Scandalul național legat de un centru pentru persoane cu dizabilități aflat în curtea DGASPC Neamț și a Consiliului Județean s-a stins rapid, așa cum se întâmplă lucrurile în Neamț. Controlul celor de la Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități la ”Casa Colibri” din Războieni, a scos la iveală numeroase nereguli. În urma scandalului iscat pe această temă instituțiile statului, aceleași în grija cărora erau beneficiarii găsiți în condiții care cu indulgență ar putea fi numite improprii, au fost nevoite să caute soluții la neregulile descoperite. În esență, acestea erau două mari și late: depășirea capacității centrului și îngrijirea necorespunzătoare a persoanelor de acolo. Comisii peste comisii s-au dat peste cap să fie bine, ca să nu fie rău, și după fix 3 luni au venit și primele sancțiuni disciplinare care oricum nu încălzesc pe nimeni.
Interesantă este declarația directorului DGASPC Neamț, Cristina Păvăluță, care spunea că „doar la Casa Colibri s-au găsit probleme, dar, în rest, nu era dezastrul de care s-a povestit, în celelalte centre, nici pomeneală!”. Cât de adevărată este declarația, în condițiile în care aceeași instituție de monitorizare a controlat și Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Casa Teodora” și Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități „Maria”, ambele din cadrul Complexului Rezidențial de Servicii Sociale Războieni? Lăsând un raport la fel ca și „Casa Colibri”? Prezentăm în continuare ce au găsit inspectorii de monitorizare după vizita care a avut loc în perioada 16-19 iulie, raportul fiind publicat pe 26 august.
Probleme cu licențele de funcționare
Pentru o imagine de ansamblu, inspectorii au vizitat toate spațiile celor două centre, au purtat discuții și cu personalul și o parte din beneficiari. La verificarea documentelor s-a constatat că Centrul „Maria”, unde sunt 10 beneficiari, are licență de funcționare provizorie, valabilă un an, cu începere de la 12 ianuarie 2024, în timp ce „Casa Teodora”, unde sunt găzduite 42 de persoane, nu deține licență de funcționare. În prima zi de vizită a inspectorilor liftul nu era pus la dispoziția beneficiarilor, fiind oprit, dar a doua zi era funcțional. Spațiile interioare nu au suport de tip mână curentă, deși normele legale în vigoare prevăd acest lucru.
„Grupurile sanitare nu sunt accesibile iar în spațiile de duș există praguri înalte (în dreptul vasului de wc și/sau la cada de duș) ceea ce poate îngreuna accesul beneficiarilor utilizatori de fotoliu rulant sau greu deplasabili cât și accidentarea acestora”, se arată în raport.
Ușile grupurilor sanitare sunt subdimensionate, fiind îngreunat accesul și evacuarea beneficiarilor în caz de urgență. Deși la „Teodora” persoanele nedeplasabile sau greu deplasabile au acces facil în centru, la „Maria” intrarea nu este amenajată, fiind greu accesibilă pentru cei cu fotoliu rulant. Viața și integritatea corporală a beneficiarilor ar putea fi pusă în pericol prin faptul că scările interioare nu sunt asigurate cu plase de siguranță, iar în apropierea Centrului „Maria” erau depozitate resturi de cărămizi sau paturi metalice deteriorate, pietre de mari dimensiuni, neregulile fiind remediate pe parcursul vizitei. Chiar dacă complexul rezidențial are 3 psihologi angajați, nu există o evidență clară a consilierilor psihologice, la dosare fiind doar evaluările inițiale.
Cameră intimă cu pat de o persoană
La nivelul celor două centre în rândul beneficiarilor s-au format două cupluri. Pentru confortul acestora, în cadrul Centrului „Maria” li s-a pus la dispoziție o cameră intimă. Totuși, deși se adresează unui cuplu, camera este dotată cu pat de o persoană. În plus, încăperea este foarte mică, de lățimea patului, iar cuplul ar trebui practic să sară în pat pe lățimea dinspre ușa de la intrarea în camera care nu are grup sanitar.
„La nivelul centrului nu se oferă mijloace contraceptive și nici nu există sesiuni de discuții având ca temă planificarea familială, metode contraceptive și riscurile bolilor cu transmitere sexuală”, se notează în raport.
Inspectorii au mai constatat că nu toți beneficiarii, ci doar 20, au efectuate analizele medicale anuale obligatorii, acestea făcându-se „doar la nevoie și dacă sănătatea rezidenților o impune”.
Chiar dacă CSS Războieni are contract de colaborare cu un medic stomatolog din localitate, la data vizitei nu erau înregistrate intervenții pentru beneficiarii de la „Teodora” sau „Maria”. La primul dintre centre sunt camere de 2 și 3 paturi și o suprafață corespunzătoare alocată fiecărei persoane. Totuși „camerele și spațiile comune nu erau igienizate și aerisite în momentul vizitei echipei de monitorizare, în întreaga clădire persista un puternic miros de urină”.
Inspectorii i-au mobilizat pe angajați, iar în următoarele zile situația s-a remediat. La „Maria” igiena din grupurile sanitare era făcută superficial. Unele uși aveau balamalele slăbite sau lipsă, neprezentând siguranță. În sala de mese, unde se mănâncă în 3 schimburi, erau scaune și huse murdare, iar parte din tapițerie sau huse erau rupte.
Dormitoare cu miros pestilențial, saltele mai mici decât patul și lipsă apă caldă
În raportul inspectorilor este notat faptul că, chiar dacă nu toți pacienții au incontinență urinară, majoritatea saltelelor din ambele centre aveau folia de protecție, provocând disconfort. Chiar dacă toate saltelele sunt noi, acestea sunt subdimensionate, mai mici decât patul.
„Aspectul general al spațiilor de cazare este unul neîngrijit/dezordonat iar în mare parte a dormitoarelor persistă un miros pestilențial”, a notat echipa de monitorizare.
Cu toate acestea, magazia complexului de servicii sociale era dotată cu stocuri suficiente de produse de curățenie, dezinfecție și igienizare dar și cazarmament. Nu exista o concordanță între stocul scriptic și cel faptic, fișele de magazie nefiind actualizate după nota de intrare și recepție și nici după emiterea bonurilor de consum și eliberarea efectivă a produselor. Parte din mobilier – noptiere, dulapuri sau scaune – dar și ușile și pereții aveau urme de uzură elemente lipsă, deteriorate și/sau mizerie. Echipa de control a găsit în dulapurile pacienților doar lenjerie de pat, iar la întrebarea unde sunt hainele personale, personalul centrului nu a putut oferi un răspuns. Produsele de igienă personală erau minimale, deși în magazia centrului era suficient stoc.
„Echipa de monitorizare a solicitat să vadă produsele de igienă personală a rezidenților din cadrul CAbR Teodora, iar personalul de serviciu a prezentat echipei un pahar în care erau ținute periuțe și pastă de dinți, aflate într-o avansată stare de degradare”, se mai notează în raport.
Peste toate acestea, s-a constatat că la chiuvete și dușuri nu curgea apă caldă. Centrul dispune de centrală termică, dar pentru perioada caldă nu sunt nici aparate de aer condiționat, nici ventilatoare. Chiar și în aceste condiții în ambele centre nimeni nu a reclamat vreo neregulă: „conform registrului de reclamații și sesizări, la nivelul centrului nu a fost înregistrată nici o sesizare/reclamație în ultimii ani”
Centrul a depășit perioada în care ar fi trebuit să răspundă motivat privind recomandările și mai ales măsurile dispuse
Pentru toate neregulile găsite la cele două centre inspectorii au venit cu recomandări și au dispus luare în regim de urgență a măsurilor de conformare între acestea fiind și „obținerea în regim de urgență a licenței de funcționare pentru CAbR Teodora”, dar și efectuarea analizelor medicale pentru toți beneficiarii, identificarea celor cu probleme stomatologice și programarea la medic, precum și „amenajarea camerei intime astfel încât să respecte intimitatea și condițiile minimale de igienă ale beneficiarilor”. Centrele mai au obligația să înlocuiască saltele subdimensionate și să îndepărteze folia de protecție, să igienizeze corespunzător podelele, spațiile de cazare, sala de mese, grupurile sanitare. Printre obligații se mai prevăd „dotarea beneficiarilor cu haine suficiente, adecvate sezonului, personalizate în funcție de sex și vârstă”, asigurarea permanentă a apei calde și a produselor de igienă pentru fiecare rezident din cele două centre. Instituția are obligația de a comunica Consiliului de monitorizare, în termen de 30 de zile, un răspuns motivat privind recomandările și măsurile dispuse. Raportul Comisiei a fost publicat pe pagina de internet pe 26 august. Cu toate acestea, pe 27 septembrie nu exista și un răspuns al centrelor vizate de inspectori, termenul de 30 de zile fiind depășit.
Gabi SOFRONIA
Raportul integral:
Raport-Centrul-de-Abilitare-si-Reabilitare-pentru-Persoane-Adulte-cu-Dizabilitati-Casa-Teodora-si-CIA-Maria-NEAMT