Actualizare: Indiferent cum s-ar număra voturile, este clar că propunerea de viceprimar nu putea să treacă fără votul a cel puțin unui consilier PNL.
De ce nu s-a ales un al doilea viceprimar în condițiile în care voturile se pare că erau stabilite dinainte? Probabil că se mai pregătește un exercițiu de democrație. Va fi interesantă reacția conducerii PNL Piatra Neamț și PNL Neamț în legătură cu votul dat de unii dintre consilierii partidului în această ședință.
Știre inițială: Încă din a doua zi de mandat, Adrian Niță dă senzația că are un plan foarte clar definit și încearcă să facă primăria funcțională cât mai repede.
La început a fost o ședință extraordinară, pentru alegerea comisiilor Consiliului Local și, la foarte puțin timp după finalizarea acesteia, a fost anunțată o nouă ședință de îndată, pentru alegerea unui viceprimar. Convocarea unei ședințe atât de repede denotă clar că actualul primar și-a rezolvat o majoritate simplă, care să îi permită să își atingă obiectivul.
Supoziția a fost confirmată de rezultatul votului. A existat o singură propunere, cea a lui Cristian Sauciuc de la PSD (omul impus de Dragoș Chitic, cel mai probabil) și au votat 16 consilieri, 13 pentru și 3 împotrivă. Este de remarcat că toți consilierii de la AUR au lipsit, ceea ce poate să contureze care vor fi taberele în viitor.


V.B.
Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
- La doar 14 ani, Teodora Mihalache de la CN „Gheorghe Vrânceanu” Bacău a cucerit Premiul I și Locul I pe țară la Concursul Național de Fizică „Evrika”
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





