CSM Ceahlăul Piatra Neamț a obținut astăzi, 19 octombrie, o victorie concludentă în fața formației CS Afumați. Meciul disputat pe stadionul din Piatra Neamț a contat pentru etapa a zecea a Ligii a II-a și a revenit pietrenilor cu scorul de 3-0 (2-0). Au marcat: Davordzie (15 și 47) și Petre (22). Nemțenii au evoluat în următoarea formulă de echipă: Brănescu-Țuțu, Asibey, Wiktorski, Folha-Gbizie (Copoț-Barb 64), Chibsah (Lima 78)-Neag (Ilaș 64), Petre (cpt.), Crețu (Batantu 78)-Davordzie (Ciobanu 85).
”Sunt foarte bucuros pentru rezultat, dar și pentru realizările jucătorilor, ale echipei. Vreau să scot în evidență și doi-trei jucători, pe Patrick Petre, Carl Davordzie și Geani Crețu. Nu e bine să evidențiezi jucători anume, dar astăzi merită și o fac. Se poate spune că am făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Am marcat rapid două goluri și am rămas concentrați, nu le-am dat șansa adversarilor să revină în joc. Nu vorbim despre play-off decât după alte câteva luni. Nu vreau ca jucătorii mei să se gândească atât de departe, vreau ca ei să rămână concentrați, cu picioarele pe pământ”, a declarat antrenorul principal Marco Veronese.
Vineri, 18 octombrie, au avut loc partidele: Campionii FC Argeș-Chindia Târgoviște 2-1 și Steaua București-Concordia Chiajna 2-1. Tot astăzi s-au disputat și meciurile: FC Câmpulung Muscel-CSC Șelimbăr 0-4, Metalul Buzău-Metaloglobus București 2-2, CSM Reșița-Corvinul Hunedoara 1-0, CSC Dumbrăvița-CS Mioveni 2-1 și CSM Focșani-CSM Slatina 1-0. Partida FC Bihor Oradea- Csikszereda Miercurea Ciuc are loc mâine, iar meciul FCU Craiova-FC Voluntari se dispută luni. În fine, partida Viitorul Pandurii Târgu Jiu-Unirea Ungheni nu s-a disputat, în cazul clubului gazdă fiind declarat falimentul.
CLASAMENT
1 | Csikszereda Miercurea Ciuc | 9 | 8 | 1 | 0 | 21 – 7 | 25 |
2 | Steaua Bucureşti | 10 | 5 | 5 | 0 | 9 – 4 | 20 |
3 | CSM Reșița | 10 | 6 | 2 | 2 | 16 – 13 | 20 |
4 | Metaloglobus București | 10 | 6 | 1 | 3 | 24 – 12 | 19 |
5 | CSM Slatina | 10 | 5 | 3 | 2 | 21 – 7 | 18 |
6 | CSM Ceahlăul Piatra Neamț | 10 | 5 | 2 | 3 | 14 – 11 | 17 |
7 | Corvinul Hunedoara | 9 | 5 | 1 | 3 | 11 – 7 | 16 |
8 | CS Afumați | 9 | 5 | 1 | 3 | 11 – 8 | 16 |
9 | FC Voluntari | 9 | 4 | 3 | 2 | 12 – 8 | 15 |
10 | Campionii FC Argeș | 10 | 4 | 3 | 3 | 10 – 8 | 15 |
11 | CSC Dumbrăvița | 10 | 4 | 2 | 4 | 11 – 11 | 14 |
12 | Metalul Buzău | 10 | 4 | 1 | 5 | 15 – 13 | 13 |
13 | FCU Craiova | 9 | 3 | 4 | 2 | 8 – 9 | 13 |
14 | CSC Șelimbăr | 10 | 3 | 3 | 4 | 14 – 9 | 12 |
15 | Chindia Târgoviște | 10 | 4 | 0 | 6 | 14 – 13 | 12 |
16 | FC Bihor Oradea | 9 | 3 | 2 | 4 | 10 – 9 | 11 |
17 | Concordia Chiajna | 10 | 3 | 2 | 5 | 11 – 15 | 11 |
18 | CS Mioveni | 10 | 2 | 2 | 6 | 5 – 12 | 8 |
19 | Unirea Ungheni | 9 | 1 | 4 | 4 | 5 – 10 | 7 |
20 | CSM Focșani | 10 | 2 | 1 | 7 | 4 – 13 | 7 |
21 | FC Câmpulung Muscel | 10 | 2 | 0 | 8 | 4 – 27 | 6 |
22 | Viitorul Pandurii Târgu Jiu | 9 | 0 | 1 | 8 | 3 – 27 | 1 |
Pentru nemțeni urmează două deplasări: la FC Voluntari (26 octombrie) și la FCU Craiova (2 noiembrie) și o etapă liberă (pe 7 noiembrie era așteptată la Piatra Neamț formația din Târgu Jiu). (M. CONSTANTINESCU)