Emoții pentru cei aproximativ 3.000 de absolvenți de liceu din județul Neamț care au susținut examenul de Bacalaureat. Astăzi, 8 iulie, vor fi publicate rezultatele înaintea eventualelor contestații. Rezultatele vor fi făcute publice pe platforma dedicată a Ministerului Educației până în ora 12,00, acestea fiind anonimizate (fiecare candidat are un cod de identificare). Candidații trebuie să intre pe platformă și să introducă codul primit de la liceu pentru căutarea rezultatului obținut la examenele din sesiunea iunie-iulie 2024.
În această dimineață, s-a anunțat că Ligia Deca, ministrul Educației va susține o conferință de presă la ora 11.30 în care va prezenta primele statistici privind rezultatele la BAC. O situație similară a fost și săptămâna trecută, când rezultatele la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a nu au fost publicate decât după ce a început conferința de presă a Ligiei Deca.
Candidații nemulțumiți de rezultatul primit pot depune contestație tot astăzi, până la ora 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. Un model de contestație publicat de edupedu.ro puteți vedea mai jos.
În perioada 9-11 iulie urmează soluționarea contestațiilor, iar vineri, 12 iulie vor fi anunțate rezultatele finale.
Pe lângă contestație, candidaţii trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care menţionează că au luat cunoştinţă despre faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să fi susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, toate probele scrise și să fi obținut minim nota 5 (cinci) la fiecare dintre acestea, iar media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie minim 6 (șase).
Angela Croitoru
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?
- VIDEO Lucrări la Autostrada Moldovei (A7): pe ploaie, la unul dintre podurile din comuna Dulcești (Neamț)





