Între cei care consideră că au cultură fotbalistică, cei ce se întâlnesc pe terase sau între 4 pereţi, mai mult sau mai puţin înfierbântaţi, se obişnuieşte jocul sau joaca de-a „cel mai bun 11”. Fie el românesc, mondial sau al unei generaţii. Şi în media de sport este foarte frecventă joaca aceasta, mai ales marii fotbalişti aleg câte un „11”. De cele mai multe ori fac parte din acel „11” mondial, mai ales dacă te cheamă Zlatan Ibrahimovici sau Romario. Subiectivismul este firesc. Vom încerca şi noi să propunem un astfel de „11” mondial. Nefiind cu tendinţe de a ne autopropune într-un astfel de „11”, vom fi ceva mai obiectivi, deşi pe unii fotbalişti i-am văzut jucând, despre unii doar am auzit sau am citit.
Portarul are un rol important într-o echipă, dar singurul Balon de aur a fost Lev Iaşin, un rus ce jucat pentru Dinamo Moscova, pentru reprezentativa URSS la jocuri olimpice, mondiale şi europene. Dar alesul nostru este Gianluigi Buffon, un portar imens, care a luat Balonul de Argint în 2006, când a câştigat şi Cupa Mondială. A fost mare la Parma, la Juventus, PSG sau naţională, cu o influenţă deosebită asupra fotbalului.
Într-un sistem 4-4-2, ca fundaş stânga îl alegem pe Paolo Maldini, care a jucat şi stoper. Un fotbalist cu realizări personale deosebite, titluri naţionale şi europene, de două ori Balon de bronz, o legendă a Milanului şi a Italiei. Un fundaş-artist. Alături, în centru, Beckenbauer, cu puţine dubii, un fundaş cu două Baloane de aur, un lider la Bayern sau naţionala Germaniei. Tot în centru, Franco Baresi, imperial, consecvent, o stâncă, un adevărat căpitan dintr-un Milan stelar. În dreapta, Cafu, brazilian, campion mondial, tot un căpitan şi cu o carieră deosebită la Roma şi Milan. Tot Milan, dar nu avem ce face.
La mijloc nu poate lipsi Maradona, celebrul argentinian, campion şi vicecampion mondial, cu o carieră controversată, dar talentul şi impactul său asupra fotbalului nu poate fi contestat. Johann Cruyff a fost un pionier al fotbalului, un artist care a influenţat generaţii de fotbalişti, cu trei Baloane de Aur în palmares, titluri cu Ajax şi Barcelona, vicecampion mondial cu Olanda.
Michel Platini este un fotbalist oarecum uitat, dar cum să uităm cele trei Baloane de Aur, titlul european cu Franţa, cele două semifinale mondiale pierdute dureros la penalty în faţa Germaniei?! Ronaldinho a fost, poate, fotbalistul cu cel mai mare har. Nu a reuşit să ofere tot ceea ce ar fi putut oferi, dar geniul său nu poate fi contestat. Un titlu mondial, un Balon de Aur, dar mult fotbal cu zâmbetul pe buze.
Pele, singurul câştigător a trei Cupe Mondiale (dacă Balonul de aur s-ar fi oferit în vremea sa şi extra-europenilor, ar fi primit cel puţin vreo trei), care a dat peste 1.000 de goluri, un zeu ce nu poate fi dat jos de pe piedestal. „Perla din Bauru” a fost unică! Ronaldo („Dinţosul”, „Fenomeno”) a fost un fotbalist extraordinar, cu două Baloane de Aur, o Cupă Mondială la care a contribuit decisiv, o carieră fulminantă la Eindhoven, Barcelona, Real, Milan. Un deliciu să-l urmăreşti pe youtube, un privilegiu să fii contemporan cu el.
Se poate un „11” fără Messi şi Ronaldo?! Se poate. E o alegere a unui iubitor de fotbal. (D. DIEACONU)
