Un grup de traficanți de droguri care au înființat două culturi de canabis, una pe Pietricica și o alta în localitatea Bodești, a fost destructurat de polițiști și procurori. În urma unor descinderi care au avut loc la aproximativ o săptămână distanță una de cealaltă, trei persoane au fost reținute, ulterior fiind arestate preventiv. Este vorba de trei bărbați cu vârste de 34, 35 și 38 de ani, doi dintre aceștia fiind frații. Cu toții au fost puși sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar unul este acuzat și de deținere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

„Din cercetările efectuate, în cele două dosare penale, a rezultat că, pe parcursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi înființat și întreținut două culturi de canabis (outdoor), în comuna Bodești și în zona împădurită a muntelui Pietricica, județul Neamț. În cursul urmăririi penale au fost descoperite și ridicate 34 de plante de canabis, în greutate de aproximativ 80 de kilograme și aproximativ 4,5 kilograme de plantă uscată de canabis”, conform DIICOT.
Frații au fost prinși în flagrant, pe 16 septembrie, în timp ce recoltau mugurii unor plante de canabis. Pe 10 și 16 septembrie au avut loc 3 percheziții domiciliare, fiind ridicate alte cantități de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, grindere, cântare electronice, precum și alte mijloace de probă.
FOTO diicot.ro
(G. S.)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA








