CSM Ceahlăul Piatra-Neamț a reușit miercuri, 14 august, să se califice în faza următoare a Cupei României, ediția 2024/2025. Pietrenii au obținut astfel și prima victorie în meci oficial sub conducerea italianului Marco Veronese.
În deplasarea de la FC Bacău (Liga a III-a), CSM Ceahlăul a câștigat cu scorul de 1-0 (1-0), autorul unicului gol fiind Petre (16). În această fază a competiției, s-au înregistrat rezultatele:
Pietrenii urmează să afle adversara din play-off, fază la care s-au oprit în sezonul trecut, după 2-4 (0-0), cu Universitatea Cluj (Superliga), la Piatra Neamț. Până atunci, sâmbătă, 17 august, de la ora 11:00, CSM Ceahlăul evoluează în etapa a treia a Ligii a II-a, în deplasare, la Concordia Chiajna. Meciul va fi în direct la FRF TV. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Ceahlăul)
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă
- L3S1 Prima clasată (CSM Vaslui) primește vizita ultimei clasate (CSM Ceahlăul)
- Brumar debutează cu precipitații, iar la munte se anunță strat de nea
- Neamț. Razie în trafic – cinci șoferi au fost depistați sub influența alcoolului




