Mihai Eminescu a spus (profund, ca de altfel cele mai multe dintre spusele sale): „Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are”. Şi în lumea fotbalistică românească sunt idoli, sunt modele, autohtone sau de import. Idolii apar în copilărie şi de cele mai multe ori rămân aceeaşi. Daniel Pancu, ieşean, în copilărie i-ar fi plăcut să fie ca Sabău şi Van Basten. Ca antrenor a copiat pe Lucescu, cu care a lucrat cel mai mult la Rapid sau Beşiktaş. Şi este un antrenor pe val.
Antrenorii din fotbalul românesc au și ei niște idoli, niște modele, au încercat să urmeze un stil, o școală, favorizaţi de cariera de fotbalist, de cei alături de care au evoluat. Şi influenţa lui Lucescu a fost însemnată asupra antrenorilor români, căci mulţi au lucrat cu el: Sabău, şi el pe val, Rednic, ce l-a avut antrenor la Corvinul şi Dinamo, Şumudică sau Hagi, promovat de Lucescu la naţională, antrenor la Brescia şi Galatasaray. Dar pentru Hagi modelul de antrenor a fost Cruyff şi influenţa lui Cruyff asupra fotbalului a fost, considerăm, cea mai mare în întreaga istorie a acestui sport, ca fotbalist şi antrenor. Cine l-a influenţat pe Cruyff? Cu siguranţă Rinus Michels, antrenorul care a creat „fotbalul total” al anilor ’70, considerat de FIFA „antrenorul secolului” trecut. Şi poate şi de românul Ştefan Covaci, antrenorul care a reuşit să ducă mai departe succesul lui Michels la Ajax.
Michels a câştigat Cupa Campionilor cu Ajax, a pierdut finala Cupei Mondiale în 1974, a câştigat Campionatul European în 1988, cu o generaţie de excepţie cu Gullit, Rijkaard sau Van Basten. Gulllit a devenit antrenor la o Chelsea engleză ce încerca să joace ca „portocala mecanică”, iar Rijkaard a continuat stilul Michels-Cruyff la Barcelona, cu succese continentale. I-a fost mai uşor, căci pe la Barcelona au trecut şi Michels şi Cruyff. Cine a dus mai departe acest stil de fotbal la Barcelona, dar asupra căruia şi-a pus o amprentă puternică? Unul dintre elevii lui Cruyff, Pep Guardiola şi a ieşit, vorba lui Gigi Becali, „tiki-taka Barcelona”!
Hagi a învăţat acest stil al Barcelonei lui Cruyff şi şi-a dorit să-l implementeze, cu mai mult sau mai puţin succes (în ceea ce priveşte trofeele). Dar Academia sa este una profesionistă, cu grijă pentru elevi, cu condiţii excelente şi care urmează modelul celebrei „La Masia” barceloneze.
Trofeele lui Michels? Ale lui Cruyff? Ale lui Hagi? Mult sub eforturile pe care le-au făcut pentru fotbal. Mai multe trofee a avut Covaci, care i-a urmat lui Michels la Ajax (două Cupe ale Campionilor, Cupa Intercontinentală), sau Vincente del Bosque, care i-a urmat lui Jupp Heynckes la Real Madrid (două Cupe ale Campionilor) sau lui Aragones la naţionala Spaniei (Campionatul mondial şi Campionatul European). O Spanie ce juca pe stilul Barcelonei în care a reuşit să facă fericite implanturi cu mari jucători de Real. A avut flerul şi diplomaţia necesare.
Să ne dorim ca antrenorii noştri (mulţi dintre ei mari fotbalişti români) să aibă flerul şi diplomaţia pentru a putea munci şi pune în valoare fotbalişti tot mai capricioşi şi patroni de cluburi tot mai intransigenţi şi grăbiţi şi tot mai pricepuţi în meseria de antrenor. (D. DIEACONU)
