Ziua de 14 septembrie este însemnată în calendarul religios cu cruce roșie și vestește sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Este una dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin-ortodox. Această zi este marcată de o serie de obiceiuri și tradiții care s-au transmis de veacuri, din generație în generație. Această sărbătoare ne amintește de sacrificiul Mântuitorul Iisus Hristos și a semnificației crucii ca simbol al credinței și al victoriei asupra morții. În această zi se postește post negru și sunt interzise fructele și legumele care au forma crucii. Se credea că, dacă tună în această zi, toamna va fi lungă. Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante sărbători ale Bisericii Creștine-Ortodoxe, serbată anual pe 14 septembrie. Tradiția acestei zile comemorează două evenimente semnificative din istoria creștinismului: Aflarea Sfintei Cruci. În secolul al IV-lea, împărăteasa Sf. Elena, mama împăratului Sf. Constantin cel Mare, a poruncit să fie găsită crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. După ce a fost găsită crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, a fost ridicată în fața credincioșilor de către episcopul Macarie al Ierusalimului 14 septembrie din anul 335 d.H. Al doilea eveniment se referă la aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, care o furaseră. Împăratul bizantin Heraclius a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.

Obiceiuri creștine de Înălțarea Sfintei Cruci

Praznicul Înălțarea Sfintei Cruci face parte din cele 12 Vineri Mari ce se cer respectate prin post şi rugăciune. Aceste vineri sunt așezate înaintea unor sărbători importante din calendarul creştin-ortodox: Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), Naşterea Domnului (25 decembrie), Întâmpinarea Domnului sau Stretenia (2 februarie), Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia sau Măcinicii (9 martie), Buna Vestire sau Blagoveşteniile (25 martie), Pogorârea Duhului Sfânt, Rusaliile sau Duminica Mare (a şaptea după Paşti), Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele (24 iunie), Sfinții Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), Schimbarea la Faţă sau Pobrejenia (6 august), Adormirea Maicii Domnului sau Sântămăria Mare (15 august), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) şi Ziua Crucii (14 septembrie). Indiferent de ziua săptămânii în care cade această sărbătoare, se postește post negru, fiecare după putința sa. Credincioșii postesc în amintirea patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, îndurate pentru iertarea păcatelor oamenilor care cred în El și Îl iubesc. Se recomandă să nu se mănânce nici un aliment de culoare neagră sau care poartă pe el semnul crucii: nuci, usturoi, pește, castraveți. De Înălțarea Sfintei Cruci femeile duceau la biserică spre a fi sfințite pomeni alcătuite din 9 ulcele, pline cu apă curată, miere sau mied. Acestea era împodobite pe la gură cu strămătură roșie, iar pe deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumânare de ceară curată. Apoi, ulcele sfințite erau date de pomană mai ales la familiile care aveau copii. Cei care nu aveau copii primeau căni, dar și alte vase mai mari, despre care se știa că au nevoie. Cei ce dădeau de pomană căpătau și ei, la rândul lor, moși. De asemenea, în această zi se obișnuiește sfințirea florilor, a rămurelelor înfrunzite, a prunelor și a altor alimente, care se crede că au puteri vindecătoare. Prunele sfințite, de exemplu, erau folosite pentru tratarea durerilor de cap și pentru a proteja împotriva vorbelor rele. Cei care doreau să nu fie afectați de răutățile celorlalți, puneau prunele în apa fierbinte cu care urmau să se spele pe cap.

Tradiții și obiceiuri agrare de Înălțarea Sfintei Cruci

Calendarul popular consemna că toamna începe de Înălțarea Sfintei Cruci, adică din 14 septembrie. De altfel, era cunoscută și împărțirea anului agricol de la Ziua Crucii până la Alexii (17 martie), perioadă în care toate gângăniile, jigăniile stau ascunse prin borți, văgăuni și alte ascunzișuri. Toate păsările călătoare se călătoresc de la noi și se întorc primăvara următoare. La români, credința generală este că, în jurul datei de 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), albinele încep să se ascundă, să se adăpostească de frigul iernii. Stuparii de altădată, începând cu această zi, situată în preajma echinocțiului de toamnă, băgau stupii în bordeie sau alte lăcașuri special amenajate. Iernatul dura cam 6 luni. Conform tradiției agricole din cel puțin ultima sută de ani, în perioada 11-18 septembrie. este bine să se pună orice fel de sămânță în pământ, deoarece va fi recolta bună.

Obiceiuri de Cârstovul viiilor, sărbătoarea culegerii strugurilor

Ziua Înălțarea Sfintei Cruci era cunoscută în tradițiile viticultorilor ca Cârstovul viilor. Prin multe zone din țară, când alta era clima, se recomanda ca din această zi să se înceapă culesul viilor. La Cârstovul viilor era obiceiul de a chema preotul pentru săvârșirea rugăciunii de sfințire a locului unde vor fi așezate butoaiele pentru vin. Pentru a se pregăti cum se cuvine pentru aceste lucrări importante viticole, țăranii de altădată posteau o săptămână întreagă și făceau rugăciuni prin vii și prin pivnițe, după cum descria etnologul A. Fochi. În dimineața Înălțării Sfintei Cruci se stropeau căruțele și toate uneltele utilizate pentru cules cu apă neîncepută, adică cu prima apă scoasă din fântână. Se culegeau mai întâi cei mai viguroși și mai frumoși ciorchini de struguri. Aceștia erau dați de pomană pentru morți. În acest fel, țăranii încercau să protejeze recoltele viitoare de struguri de stihiile naturii și de dăunători. La culesul viei era obiceiul ca, după ce se calcă strugurii, când este să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, se adunau toți culegătorii și dădeau un chiot puternic. Asemenea se făcea la toate buțile, când se începea a se turna în ele. În timpul culesului, serile se făcea câte un foc mare de viță uscată, împrejurul căruia jucau culegătorii, după ce au mâncat. La culesul viilor, nu era uitat strugurele lui Dumnezeu: nu se culegeau strugurii de pe ultimul buștean al viei, aceștia fiind lăsați ca ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.

Superstiții de Ziua șarpelui

Se credea, din vechime că șerpii ies din pământ în ziua prăznuirii celor 40 de Sfinți Mucenici (9 martie) și reintră în pământ în dimineața prăznuirii Zilei Crucii (14 septembrie). O veche superstiție amintea că, dacă șarpele nu este văzut de nimeni timp de 7 ani, el se preschimbă în balaur. În Calendarul popular, sărbătoarea religioasă din 14 septembrie este dublată de o sărbătoare din vechime, denumită Ziua Şarpelui. Din vechile Gromovnice aflăm că, din această zi, toate gângăniile şi jigăniile se ascund în pământ până la 17 martie. Atunci, patronul lor, Alexie cel Cald, Omul lui Dumnezeu, urmează să le elibereze. Cei care voiau să aibă putere în tămăduirea bolilor, trebuiau să urmărească în această zi ”soborul șerpilor” şi, prin forță şi vicleșug, să le ia piatra scumpă pe care o poartă aceștia în guşă. Un alt dar pe care oamenii îl putea dobândi de Ziua șarpelui era Darul vederii strigoilor. Pentru a căpăta această abilitate extraordinară, trebuia să prinzi în Ziua Crucii un șarpe, pe care să-l omori. Apoi, îi puneai sămânță de usturoi în gușă și șarpele se punea sub pragul ușii. Dacă usturoiul încolțea, se rupea tulpina și se punea la pălărie. Așa împodobit, dacă te sui în turnul bisericii și te uiți la oamenii care vin la biserică și îi poți recunoaște pe cei care sunt strigoi. Se credea că, șerpii care i-au mușcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi. Pentru acest păcat, pământul nu-i primește. Ei sunt meniți ca să fie omorâți de om pentru ca greșeala făptuită să se șteargă. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă șerpi.