Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    vineri, august 28
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • FOTO. A început asfaltarea pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț: primăria suportă doar jumătate din costuri
    • CJ Neamț își bate joc de demisiile a trei consilieri: mandate ținute cu forța pe tușă? Sau avem o înțelegere?
    • EDITORIAL Am crezut că e o glumă…
    • 27 august 1916: Regimentul 15 „Războieni” și începutul campaniei din Transilvania
    • Ne-o cere țara! CJ Neamț aprobă finanțarea cu pungi, pixuri, plachete, mese și folclor un exercițiu de mobilizare
    • Oficial al CJ Neamț, la festivalul organizat de Ion Ceban, personaj care are interdicție de a intra în România. Raport elogios, fără mențiunea interdicției
    • Anunț finalizare proiect ,,Dezvoltarea sistemului de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente la nivelul Comunei Timișești, județul Neamț”
    • Anunț finalizare proiect ”Reabilitare integrată a blocurilor de locuințe ABC4 din comuna Timișești, județul Neamț”
    • Fum negru peste Ozana, iar autoritățile descoperă „cantități considerabile” abia după ce a scris Mesagerul de Neamț
    • Turul României aduce la start 23 de echipe din 16 țări și una dintre marile figuri ale ciclismului mondial: Elia Viviani, în stafful echipei naționale a Italiei
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - ”Avem un oraș, care cumulează și o zonă istorică remarcabilă și un cadru natural deosebit” / interviu cu arhitectul șef al municipiului Piatra-Neamț, Andrei Ciubotaru
    Actual octombrie 12, 2024

    ”Avem un oraș, care cumulează și o zonă istorică remarcabilă și un cadru natural deosebit” / interviu cu arhitectul șef al municipiului Piatra-Neamț, Andrei Ciubotaru

    By MesagerulUn comentariu8 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    De trei ani, Piatra Neamț are un nou arhitect șef în persoana  lui Andrei Ciubotaru și, în entuziasmul de la început, lumea se aștepta la o schimbare față de nemișcarea din trecutul apropiat… După trei ani, am încercat să vedem ce s-a schimbat, cum vor evolua lucrurile, chiar dacă șantierul uriaș care a devenit orașul nu prea oferă o perspectivă limpede din punct de vedere al temei discutate. Andrei Ciubotaru a răspuns direct sau a ocolit răspunsurile cu eleganță, la toate întrebările, cu excepția uneia: care este nota pe care ar da-o administrației Carabelea. 

    – Ați venit din mediul privat în primărie, acum 3 ani, după 25 de ani în proiectare. Ce anume v-a motivat, care au fost atu-urile profesionale ce v-au convins?

    A fost o provocare pentru mine, o încercare de a ieși din zona de confort, de a încerca lucruri și provocări noi… și, deocamdată, nu cred că am făcut un pas greșit. Am vrut și vreau în continuare să schimb, atât cât poate sta în putința mea, percepția cetățenilor municipiului asupra primăriei ca instituție și în mod special asupra Direcției de urbanism pe care o conduc. Încerc să fac lucrurile mai simplu de discutat și abordat din partea tuturor… și în final să găsesc soluții aplicabile la cele mai multe dintre probleme. Despre domnul primar pot spune numai că a fost un motiv în plus să vin la primărie având încredere în spiritul tânăr și entuziasmul de care a dat dovadă în încercarea de a face lucrurile altfel. Nu l-am cunoscut înainte. 

    – Ce ați găsit în primărie când ați venit?

    Am avut relații foarte bune și înainte cu cei care acum sunt colegii mei. Și acesta a fost un motiv să mă alătur lor pentru că am știut că sunt o echipă de încredere pe care mă pot baza. Din păcate au fost ceva fluctuații în ceea ce privește colectivul (și ieșiri la pensie și transferuri) care au însemnat momente dificile în desfășurarea activității, dar mergem înainte… și căutăm colegi ingineri constructori sau arhitecți entuziaști care să ni se alăture! 

    – Care este părerea arhitectului șef despre faptul că în Piatra-Neamț sunt atât de multe mall-uri?

    Nu știu dacă sunt multe sau puține, dar din moment ce există în continuare înseamnă că sunt profitabile pentru investitori. Teoretic este un lucru bun, înseamnă că suntem un oraș cu potențial. Nu pot spune dacă acest lucru inhibă orice alt fel de comerț, dar cred că un produs bine făcut și prezentat se vinde și în mall și în altă parte! 

    – Cât s-a schimbat orașul, din punct de vedere arhitectonic și estetic, în acești trei ani?

    Perioada de când sunt eu arhitect șef a fost și este dominată de proiectele majore privind mobilitatea urbană… cu aprecieri bune sau mai puțin bune! Cum am mai spus încerc să fac orașul un loc în care să ne facă plăcere să trăim și să muncim, care să ne stimuleze să fim mai buni… iar rezultatele cred că se vor vedea peste un număr de ani cu două cifre! 

    – Care sunt punctele tari, care ar putea fi exploatate și din punct de vedere turistic, ale orașului și care sunt minusurile?

    Avem un oraș care cumulează și o zonă istorică remarcabilă și un cadru natural deosebit, deci aș putea să spun că avem numai plusuri! O mai bună administrare a spațiului public și un accent mai mare pe zona verde înconjurătoare, dar în special pe Cozla cred că ar fi importante pentru atragerea turiștilor. 

    – Ce se întâmplă cu blocul construit ilegal lângă Școala nr. 10? Dar cu celelalte construcții din oraș care nu sunt legale?

    Din păcate, etajele construite ilegal (nu blocul în ansamblu) este într-o situație cumva fără ieșire. Am încercat să găsim soluții, dar n-am reușit așa că nici nu-l putem legaliza (conform legislației în vigoare), dar și să-l demolăm înseamnă foarte mulți bani. Pentru restul construcțiilor ilegale realizate pe domeniul public sau privat al municipiului avem în desfășurare acțiuni de desființare. Cele realizate pe proprietăți private încercăm în primul rând să le descoperim, cu ajutorul colegilor de la Poliția Locală și apoi să luăm măsurile legale (menținere sau desființare), dar în același timp ne străduim să descurajăm acest fenomen. Oricum, am constatat că vin din ce în ce mai mulți cetățeni la primărie și se interesează dacă pot sau nu să construiască ceva și dacă au nevoie de autorizație pentru aceasta. 

    – Ce proiecte ale primarului Andrei Carabelea (nu cele rămase de la administrația Chitic) poartă amprenta dv?

    Cel mai important și în care m-am implicat este proiectul Grădinii publice Nicu Albu. Îmi place să mai merg pe șantier (îmi aduce aminte cu bucurie de alte vremuri) și mă bucur că avem un constructor implicat și cu care se poate discuta. Am mai dat o mână de ajutor și la Piațeta orașelor înfrățite, punctul Belvedere, la amenajările din ștrand (zona de grătare, terasa Studio) la care chiar dacă nu au fost inițiativele mele, am participat și particip cu bucurie în calitate de arhitect. Sunt desigur și proiecte importante legate de cele două noi creșe, locuințe sociale P+2 (în execuție), blocuri pentru specialiști și sociale și bineînțeles parteneriatul cu Ministerul Transporturilor privind reconversia unui teren aparținând CFR (zona Gara Veche) și transformarea lui într-un parc liniar cu zone de agrement, promenadă, spații de joacă pentru copii și un punct nodal pentru transportul alternativ. 

    – Din perspectiva dv, cum ar putea fi pus în valoare mai bine decât se face acum, centrul istoric – Curtea Domnească – al orașului?

    Promovarea centrului istoric (și a orașului implicit) se face prin evenimente (spectacole, concerte, etc.). Acest lucru se întâmplă în întreaga lume și, cu grijă și considerație, putem să avem dialog cu monumentele, să participe și să adauge greutate la orice acțiune. Avem în vedere un proiect important privind reabilitarea zonei istorice, începând cu ruinele zidului de incintă al Curții Domnești, platoul și Biserica Sf. Ioan Domnesc. Mă bucur să văd că zona pietonală are căutare și, cel puțin în zilele frumoase, este plină de viață! 

    – În rețeaua de străzi și șosele a orașului, unde mai sunt lucruri de corectat, prin ochiul arhitectului? Este structura actuală a străzilor din oraș depășită de necesitățile populației sau există un echilibru?

    Din păcate, orașul este limitat de zona muntoasă adiacentă astfel că extinderea tramei stradale este dificilă. Desigur că avem în primul rând nevoie de șosele ocolitoare pe direcțiile nord-sud și est-vest, dar sunt proiecte foarte mari (care implică și UAT-urile adiacente) și foarte costisitoare, greu de suportat din bugetul local. Rețeaua internă este suprasolicitată de numărul mare de mașini și de reticența (deocamdată) utilizării transportului în comun. Și propunerea de înființare a unor trasee pentru autobuze școlare este o idee foarte bună și, dacă va fi pusă în aplicare, cred că va mai descongestiona traficul în momentele de vârf. Sunt proiecte în derulare care încearcă să armonizeze traficul auto cu pistele pentru biciclete cu zonele de parcare și cu traficul pietonal, dar lucrurile nu sunt deloc simple. 

    – Ați fost tentat de dezvoltatori imobiliari să-i ajutați? Ne puteți da câteva exemple de astfel de situații?

    M-aș bucura să am așa putere de convingere să pot aduce investitori! Oricine are dorința și puterea financiară de a investi este binevenit și cu siguranță îl vom sprijini.  

    – De câte ori a venit un consilier local la dv. să se intereseze de un proiect?

    De multe ori, pentru că există o comisie (comisia de urbanism – n.r.) care se ocupă de aprobarea unor proiecte sau documentații de urbanism. 

    – Ce ați construi dv. în locul fabricii Petrocart, fosta Comuna din Paris și ce anume ați fi păstrat din clădirile de acolo?

    Proiectul propus este foarte bun și cuprinde funcțiuni, de la cele comerciale la rezidențiale, cu care sunt în totalitate de acord. Sper ca investitorii să fie suficient de puternici pentru a susține această reconversie funcțională, iar proiectul să nu rămână numai pe hârtie (cum a fost cel de la Reconstrucția sau cel din spatele Gării).  Aș fi păstrat (cum am și sugerat proiectantului) fațada spre str. Bistriței a clădirii principale vechi, dar, din păcate, concluziile expertizei tehnice au impus demolarea. Se va păstra totuși fântâna și monumentul luptătorilor și vor fi integrate și puse în valoare într-o zonă verde. 

    – Ce ar trebui să facă viitorul primar din punctul dv. de vedere?

    Să fie un bun gospodar, să prioritizeze înregistrarea proprietăților municipiului, să susțină înființarea unui parc industrial și să aducă investitori. 

    – Dacă ați avea un milion de euro în ce l-ați investi în Piatra-Neamț?

    Zona Cozla mi se pare foarte ofertantă din punct de vedere al agrementului… dar un milion de euro ar putea fi numai un bun început! 

    Interviu realizat de Angela CROITORU

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Doi consilierii județeni liberali au demisionat din Consiliul Județean Bacău ZCH FOTO. A început asfaltarea pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț: primăria suportă doar jumătate din costuri NewsEdge Icoana îndrăgostiților, copacul cu informatori și cartierul din cartier. Istoricul Anita Sterea ne spune secretele străzilor din Cotroceni BusinessEdge Global Vision preia fostul sediu Alpha Bank. Tranzacția pentru cele două clădiri de 10.000 de metri pătrați a fost intermediată de Colliers
    Andrei Ciubotaru arhitectul șef al municipiului Piatra-Neamț bloc fantomă școala 10 Platoul Curţii Domneşti
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticlePelerinii au sosit la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
    Next Article Schimbări radicale în registrul meteo
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    FOTO. A început asfaltarea pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț: primăria suportă doar jumătate din costuri

    august 27, 2026

    CJ Neamț își bate joc de demisiile a trei consilieri: mandate ținute cu forța pe tușă? Sau avem o înțelegere?

    august 27, 2026

    EDITORIAL Am crezut că e o glumă…

    august 27, 2026
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Dingo on octombrie 12, 2024 11:48 pm

      In sfârșit, ies la lumină, ca guzganii, și arhitecții municipalității, Ăsta e mai nou, dar vrem să știm, totuși, numele arhitecților mai vechi, responsabili de haosul urbanistic din Piatra Neamț. Nu pot enumera într-un mesaj toate ,,plombele”, casele îngrămădite între blocuri (zona Poșta Mărăței e emblematică), construcțiile neamprostești care se ridică la un metru de case vechi, cu regim de parter, autorizarea de noi și noi edificii, case, blocuri, centre comerciale cu ieșire în str Fermelor, cu o bandă pe sens, care ține loc și de variantă de camioane, etc. E esențial să știm cui să mulțumim, pentru că efectele acestei catastrofe sunt definitive, doar un cutremur le-ar putea revoca.

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.