe calea ferată. Numărul pasagerilor a scăzut cu 1,4 milioane în trei luni 
