Între 1 și 4 august, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț organizează cea de a XXV-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul.”
Respectând caracterul itinerant al manifestării fondate în anul 1991, instituția organizatoare pregătește o serie de patru evenimente artistice complexe desfășurate în trei localități ale județului. Prima zi de Festival se va desfășura în comuna Pângărați, acolo unde, de la ora 17:00 se vor desfășura ateliere pentru copii, urmând ca o oră mai târziu publicul local să se bucure de un program de dansuri tradiționale din Serbia, Polonia și Franța. Seara va cuprinde și evoluția Ansamblului „Tekir” al comunității tătare din Techirghiol, județul Constanța. Vor oferi recitaluri soliștii de muzică populară Simona Manolache și Laurențiu Marian.
Vineri, 2 august 2024, gazda Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul” va fi orașul Târgu Neamț. La amfiteatrul de sub Cetate, începând cu ora 19:00, vor evolua cele patru grupuri folclorice invitate la ediția curentă, spectacolul muzical coregrafic urmând a fi completat cu evoluția apreciatei interprete a folclorului moldovenesc, Viorica Macovei, și cu programul artistic al Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
În municipiul reședință de județ, pe platoul Curții Domnești, vor avea loc ultimele două seri folclorice ale ediției a XXV-a a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”. Două seri magice, cu două concerte extraordinare, formațiilor participante alăturându-se două nume importante din domeniul folclorului: Orchestra „Rapsozii Moldovei” din Chișinău (pentru seara de sâmbătă, 3 august 2024) și Damian Drăghici, duminică, 4 august 2024. Ambele evenimente vor începe de la ora 19:00.



(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro
- Reținută după ce ar fi distrus bunurile fostului concubin
- Cod galben de vânt în Regiunea Nord-Est
- Contrabandă cu țigări, bani negri și arme neautorizate, scoase la iveală în Neamț și Suceava. Doi bărbați reținuți




