Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, august 16
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori
    • VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei
    • Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului
    • Tragedie: familie din Târgu-Neamț, distrusă într-un accident cu un autocamion militar
    • Noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
    • Ziua comunei Bozieni – sărbătoarea plină de energie a comunității!
    • Povești de acum peste un veac. Regina Maria, vizite prin Neamț și Bacău în anii Primului Război Mondial
    • Mănăstirea Paltin Petru-Vodă și-a sărbătorit hramul principal. PS Nectarie de Bogdania a săvârșit Sfânta Liturghie
    • Procesul Covid 19. Școli închise, bolnavi abandonați, economie sufocată: procesul care pune Guvernul în fața propriilor excese din perioada pandemiei
    • IN MEMORIAM Mihai Iliescu, jurnalistul care făcea haz de lumea care se lua prea în serios
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Analiză » 14 noiembrie 2020-14 noiembrie 2024 / 4 ani de la cea mai mare tragedie din sistemul de sănătate din Neamț
    14 noiembrie 2020-14 noiembrie 2024 / 4 ani de la cea mai mare tragedie din sistemul de sănătate din Neamț
    Analiză noiembrie 15, 2024

    14 noiembrie 2020-14 noiembrie 2024 / 4 ani de la cea mai mare tragedie din sistemul de sănătate din Neamț

    By MesagerulNiciun comentariu16 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    14 noiembrie 2020-14 noiembrie 2024 / 4 ani de la cea mai mare tragedie din sistemul de sănătate din NeamțIncendiul de la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este cea mai mare nenorocire care a avut loc vreodată în sistemul sanitar din județul Neamț. Bilanțul tragediei este sumbru: familii îndoliate după ce atâția pacienți au ars de vii și patru cadre sanitare au fost rănite. Pe 14 noiembrie se împlinesc 4 ani de la teribilul incendiu, ani în care familiile victimelor și-au plâns morții. Și atât. Pentru că nici la acest moment nu au fost stabiliți vinovații, ancheta nu s-a finalizat și încă se desfășoară acte de urmărire penală, deci mai este până la proces. Și, chiar dacă o viață nu poate fi cuantificată din punct de vedere material, nu s-au stabilit și nu s-au acordat despăgubiri pentru aparținătorii celor care au murit în condiții teribile într-un loc unde ar fi trebuit să primească cele mai bune îngrijiri pentru alinarea suferințelor trupești. S-au scurs 4 ani în care copii, nepoții, frații, verii, vecinii sau prietenii celor care au decedat în noiembrie 2020 au trăit cu trauma pierderii cuiva drag într-un mod absolut sinistru. Și nimic nu mai poate repara acest lucru. O reparație legală și morală ar fi demararea procesului, stabilirea vinovaților și acordarea daunelor celor care au pierdut apropiați într-un loc unde ar fi trebuit să fie îngrijiți. Un lucru normal ar fi fost finalizarea lucrărilor la secția unde au murit oameni și redarea acesteia circuitului spitalicesc. Din păcate, nu s-a întâmplat asta și dacă procuratura nu a fost capabilă să finalizeze o ancheta, vinovații pentru nefinalizarea secției se cunosc. Sunt cei care au condus Consiliul Județean de la momentul în care s-a putut pătrunde în secția ars și care și-au bătut joc de sănătatea pietrenilor. Nepăsare, indolență, bătaie de joc, sunt cuvinte prea blânde când vorbim despre asta. Act criminal în formă continuată ar fi încadrarea corectă. Pentru că au murit și mor oameni din cauza politici inconștiente a Consiliului Județean Neamț.  De la an la an, marcăm doar trecerea implacabilă a timpului și consemnăm minciunile oficialilor. Pentru că atât s-a putut.

    14 noiembrie 2020. 18:30 – ora fatidică

    incendiu ATIPentru cine nu-și amintește, trebuie spus că incendiul a avut loc într-o zi de sâmbătă, la ora la care la spital se încheie un schimb și intră în tură alte cadre medicale. Alarma s-a dat prin apel la numărul unic de urgență 112, fiind mobilizate forțe din cadrul ISU Neamț. Amploarea incendiului a fost mai mare decât se estimase inițial astfel că a fost suplimentat numărul de echipaje, fiind declanșat Planul Roșu de intervenție. La ATI, într-o atmosferă îmbogățită cu oxigen, focul s-a propagat cu o viteză incredibilă și a cuprins nu doar salonul în care a izbucnit inițial, ci și un altul, alăturat, în ambele fiind 17 pacienți internați. După stingerea flăcărilor bilanțul a fost sinistru: 10 pacienți, 7 bărbați și 3 femei cu vârste între 67 și 86 de ani, au sfârșit carbonizați, iar supraviețuitorii au fost transferați la UPU, apoi la spitalul mobil din Lețcani. Două asistente și medicii Pavel Borș și Cătălin Denciu au fost răniți în incendiu. Cel mai afectat de flăcări a fost Cătălin Denciu, acesta suferind arsuri profunde la cap, mâni și torace după ce a intrat în saloane pentru a scoate bolnavii. Cu o afectare de 80% din suprafața corporală medicul a fost transportat cu o aeronavă în Belgia, la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles. Ulterior momentului incendiului, alți cinci pacienți care fuseseră în al doilea salon de ATI și care aveau multiple comorbidități și fuseseră diagnosticați cu covid, s-au stins din viață. Prima idee vehiculată drept cauză a tragediei a fost cea care susținea că focul ar fi pornit de la un injectomat (aparat care dozează medicamentația), flacăra a ajuns pe combinezonul covid al asistentei care administra tratamentul, apoi incendiul s-a întețit și nu a mai putut fi stins. Chiar șeful secției ATI de la acel moment, medicul Liviu Ungureanu, a susținut această ipoteză, doctorul precizând că au fost folosite extinctoarele din secție dar și altele, aduse de la Chirurgie, dar focul a fost devastator. Din cauza degajării mari de fum, a flăcărilor și a aerului irespirabil, pacienții nu au mai putut fi salvați. Șeful IGSU, Paul Iamandi, a declarat că intervenția pentru stingerea incendiului a durat 20 de minute.

    Lista celor decedați în incendiul de la Piatra Neamț

    Lupașc Verginia, 84 de ani, Tarcău

    Toma Ion, 67 de ani, Piatra-Neamț

    Bârlădeanu Constantin, 82 de ani, Piatra-Neamț

    Aflorei Mihai, 70 de ani, Bîrgăoani

    Covătaru Mircea, 74 de ani, Alexandru cel Bun

    Militaru Mihai, 80 de ani, Roman

    Gavril Tatiana, 67 de ani, Piatra-Neamț

    Irimia Clement, 87 de ani, Piatra-Neamț

    Teslaru Frăsina, 71 de ani, Roman

    Ghelase Vasile, 83 de ani, Bicaz

    Cum s-a ajuns aici: 8 manageri în 11 luni

    secția ATI renovatăLanțul erorilor care au dus la producerea tragediei poate începe cu faptul că cea mai mare unitate sanitară din județul Neamț nu a avut conducere stabilă, deci nici viziune unitară. La vârful instituției, în vremea în care spitalul era suport covid, iar virusul făcea ravagii, s-au perindat în scurt timp tot felul de personaje astfel că s-a ajuns la „recordul” ca Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț să aibă nu mai puțin de 8 directori în nici un an, mai exact 11 luni. Toți numiți politic. Parte dintre manageri au fost numiți de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, în subordinea căruia se află spitalul, iar doi manageri au fost puși în funcție de ministrul Sănătății de la acel moment, Nelu Tătaru. Însuși Tătaru a venit la Piatra Neamț imediat după incendiu, ca să constate dezastrul, că altceva nu se mai putea face. Managerul SJU Piatra Neamț era atunci romașcanul Lucian Micu, fost primar la Roman, căruia i s-a dat funcția pentru că a ajutat PSD în campanie. El a ajuns un pic mai târziu la „locul faptei” pentru că nu era în localitate. Numit în funcție la finele lunii octombrie 2020, Micu și-a dat demisia după tragedie. Șirul schimbărilor rapide și dese la vârful SJU Piatra Neamț a avut un ritm atât de alert încât unele mandate au încetat după numai câteva zile. După plecarea economistului Codruț Munteanu, în 18 decembrie 2019, a doua zi conducerea a fost preluată de chirurgul nemțean Alexandru Juncu. Pe 17 martie 2020 fotoliul de manager a revenit fostului prefect și senator de Neamț, Toader Mocanu. Nici acesta nu a stat foarte mult, și-a dat demisia din motive de ”sănătate”, iar în locul lui Mocanu, de pe 3 aprilie 2020, conducerea a fost preluată de fostul director al Spitalului Târgu Neamț, Florin Apostoaie. În doar o săptămână mandatul lui a fost revocat, iar funcția a fost preluată de medicul epidemiolog Daniela Marcoci – că tot era plină criză sanitară provocată de covid. La acel moment Marcoci a punctat că va fi director doar pe perioada stării de urgență. Un nou manager, Marius Ghineț, a preluat conducerea unității sanitare pe 17 mai, dar nu a rezistat decât 3 zile, Ionel Arsene l-a demis pe 20 mai. Funcția a fost preluată mai apoi de medicul Silviu Verzea, care și-a înaintat demisia la începutul lunii octombrie, apoi din 28 octombrie mandatul a fost preluat de Lucian Micu.

    Secția ATI a fost mutată de la un etaj la altul

    incendiu secția ATILa scurt timp de la tragedie s-a aflat că secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, spital suport covid, fusese mutată cu puțin timp înainte de incendiu, de la etajul 3, la etajul 2 al unității spitalicești. Măsura avea în vedere creșterea numărului de paturi pentru pacienții aflați în stare critică din cauza virusului ucigaș. Dacă acest lucru a cântărit sau nu în cumulul de factori care a dus la incendiu, încă nu a anunțat nimeni nimic în mod oficial. Cert este că chiar înainte de desfășurarea perchezițiilor la locul faptei spitalul anunța că a avut aviz de la DSP. ”Referitor la motivele care au condus la incendiul din salonul ATI, conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț explică faptul că modificările realizate în vederea extinderii secției de ATI pentru a putea prelua un număr mai mare de pacienți pozitivi nu au afectat în niciun fel activitatea din salonul unde s-a produs incendiul. Cele două secții ATI au aviz de la DSP cu privire la circuite. Zona în care s-a intervenit pentru extindere nu este funcțională și se află într-o zonă diferită față de cea în care s-a produs incendiul. În același timp, precizăm faptul că aparatura din secția ATI în care s-a declanșat incendiul era nouă, cu o durată de folosire de aproximativ un an. Secția ATI este conectată la instalația centrală de oxigen a Spitalului”.

    incendiu secția ATIDincolo de comunicat există mult nelămuriri. La vremea aceea improvizația era cuvântul de ordine, în condițiile în care nimeni nu știa exact ce trebuie să facă, toată greutatea era pe umerii medicilor și asistentelor. Iar statutul de unitate suport covid pe care l-a primit spitalul din Piatra Neamț este, fără nici un fel de îndoială, una dintre cauzele tragediei. Toată lumea știa despre condițiile improprii de la Piatra Neamț din spitalul vechi. Care avea probleme cu siguranța la incendii, care avea circuite electrice vechi, ca să nu mai vorbim despre saloanele improprii.

    În acest moment este o tăcere generală cu privire la un moment cheie, seara în care lista cu spitalele covid a fost modificată și în locul celui din Roman a apărut cel din Piatra Neamț. Cine a hotărât acest lucru? Cine a avut puterea de a schimba lista respectivă? Măcar pentru posteritate ar trebui să știm acest lucru.

    Parchetul General a găsit o candelă

    paturi arseAvând în vedere amploarea incendiului soldat cu victime multiple, ancheta a fost făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Totul a început cu cercetarea la fața locului, s-au efectuat necropsiile victimelor, stabilirea locului de unde a pornit focul. La toate acestea s-a adăugat ridicarea de dispozitive și echipamente medicale din salonul alăturat celui distrus de incendiu, în vederea expertizării, plus ridicarea de înscrisuri și documente de la conducerea unității sanitare. Apoi secția a fost sigilată și ani în șir au avut loc audieri de martori, expertize, cercetări judiciare, urmărirea penală nefiind finalizată încă. Totuși, un punct important a fost la un an distanță de la tragedie când Parchetul General a anunțat că se efectuează urmărirea penală „față de 10 suspecți persoane fizice și față de persoana juridică Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”. Acuzele erau ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă în formă calificată și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. În referatul procurorilor se preciza că, în contextul pandemiei, managerii interimari din perioada 31 martie-17 noiembrie 2020 nu ar fi stabilit măsuri de prevenire care să asigure securitatea și sănătatea la secția ATI „în noile condiții”, cu consecința incendierii salonului 240 ATI care a avut ca urmări moartea pacienților, vătămarea corporală a unui medic și a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale. Erau vizați foștii manageri Toader Mocanu, dr. Florin Apostoaie, dr. Daniela Marcoci, Marius Ghineț, dr. Dan Verzea și Lucian Micu. Atunci s-a anunțat că erau urmărite penal două asistente, precum și medicul șef de secție, Liviu Ungureanu, dar și un alt medic ATI. În același comunicat al Parchetului General s-a anunțat și cauza incendiului, o candelă la căpătâiul unui pacient în stare critică. „În ziua de 14.11.2020, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în calitate de asistente medicale în salonul 240 al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în care acordau îngrijiri bolnavilor pozitivi Covid 19 cărora li se administra oxigenoterapie, ar fi folosit și lăsat fără supraveghere o sursă de foc deschis – o lumânare tip candelă, în contextul agoniei unui pacient. Această lumânare tip candelă ar fi constituit sursă de inițiere a focului cu consecința incendierii salonului 240 ATI, care a avut ca urmări moartea a 9 pacienți, vătămarea corporală a unui medic, degradarea salonului, distrugerea instalațiilor de fluide medicale, aer comprimat și electrică, a echipamentelor de ventilație mecanică, precum și a altor echipamente medicale”, anunța Parchetul General.

    Ludovic Orban, prim ministru la acea vreme, despre  cauzele incendiului: ”Din declarațiile managerului spitalului, făcute cu câteva zile înainte, se știe că au fost prevăzute niște lucrări de instalații – nu cunoaștem foarte bine despre ce este vorba – care atunci când au fost prezentate au fost prezentate ca fiind destinate pentru creșterea numărului de paturi la ATI. De asemenea, există informația privitoare la mutarea de la etajul 3 la etajul 2 a pacienților de la Terapie Intensivă.”

    Octombrie 2024 – spitalul este anunțat oficial că are calitatea de inculpat

    ATILa finalul lunii octombrie Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost anunțat în mod oficial de Parchetul General că are calitatea de inculpat pentru acuzele menționate anterior. În acest context, și având în vedere faptul că va fi un proces lung și dificil, s-a considerat că juriștii spitalului nu pot reprezenta interesele SJU Neamț într-un litigiu de o asemenea amploare. Astfel, unitatea spitalicească a cerut Consiliului Județean Neamț, căruia i se subordonează, să aprobe achiziția de servicii juridice externe. Proiectul a fost votat în regim de urgență și a fost aprobat urmând a se organiza licitație pentru desemnarea unei case de avocatură. Managerul SJU Neamț, dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, a precizat că nu știe cine mai are calitatea de inculpat în afară de spital, dar este de așteptat ca acest lucru să fie comunicat de parchet, cel mai probabil, în scurt timp. De asemenea, managerul a punctat că nu are știință despre pretențiile financiare ale familiilor victimelor. Cu toate acestea, parte din avocații părților civile au vehiculat de-a lungul timpului sume de ordinul milioanelor de euro. Dosarul nu a ajuns încă în instanță, dar și acolo va fi un drum anevoios, de ani de zile, pentru că cel mai probabil vor fi cerute expertize iar acestea sunt de lungă durată.

    Secția ATI distrusă în incendiu nu este redată circuitului spitalicesc

    Refacerea secției după tragedie este o piatră de încercare pentru conducerea unității sanitare, nici acum, la 4 ani de la incendiu nu este funcțională. Și, se pare, va mai dura mult timp până va fi. Momentan este cu lacătul pe ușă. Activitatea ATI se desfășoară acum la etajul IV al spitalului vechi și în clădirea modulară construită de Asociația „Dăruiește Viață”. Din noiembrie 2023, dată la care anchetatorii au desigilat spațiul, și până acum au fost investiți aproximativ 600.000 lei, sumă care a acoperit tencuiala, tâmplăria, tapetul și pardoseală, dar nu s-au putut realiza instalațiile specifice unei astfel de secții, de la instalația electrică la cea de ventilație și fluide medicale.

    Consiliul Județean Neamț, prin cel desemnat să se ocupe direct de coordonarea spitalului, Dragoș Chitic, a asistat pasiv la lălăielile constructorului, nu a intervenit pentru preluarea lucrărilor, așa că acum asistăm la un scenariu cunoscut, sunt bani în cont, nimeni nu știe dacă suficienți, dar nu prea mai pot fi cheltuiți, că intervine birocrația specifică, licitații, despre care se știe că durează foarte mult, contestații, suplimentare de sume, neasumări și multe explicații. După desemnarea unui câștigător încep efectiv lucrările. De aceea este foarte probabil ca la început de 2025 secția ATI să nu fie finalizată.

    ATI renovatăScuza sinistră a celor de la Consiliul Județean  este „ordonanță trenuleț” care limita la sânge cheltuielile bugetare la finalul anului trecut. Pe final de an 2023 instituțiile publice nu ar mai fi putut aloca bani în regim de urgență. Așa că funcționarii implicați s-au spălat pe mâini și au ocolit problema. Nici un idiot funcțional din zonă nu a încercat să convingă conducerea că bani pentru refacerea secției ATI sunt o investiție vitală pentru spital. S-au ascuns după ordonanță, așa cum fac întotdeauna când ar trebui să ia o decizie curajoasă.

    Alternativa?  Un comunicat încurajator:  „Stimați prieteni și susținători ai Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, avem o veste importantă și îmbucurătoare! A început reabilitarea secției ATI care, din păcate, a fost afectată de un incendiu în anul 2020. În loc să așteptăm luni întregi pentru proiecte, hotărâri de consiliu și licitații, un ONG dedicat, Fundația pentru Copii Alex Zamfir, a luat inițiativa de a strânge fonduri pentru a accelera procesul de reabilitare. Orice contribuție, fie ea mare sau mică, aduce o schimbare pozitivă. Cu ajutorul vostru și al multor altor oameni generoși Fundația a reușit deja să adune o parte din suma necesară iar primele lucrări au început deja. Cu toate acestea, continuarea proiectului depinde de sprijinul vostru. Suntem în căutarea oricărei firme sau persoane care poate dona pentru a asigura finalizarea reabilitării secției ATI, esențială pentru funcționarea optimă a spitalului nostru”, este anunțul publicat pe pagina de Facebook a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț pe 24 noiembrie 2023.

    Apelul la mila publică este imaginea exactă a neimplicării criminale a CJ-ului. Nimeni nu a prezentat atunci public un deviz, un necesar de bani, nimeni nu s-a întrebat cum a fost selectată fundația respectivă, ce experiență avea în a duce la capăt asemenea proiect care însemna în primul rând capacitate de a strânge bani, o logistică specifică. Nu doar cunoștințe în construcții sau în Consiliul Județean. Acum, după o igienizare profundă secția este total nefuncțională.

    ATI renovatăÎn concluzie, la 4 ani de la tragedie, este momentul ca cei responsabili pentru starea sănătății nemțene să se trezească. Să-și ceară scuze nemțenilor, nu formale, și să arate că s-a schimbat abordarea odată cu schimbarea conducerii.

    Ion Asaftei și Dragoș Chitic ar trebui și ei să-și ceară scuze pentru bălmăjelile triumfaliste despre ce vor face și cum vor face.

    Scuze familiilor victimelor ar trebui să ne cerem toți, de la presa care nu a sancționat suficient politica criminală față de spitalul de la Piatra Neamț, la societatea civilă (există ?) care nu a sancționat derapajele. Iar politicienii care s-au cocoțat iar pe funcții (Dragoș Chitic, administrator public și consilier județean, Ion Asaftei, consilier județean cu dorințe și presiuni de a fi din nou vicepreședinte la județ) ar fi trebuit sancționați de votanți. Nu a fost posibil pentru că s-au ascuns după candidați, pe liste de partid. Cu o asemenea clasă politică, cu asemenea funcționari, asemenea tragedii se pot repeta oriunde și mai ales oricând.

    Gabi SOFRONIA

    Valentin BĂLĂNESCU

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Anul școlar 2026-2027 vine cu noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a ZCH VIDEO. Accident în Piatra Neamț – Poliția și Ambulanța la fața locului NewsEdge Între fertilitate și buget, de ce amână părinții mileniali din S.U.A. cel de-al doilea copil BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă
    ATI incendiu ATI Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleAccesorii esențiale pentru un dormitor de cuplu
    Next Article Veacul de aur al Mănăstirii Bistrița – conferință Adrian Andrei Rusu la Piatra Neamț
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    WhatsApp Image 2026 08 16 at 08.27.07 - Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    Copii care pătimesc din cauza adulților. Două accidente petrecute în Neamț s-au soldat cu rănirea a 5 minori

    august 16, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 15 at 20.12.26 - VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    VIDEO. Neamț. Orașul Bicaz în sărbătoare de Ziua Marinei

    august 15, 2026
    Reprezentare religioasă a iertării și libertății spirituale.

    Religia pentru oameni grăbiți / Iertarea: libertatea de a nu rămâne dator trecutului

    august 15, 2026
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.