Astăzi, 11 septembrie, compania ApaServ îi anunță pe jumătate dintre locuitorii comunei Ștefan cel Mare și satul Corni din Bodești, că vor primi apă „cu porția”, până mâine. Într-o situație similară sunt și comunele Țibucani, Grumăzești, Dobreni, Bodești, Bălțătești dar și jumătate din orașul Târgu Neamț care au apa oprită de ieri până astăzi la prânz.
„Din cauza absenței precipitațiilor și a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, care au condus la un consum excesiv de apă, și având în vedere dificultățile de acumulare a apei în rezervoare, Compania Județeană APA SERV S.A. se află în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă, existând și posibilitatea sistării temporare a serviciului de alimentare cu apă , începând de astăzi 11.09.2024, ora 08.30, până la data de 12.09.2024, ora 07.30.
Vor fi afectați utilizatorii din satele:
- Dușești, Bordea și Soci din Comuna Ștefan cel Mare
- Corni din Comuna Bodești.
Vă reamintim că apa potabilă este destinată pentru uz menajer și nu poate fi folosită în alte scopuri precum cele agricole (irigații) sau gospodărești (umplerea piscinelor, udatul aleilor, spălatul mașinilor, etc.).
Reiterăm faptul că apa este un bun comun și o resursă limitată care trebuie protejată și utilizată într-un mod sustenabil!”, precizează comunicatul ApaServ.
În condițiile în care seceta a redus considerabil volumul apei în rețele, iar populația are tendința de a consuma de mult mai multă apă decât de obicei, compania de apă nu are o altă soluție decât să reducă presiunea apei până la oprire totală, prin rotație, în mai multe localități din județ, zilnic, pentru ca ceilalți să primească o cantitate de apă normală.
Angela Croitoru