La aproape patru luni de când a fost arestat preventiv pentru luare de mită primarul comunei Tarcău – Manole Dănuț Fîrțală – a obținut clemența judecătorilor. În ședința din 11 septembrie magistrații de la Curtea de Apel Bacău au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia Curții este definitivă și intră în vigoare în ziua pronunțării, 11 septembrie.
Chiar dacă și-a recâștigat libertatea, gustul victoriei este destul de amar pentru Fîrțală. Asta deoarece judecătorii i-au impus o serie de obligații pe care trebuie să le respecte, altfel poate fi reîncarcerat. Cea mai importantă dintre acestea este că nu poate exercita prerogativele de primar. „În baza art. 215, alin. 2, lit. a, b, d, e și f C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului FÎRȚALĂ MANOLE-DĂNUȚ … – să nu exercite funcția de primar (activitate în exercitarea căreia s-ar fi comis prezumtivele fapte penale)”, conform Curții de Apel Bacău.
Primarului ales al comunei Tarcău i s-a mai interzis să depășească limita teritorială a județului Neamț și nu are voie să comunice cu 42 de persoane, care au fost audiate sau urmează a fi audiate în cauză în calitate de martori. Reamintim că primarul comunei Tarcău a fost arestat în urma unei acțiuni a procurorilor nemțeni care a avut loc pe 23 mai și a reușit să câștige scrutinul din 9 iunie chiar dacă nu era liber, lucru fără precedent în județul Neamț (amănunte aici, aici și aici). Ulterior Fîrțală a inițiat în instanță mai multe acțiuni pentru a fi eliberat dar nici una nu a avut succes (amănunte aici și aici).
(G. S.)