Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    sâmbătă, august 22
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?
    • FOTO Tașca, în zi de sărbătoare: comunitatea și-a premiat oamenii de suflet
    • Petrodava Folk Festival, la prima ediție. Două zile de muzică folk la Piatra Neamț
    • Invitație la Ștrandul din Piatra Neamț, la un atractiv spectacol ecvestru. Are loc o nouă ediție a Cupei TCE Agricultura
    • COPII CU CARE NE MÂNDRIM Sofia Maria Sticea, absolventa de nota 10 – străjerul Curții Domnești care vrea să devină medic
    • Andreea Firuța Neacșu, deputat PNL: „A8 intră într-o nouă etapă. Pentru Neamț, Autostrada Unirii înseamnă ieșirea din izolarea rutieră”
    • Concurs directori 2026. Tot ce trebuie să știe candidații
    • Săvinești Fest 2026. Două zile de sărbătoare
    • CMI Urban: Comercianții și producătorii din Piața Centrală ”Sf. Gheorghe” vă așteaptă cu produse de sezon
    • Elevii de clasa a IX-a vor începe școala fără manuale școlare. Care sunt reacțiile profesorilor /elevilor /părinților din Neamț
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Actual » Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de post
    jandarmi otilia baciu 2 - Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de post
    Actual septembrie 29, 2024

    Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de post

    By MesagerulUn comentariu5 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    jandarmi otilia baciu 1 - Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de postStructurile militare oferă oportunități pentru intrarea în sistem a candidaților bărbați, dar și femei. Recent, la Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț s-a înregistrat o premieră: o femeie ocupă o funcție de conducere în structurile operative. Otilia Baciu a scris istorie în Jandarmeria Neamț, după ce a câștigat concursul pentru funcția de șef al Postului de Jandarmi Bălțătești. Dincolo de reușită au stat perseverența și determinarea unei tinere care, înainte de se gândi la cariera militară, și-a dorit cu ardoare să devină doctor veterinar. Totuși a dat ipoteticul halat de medic pe uniforma bleu jandarm. Toate argumentele pentru alegerea hainei militare converg către un singur punct: fratele Otiliei e și el militar în cadrul Jandarmeriei Neamț.

    ”…și eu vreau să fiu jandarm!”

    jandarmi otilia baciu 2 - Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de postOtilia Andreea Baciu, acum în vârstă de 24 de ani, a crescut și a trăit bucuriile unei copilării în natură în localitatea Vadu Moldovei din județul Suceava. A urmat cursurile Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, profil matematică-informatică, iar atunci când a pășit în anii de liceu, fratele ei, Șerban Marian, a intrat la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. Chiar dacă a cochetat cu ideea de deveni medic veterinar, opțiunea pentru carieră s-a schimbat la 180 de grade la festivitatea de absolvire a școlii militare de către fratele ei.

    „Când fratele meu a depus jurământul am fost toți din familie, cu mic cu mare. Mi-a plăcut foarte mult și am rămas impresionată. Atunci am decis să îmbrățișez aceeași meserie ca și el, cu atât mai mult cu cât am văzut și absolvente femei. Chiar în acel moment, acolo, la festivitate, i-am spus tatei: și eu vreau să fiu jandarm. Și am început pregătirea pentru admiterea la Academia Militară. Doar că în clasa a X-a s-a schimbat regulamentul, a fost introdusă limita de înălțime de 1,65 metri, atât pentru ofițeri, cât și pentru subofițeri, iar eu am 1,60”, spune Otilia Baciu.

    A fost un moment pe care l-a „digerat” destul de greu și a decis că cel mai bine ar fi o carieră didactică pentru că s-ar fi acomodat ca educatoare sau învățătoare. Doar că nu a durat foarte mult și la începutul clasei a XII-a a fost eliminată limita de înălțime pentru admiterea în școala militară.

    „Am zis că acesta este momentul și nu trebuie să-l ratez cu nici un chip. Era prea târziu să mă pregătesc pentru Academie cu atât mai mult cu cât urma și Bacalaureatul, astfel că am susținut examen la aceeași școală de subofițeri pe care o urmase fratele meu”, a punctat tânăra.

    Viața cazonă nu a fost ușoară, dar și-a urmat visul și cât a fost în școala militară și-a vizitat cât de des a putut fratele care era jandarm în județul Harghita. Acesta și-a susținut sora mai mică și i-a devenit sprijin moral ori de câte ori a fost nevoie. La absolvire Otilia Baciu avea de ales între a lucra la București sau la Cernavodă și pentru că nu-i place agitația marilor orașe, a plecat la Centrala nucleară. Fiind un obiectiv strategic și regulile sunt mai dure, dar chiar și în aceste condiții, tânăra și-a început profesia acolo și a stat aproximativ 5 ani.

    De la Cernavodă la Bălțătești

    În iunie 2024 s-a ivit posibilitatea de a veni mai aproape de casă și unul din argumentele pentru care a ales județul Neamț a fost faptul că între timp fratele ei se mutase cu serviciul din Harghita la Târgu Neamț.

    „Am demonstrat că pot face ceea ce fac și colegii bărbați și pentru concursul de șef de post m-am pregătit cât de bine am putut. Am zis să încerc și am reușit. Ca șef de post am în subordine 4 colegi și ne înțelegem foarte bine. În afară de activitatea de birou, facem împreună și patrulare, iar prima misiune din județul Neamț unde am fost în mijlocul oamenilor de aici, Zilele Cetății Neamț, mi-a întărit ideea că am ajuns acolo unde trebuia. Îmi plac oamenii de aici, zona este superbă, dar am și avantajul că sunt foarte aproape de familie”, a spus Otilia Baciu.

    jandarmi otilia baciu 3 - Premieră la Jandarmeria Neamț: prima femeie șef de postÎn viitor tânăra dorește să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior ca mai apoi să poată accede în corpul ofițerilor. Iubește natura, drumețiile, peisajele spectaculoase oferite de zona montană și nu exclude ca pe viitor să se stabilească în județul Neamț. Unul din puținele lucruri de care se teme este eșecul și este stăpânită de frica de a nu face greșeli. Consideră că este o persoană norocoasă, iar un prim argument în acest sens este legătura profundă pe care o are cu familia, cu fratele care o sprijină și o sfătuiește ori de câte ori are nevoie de ajutor, dar nu numai.

    „Pentru că acum sunt mai aproape, în fiecare săptămână merg acasă, la părinți, și mă întâlnesc și cu fratele meu care locuiește în imediata vecinătate. Suntem foarte apropiați, uniți, iar familia îmi dă puterea să trec peste orice încercare, oricât de dificilă”, spune Otilia Baciu, șeful Postului de Jandarmi Bălțătești.

    Gabi SOFRONIA

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Nouă incendii de vegetație izbucnite într-o singură zi în județul Bacău au pârjolit 48 de hectare. Vinovații riscă să piardă subvențiiile APIA ZCH Botoșani. Doi frați reținuți după ce ar fi tăiat arbori și agresat un pădurar NewsEdge De ce Gen Z caută restaurante pe TikTok, nu pe Google? BusinessEdge Capacitatea de rafinare a Europei va scădea cu 20% până în 2035. Criza energetică nu schimbă direcția industriei
    Jandarmeria Neamț Otilia Andreea Baciu
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleFOTO L2 CSM Ceahlăul Piatra Neamț-CSC Șelimbăr 3-2 (2-2) / Pietrenii câștigă în fața unei echipe incomode
    Next Article Urmăriții generali din Neamț. Infracțiuni și pedepse
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    preutesti - Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?

    Aducțiunea de apă de la Preutești: ce n-a făcut PSD și aliații reușește un prefect USR?

    august 22, 2026
    tasca 2 2026 4 resize - FOTO Tașca, în zi de sărbătoare: comunitatea și-a premiat oamenii de suflet

    FOTO Tașca, în zi de sărbătoare: comunitatea și-a premiat oamenii de suflet

    august 22, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 22 at 11.22.45 - Petrodava Folk Festival, la prima ediție. Două zile de muzică folk la Piatra Neamț

    Petrodava Folk Festival, la prima ediție. Două zile de muzică folk la Piatra Neamț

    august 22, 2026
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Jandarm on septembrie 29, 2024 9:15 pm

      Militari. Militarii nu au fost pe 10 august la bătaie. Nu îi asociați

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.