Cazul lui Vasile Sava, ciobanul de 47 de ani din Farcașa, dispărut fără urmă în seara zilei de 9 august 2023, revine în atenție după o lungă perioadă de tăcere (detalii aici).
Anchetatorii ar fi fost sesizați că, în imediat apropiere a stânei de la care a dispărut, din Islazul Reazăm, s-ar afla rămășițe umane. Surse apropiate anchetei au confirmat, neoficial, că au fost găsite și ridicate pentru analize, miercuri, 21 august, probe constând în oase și alte rămășițe umane, dar și bucăți de haine sfășiate și telefonul mobil care i-ar aparține ciobanului. După o primă evaluare vizuală, se presupune că ar fi fost victima unui atac de urs.
Deocamdată, până la efectuarea unei expertize medico-legale care va răspunde la toate întrebările, acestea sunt doar presupuneri.
Însă, de vreme, ce parte din probe au fost recunoscute ca aparținând dispărutului, probabil, după efectuarea necropsiei și a celorlalte analize, vom avea un punct final al anchetei.
Angela Croitoru
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





