Lucrările la secția Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț nu vor fi finalizate până la finalul anului în curs. Asta în ciuda promisiunilor lansate dinspre Consiliul Județean la începutul lucrărilor , adică acum un an. O spune chiar managerul spitalului, dr. Cristina Atănăsoaie – Iacob, care susține că nu este timpul fizic necesar pentru licitații și atribuirea lucrărilor.
„Cele trei instalații care trebuie făcute și mă refer la partea de electric, fluide medicale și ventilație sunt lucrări complexe și avem deja proiectele. Dar se lucrează la caietele de sarcini care sunt cele mai importante documente, urmând ca apoi să demarăm organizarea licitațiilor. Avem sprijinul Consiliului Județean Neamț pentru finanțare iar estimarea inițială a fost în jur de un milion de lei. Calculul poate fi re-estimat în funcție de caietul de sarcini. Până la finalul anului nu mai este timpul fizic necesar, iar lucrările pentru finalizarea ATI vor fi făcute din bugetul pentru anul 2025”, a declarat dr. Cristina Atănăsoaie – Iacob, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Saloanele secției ATI distrusă în incendiul din noiembrie 2020 au fost desigilate de anchetatori după 3 ani, în noiembrie 2023. Având în vedere că la acel moment era în vigoare celebra „ordonanță trenuleț” care limita cheltuielile bugetare, s-au căutat bani din surse private prin intermediul unei fundații. Estimările inițiale în ce privește costurile, de 500.000 lei, nu s-au potrivit cu realitatea. Deși din donații și sponsorizări s-au strâns 600.000 lei, suma a fost insuficientă. Din acești bani s-a făcut tencuiala, tâmplăria, tapetul și pardoseala, dar nu s-a executat cea mai scumpă parte, cele trei instalații importante, electric, fluide medicale și ventilație (amănunte aici https://mesagerulneamt.ro/2024/04/spitalul-judetean-lucrarile-la-sectia-ati-in-impas-din-cauza-de-estimari-gresite/ și aici https://mesagerulneamt.ro/2024/08/video-stadiul-lucrarilor-la-sectia-ati-a-spitalului-judetean-neamt/ ).
(G. S.)
Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
- Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României
Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”
- Scule și unelte furate dintr-o societate comercială din Roman. Trei bărbați au fost reținuți
- Botoșani. Accident mortal la Avrămeni. Doi răniți, transportați la spital





