Pe modelul ești președinte la PNL Neamț, ai pierdut alegerile pentru președinția Consiliului Județean, poți să te trezești cu un dosar penal, George Lazăr, șeful liberalilor nemțeni și secretar de stat în Ministerul Energiei, a fost trimis în judecată de procurorii DNA care-l acuză de fapte de corupție. Având în vedere calitatea de avocat a lui George Lazăr, prima instanță sesizată este Curtea de Apel Bacău. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții pe 26 iulie, la Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obiectul dosarului, conform portalului instanțelor de judecată este „infracțiuni de corupție (Legea nr. 78/2000)”.
Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată, însă este foarte posibil ca prima înfățișare să aibă loc în toamnă, având în vedere că instanțele sunt în vacanță judecătorească perioadă în care intră pe rol doar cauzele urgente, cele cu arestați, cele cu minori ori dosarele în pericol să se prescrie.
Dosarul în care a fost trimis în judecată George Lazăr va fi, în perioada următoare, în procedură de cameră preliminară, care nu ar trebui să dureze mai mult de două luni. În această fază a procesului penal se verifică competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale. Ulterior, procesul intră în linie dreaptă cu administrări de probe și audieri de martori în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției celui acuzat.
De menționat este faptul că deși dosarul a ajuns în instanță încă de pe 26 iulie, până acum Direcția Națională Anticorupție nu a emis nici un comunic referitor la cauza în care a fost deferit justiției președintele PNL Neamț.
Reamintim că fostul președinte PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc a fost și el trimis în judecată după alegerile trecute și a reușit să își dovedească nevinovăția. (G.S.)
Actualizare:
Direcția Națională Anticorupție a emis un comunicat de presă care oferă mai multe detalii despre dosar.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului LAZĂR GEORGE, secretar de stat în Ministerul Energiei și președinte al unei organizații județene a unui partid politic, pentru comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna septembrie 2022, în calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic, inculpatul Lazăr George și-ar fi folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l determina pe acesta să dispună menținerea în funcția de director al Direcției Silvice Neamț a unei anumite persoane numită temporar.
În mod concret, în condițiile în care titularul postului de director al Direcției Silvice Neamț era delegat pe funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Vaduri, postul său a fost ocupat de o altă persoană care ar fi beneficiat de susținerea inculpatului Lazăr George. În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, inculpatul și-ar fi folosit influența pentru ca prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”