Astăzi, 23 octombrie, în sala de ședințe a primăriei comunei Agapia, a avut loc ceremonia de învestire a noului consiliu local, de depunere a jurământului de către consilieri și a primarului Neculai Nastasă , aflat la al patrulea mandat.
Prefectul județului, Adrian Bourceanu, a fost cel care a deschis și girat , alături de Daniel Vasilică Harpa, președintele ales al Consiliului Județean Neamț și Vasile Apopei, primarul ales al orașului Târgu-Neamț. Printre cei prezenți s-a numărat și Dumitrina Mitrea, deputat AUR, alături de alți doi lideri județeni de partid.
După depunerea jurământului de către toți aleșii locali, atât primarul Neculai Nastasă cât și Daniel-Vasilică Harpa, președintele CJ Neamț, au ținut și un discurs.
Într-o atmosferă jovială, cei prezenți și-au exprimat certitudinea că, pe parcursul celor 4 ani de mandat, indiferent de culoarea politică, vor colabora în interesul comunității și al cetățeanului.
Configurația politică a actualului consiliu local de la Agapia este următoarea: 9 de la PSD, 2 de la PNL și 2 de la AUR.
În atare condiții, cu o majoritate mai mult decât confortabilă, viceprimarul va fi numit din rândul consilierilor locali PSD.
C.T.S