Ambasada României în SUA a anunțat recent că țara noastră a îndeplinit toate condițiile tehnice pentru ridicarea vizelor de călătorie. Pe 30 septembrie s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost îndeplinită. În cel mai scurt timp este așteptată o decizie a autoritățile americane pentru intrarea României în programul Visa Waiver, din 2025. Cel mai probabil din prima parte a anului viitor românii vor putea călători în Statele Unite ala Americii fără viză.

„Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor. A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America. Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită”, este postarea ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, pe pagina de Facebook a Ambasadei.
FOTO Facebook Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA
(G. S.)

Mesagerul Bacău Jandarmi băcăuani în misiune, intervenție promptă la un accident rutier pe Autostrada A7
ZCH Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
NewsEdge Mahmoud Abbas amână alegerile palestiniene până în septembrie 2027
BusinessEdge Jim Cramer despre cum va arăta piața după scăderea Nvidia și a acțiunilor AI. Ce trebuie să faci ca să nu vinzi la panică





