Anul școlar 2024-2025 va începe luni, 9 septembrie. Până atunci ar trebui ca lucrările de consolidare și modernizare de la Școlile Gimnaziale nr. 5 și 8 din Piatra-Neamț să fie recepționate, iar mobilierul școlar să fie deja montat în sălile de clasă pentru ca elevii și cadrele didactice să poată începe în bune condiții noul an școlar.
Primarul Andrei Carabelea este optimist și spune că, în cazul Școlii nr. 8, acolo unde erau întârzieri, lucrurile au intrat în linie dreaptă:
“Lucrările de la Școala nr. 8 pe partea de construcții sunt finalizate. Aici doar centrala termică trebuie să vină până la sfârșitul acestei săptămâni, iar din acel moment vom face notificarea pentru constituirea comisiei de recepție a lucrărilor”, a precizat primarul Andrei Carabelea.

Imagini din luna mai de la Școala Gimnazială nr. 8 Piatra Neamț
Problema mobilierului
Problema apare însă la achiziția mobilierului școlar, la care contractul se va semna abia în luna august, după ce trece perioada de contestații a licitației. Este vorba despre bănci, catedre, scaune și dulapuri noi pentru 21 de unități de învățământ din municipiul reședință de județ și Palatul Copilului, între care se află și Școlile nr. 5 și nr. 8.
„Se așteaptă să treacă perioada de contestații, iar la începutul lunii august se va semna contractul. Termenul de livrare va fi de 2 luni, dar se dorește ca până pe 9 septembrie, când începe noul an școlar, mobilierul să ajungă, cu prioritate la Școlile nr. 5 și nr. 8”, a precizat Florin Jbanca, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamț.
Imagini de la Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț din mai 2024
Finanțarea este acoperită prin Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare de 9,25 de milioane de lei, fără TVA.
Rămâne de văzut dacă mobilierul va fi în școli până la începutul lunii septembrie, caz în care elevii se vor întoarce în școlile modernizate.
Angela Croitoru
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00






