Investițiile făcute în secția Chirurgie generală a celei mai mari unități sanitare din județul Neamț au făcut ca la acest moment pacienții și cadrele medicale să aibă parte condiții mai bune. Recent s-au încheiat lucrările de igienizare și reparații, banii fiind alocați de Consiliul Județean Neamț. „Este vorba de o investiție care se cifrează la 547.400 lei, iar lucrările au durat aproximativ o lună și jumătate. Nu puteam muta secția în altă parte, așa că s-a luat decizia ca aceasta să fie împărțită în două. S-a lucrat în jumătate, iar în cealaltă parte au fost pacienții, iar apoi s-a lucrat în cealaltă parte”, a declarat medicul Cristina Atănăsoaie-Iacob, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Pe lângă igienizare au fost făcute și alte lucrări, iar pe toată lungimea holului, pe ambii pereți, a fost montată o balustradă tip mână curentă, utilă celor aflați în suferință. Au fost schimbate și ușile de la saloane, pentru că anterior dimensiunea acestora nu permitea intrarea unei tărgi. Planurile de viitor ale conducerii unității medicale este dotarea saloanelor cu băi proprii.
(G. S.)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții




