Astăzi, 17 iulie 2024, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, organizată în cele 3 centre de concurs desemnate de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Dintre cei 714 de candidați înscriși pentru această probă, 641 s-au prezentat la examen, reprezentând o prezență de 89,77%. Dintre cei prezenți, 54 de candidați (8,42%) s-au retras din diverse motive personale sau medicale, fără ca vreunul să fie eliminat din concurs.
Lucrările scrise ale celor 587 de candidați au fost scanate în centrele de concurs și încărcate pe platforma digitală de evaluare. Subiectele și baremele de corectare au fost publicate anterior pe site-ul dedicat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.
Primele rezultate obținute de către candidați vor fi afișate pe 23 iulie 2024, pe pagina web titularizare.edu.ro și pe site-ul Inspectoratului Școlar Neamț. Contestările la rezultatele preliminare vor putea fi depuse în perioada 23 iulie 2024, până la ora 21:00, și 24 iulie 2024, până la ora 12:00, la sediul Inspectoratului Școlar sau prin intermediul adresei de email mru.mobilitate@isj.nt.edu.ro.
Rezultatele finale vor fi anunțate pe 31 iulie 2024, pe aceleași platforme online. În vederea angajării pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, nota minimă este 5.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice vacante, pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie, în ședințe de repartizare organizate de către inspectoratul școlar în perioada 1-2 august 2024, conform graficului care va fi afișat pe site-ul inspectoratului școlar.
Puteți consulta aici comunicatul de presă al ISJ Neamț. Detalii despre posturile disponibile pentru titularizare în Neamț puteți citi aici.
A.T.

Mesagerul Bacău Video/Polițiștii băcăuani avertizează seniorii de Ziua Persoanelor Vârstnice: „Nu lăsați buna-credință să fie exploatată de infractori!”
ZCH Video-Foto. Bunici și nepoți, muzică, teatru și emoție de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Târgu-Neamț
NewsEdge Unde mai poți face baie în mare în octombrie. Destinațiile unde vara nu s-a terminat
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp




