Octavian Codru Tăslăuanu, un bilborean artizan de seamă al Marii Uniri

„E și vremea să deschidem alte orizonturi preocupărilor noastre politice. Numai cu înjurăturile și calomniile n-ajungem departe” – O.C. Tăslăuanu (1930)

Prima întâlnire cu scrierile lui Tăslăuanu a fost pentru cercetarea la un studiu de demografie istorică, emigrările peste munţi, pe văile Bicazului şi Bistricioarei. Ilie Şandru a scris o carte dedicată cărturarului din Bilbor şi am aflat şi volumul „Spovedanii”. O carte a sa care ne-a atras atenţia a fost „Obsesia europeană”, ediție 1996, care a apărut sub îngrijirea lui Gelu Voican Voiculescu, celebru în nişte vremuri. Căci Gelu Voican Voiculescu a fost nepotul lui Tăslăuanu. Cartea este a unui pionier şi vizionar, descoperă o neașteptată actualitate a unei tematici ce nu pare deloc să aparțină unei epoci revolute: integrarea europeană. Departe de fi avut un rol profetic, autorul a fost înzestrat cu un remarcabil discernământ politic și cu o judecată riguroasă. Cititorii vor fi surprinși de vastitatea și complexitatea informației, de studiul geopolitic foarte bine conturat. Această carte cuprinde trei părți: „Statele Unite ale Orientului” (sic!), „Pan Europa și Orientul”, iar ultima parte „Orientări în politica economică a României”. Octavian Codru Tăslăuanu s-a născut la 1 februarie 1876, în familia preotului Ioan Tăslăuanu și al Anisiei Stan din satul Bilbor, Comitatul Ciuc, Plasa Tulgheș, fiind cel de-al doilea dintre cei 11 copii ai familiei. Satul Bilbor era situat în depresiunea omonimă, nu departe de Topliţa. Strămoşii săi trecuseră munţii din zona nemţeană a Tazlăului.

Şcoala şi lupta cultural-naţională

A urmat studiile liceale la Năsăud, Brașov și Blaj, iar pe cele universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ca student al lui Titu Maiorescu, Ovid Densușianu, Constantin Rădulescu-Motru și Nicolae Iorga. În Blaj, Octavian C. Tăslăuanu avea să participe pe baricadele luptei naționale. Ne oprim asupra acestor evenimente, hotărâtoare pentru evoluţia următoare a lui Tăslăuanu. La presiunea autorităților, conducerea școlii a impus schimbarea statutului „Societății de lectură a elevilor”, prin care se prevedea introducerea pe lângă limba maternă și limba oficială a statului, adică limba maghiară. Această cerință a fost respinsă de elevi, cel mai vehement protestatar fiind un anume elev Iosif Șchiopul, care a fost exmatriculat. În semn de solidaritate cu acesta, liceenii claselor a VII-a și a VIII-a au refuzat să mai participe la orele de curs, însă în cele din urmă au fost chemaţi părinții la Blaj și elevii reprimiţi la cursuri. Cea de-a doua participare la o manifestație națională a lui Octavian C. Tăslăuanu a avut loc în februarie 1894, când elevii liceului, aflând de prezența la Blaj a unuia dintre inițiatorii „Memorandumului”, Vasile Lucaciu (sosit pentru a obține de la forurile mitropolitane greco-catolice anularea suspendării din postul de preot din Șișești), au organizat o manifestație, fiindu-i aduse omagii prin scurte cuvântări și aclamat ulterior spre seară, pe străzi până la gară. În 4 mai 1894, unii membri ai Comitetului Central al Partidului Național Român au plecat cu trenul de la Sibiu spre Cluj, călătoria lor transformându-se într-o amplă manifestație. Astfel, în gara din Blaj, zeci de oameni, în ciuda autorităților maghiare, i-au primit pe delegați cu flori, urale, panglici tricolore și cântând „Deșteaptă-te române”, între ei şi elevii internatului și tânărul Octavian.

La terminarea liceului (1895), fără înștiințarea profesorului lor coordonator, cu câțiva colegi, au hotărât să inscripționeze pe tabloul de absolvire următoare deviză: „Venin vom lua, în foc ne vom scălda, pentru idealul național”. Urmare a acestui fapt, autoritățile statului au început o anchetă condusă de Procurorul Tribunalului din Alba Iulia și un comisar al guvernului de la Budapesta, pentru a cerceta și identifica inițiatorii acelei devize iredentiste, atribuind vina întreg corpului profesoral, pe care l-au acuzat de „spirit naționalist potrivnic statului ungar”. O parte dintre absolvenți, între care și Tăslăuanu, au hotărât să-și asume întreaga vină, lucru ce a dus la exmatricularea acestora și la interdicția de a-și susține examenul în școala respectivă. Împiedicat să-și definitiveze studiile, ocupă funcția de practicant în cancelaria notarului din Bicaz, cu un salariu modest. În luna decembrie a aceluiași an, își susține în cele din urmă examenul de bacalaureat la Gimnaziul Superior din Năsăud. În calitate de funcționar public al notariatului din Bicaz, refuză să participe la celebrarea „mileniului maghiar” de existență, organizat la 8 iunie 1896, fapt ce va avea repercusiuni directe în evoluția profesională a acestuia, fiind nevoit să renunțe a se mai prezenta la examenul pentru obținerea funcției de notar.

Pentru Războiul de Întregire şi Marea Unire

Din 1903, a fost redactor-responsabil al revistei „Luceafărul”, apărută la Budapesta, iar din 1906, la Sibiu. În toamna aceluiaşi an, a devenit secretar administrativ al ASTREI, una dintre marile asociaţii cultural-naţionale româneşti. Între 1907-1914, a fost și directorul revistei „Transilvania”.

În timpul Primului Război Mondial, a luptat în armata română, după ce dezertase, în 1915, din armata austro-ungară. Generalul Eremia Grigorescu a făcut un raport de înaintare a lui Tăslăuanu la gradul de căpitan (respins pentru că nu era ofiţer al Armatei Române). Abia în 17 iulie 1917, a fost recunoscut cetăţean român: „De acum pot să mor liniştit. Nu mai sunt fără patrie…”

Sub conducerea lui s-a înfiinţat Serviciul Special de Informaţii Politice şi de Propagandă pentru Ardeal şi Bucovina. A terminat războiul ca șef al Serviciului de Informații de pe lângă Marele Cartier al Statului Major al Armatei Române. În toamna anului 1918, la Iași, în calitate de secretar al Comitetului Național al Românilor Emigranți din Austro-Ungaria, se dedică, împreună cu istoricul Alexandru Lapedatu, pentru organizarea de regimente ardelene și bucovinene, recrutate din români prizonieri, proiect pe care-l înaintează Consiliului de Miniștri și Regelui Ferdinand, care îl aprobă. Tot în acestă perioadă tipărește și broșura „Pentru neam. De ce România nu putea urma altă cale?”, în care argumentează intrarea României în război, sprijinind politica de înfăptuire a unității naționale. S-a implicat activ ca secretar al Comitetului Național al Românilor emigrați din Austro-Ungaria, care a dat la Iași, cunoscuta declarație din 6 octombrie 1918.

La 1 decembrie 1918, la Marea Unire de la Alba Iulia, a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional din Transilvania, ca o recunoaștere a contribuției sale la înfăptuirea acestui act istoric. În 1921, Octavian C. Tăslăuanu a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional „Steaua Românei”.

În 1919 a fost ales deputat de Tulgheş din partea Ligii Poporului. Intrat în politica României Mari, în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu a fost ministru al Industriei și Comerțului (13 martie-16 noiembrie 1920), iar apoi ministru al lucrărilor publice (16 noiembrie 1920-1 ianuarie 1921). Între 1926-1927 este senator de Mureș.

În 1932, se alătură lui Iuliu Maniu, intrând în PNȚ. Regimul carlist îl împiedică să mai joace vreun rol nelegat de cultul personalităţii şi autoritarismul regal, astfel că se retrage şi publică o serie de cărți de memorialistică literară.

Răpus de o lungă suferință, la 23 octombrie 1942, se stinge din viață, la vârsta de 66 de ani, cu sufletul neîmpăcat, deoarece România fusese constrânsă la cedarea unor teritorii. Inclusiv a Bilborului natal. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Un scriitor vizionar

În urma sa au rămas mai multe scrieri dintre care amintim:

„Trei luni pe câmpul de războiu” -1915;

„Producția” – 1924;

„Valuri Politice” – 1933;

„Sub flamurile naționale”- 1938;

„Octavian Goga” – 1939;

„Spovedanii” – 1976.

Tema legată de nevoia culturalizării satului românesc a rămas constantă în scrierile lui Octavian C. Tăslăuanu, așa fiind de pildă „Șezătorile literare”, de unde selectăm următoarele: „Înainte de a ne apuca să luminăm poporul, ar trebui să fim în clar de ce învățătură are acest popor lipsă pentru ca să-și câștige mai ușor pâinea de toate zilele, ca să-i fie mai ușoară lupta pentru existență?”.

Revenind la studiile sale de precursor al geopoliticii, îndemnăm spre manuscrisul iniţial, proiectul publicat sub forma unei broșuri de 26 pagini în 1924: „O confederație a statelor Europei Orientale și ale Asiei Minore”, subintitulat „Propunere pentru Mica Antantă”. În raport cu planurile de unificare ale Europei, prin diverse formule confederative, Tăslăuanu, mai realist, avansează pentru început, ideea „Statelor Unite ale Orientului”. Cu multă luciditate, el expune nu ca un profet vizionar, ci precum un analist metodic, o serie de afirmații despre evoluțiile geopolitice viitoare care s-au adeverit…

Prof. dr. Daniel DIEACONU