Medicină la Grințieș: Dr. Nerina Rivona Penișoară și povestea unui cabinet modern

Grințieș este o comună mică, situată în zona montană, având oficial 2.413 locuitori. Dincolo de cifre, comuna este una îmbătrânită, fără mari perspective economice, ceea ce duce la plecarea celor tineri spre locuri unde cred că se pot realiza mai ușor. Acest tablou sumar ne poate ghida în discuția pe care am avut-o cu medicul de familie din comună despre problemele specifice activității sale. Dr. Nerina Rivona Penișoară este medic de familie în Grințieș din 1997. Cum a ajuns de la o clădire dărăpănată, fără apă curentă, la un cabinet modernizat dotat cu aparatură performantă?  Povestea sa reflectă perseverență și dragoste pentru profesie.

– Dumneavoastră de când sunteți medic aici?

Din 1997, de 27 de ani. Pe scurt, eu am terminat facultatea la Târgu Mureș, sunt din Piatra Neamț, părinții au fost profesori de limba română. Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Și am ajuns aici acum 27 de ani. Era o dărăpănătură toată clădirea cabinetului, n-aveam apă curentă, n-aveam nimic. Săraca mămică, Dumnezeu s-o odihnească, atunci când a venit și a văzut unde am ajuns a zis «Aoleu, Nerinuș, cât ai învățat tu ca să ajungi la Grințieș!». Asta ca o paranteză. A fost foarte greu. Țineam de spitalul Bicaz atunci, toate cabinetele. În 1999 au început contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate și ne-am transformat cu toții. Am rămas aici și am încercat să fac să arate altfel cabinetul și locația și totul. Greu, rate la bancă pe care încă le mai plătim, nimic nu se face ușor. Pacienții sunt înțelegători, unii dintre ei. Ca peste tot, e foarte greu de lucrat cu omul. Știi, câteodată oricât ai lucra tot nu reușești să-i mulțumești pe toți chiar cum ar vrea pentru că situația este de așa natură. Sunt toate modificările astea legislative care apar câteodată chiar peste noapte. Pacienții sunt, în general, în vârstă, pacienți de vârstă mărișoară, care primesc rețetele compensate lună de lună. E greu cu medicația pentru că normele se schimbă tot timpul și sunt puțin derutați, dar încercăm să le explicăm tuturor cum merge treaba. Programul nu merge, cum știm foarte bine din toată mass-media, dar una peste alta în 99% din cazuri situația este ok. Vreau să sper că sunt apreciată și iubită poate de marea majoritate dintre ei.

Reconstrucția cabinetului: de la belciuge la tehnologie modernă 

– Ați zis că ați refăcut cabinetul.

Am refăcut tot. Când am venit era o singură sobă, ușor funcționabilă, ușile se închideau cu belciuge. A fost mult de muncă, într-adevăr. Arată bine acum, am reușit să prindem un proiect european, de fapt suntem singurul cabinet medical care a prins un proiect european și l-am dotat cu aparatură: de biochimie, laboratorul pentru uzul curent, pentru pacienții fără contract cu Casa de Asigurări. Mi-am schimbat și ecograful. Am reușit să fac toate competențele care se puteau face pentru medicină de familie. Când am venit am zis «vai, ce nasol poate să fie aici la țară! Că dacă nu merge îi trimit mai departe la oraș pe pacienți.» Nu-i chiar așa, omul nu vrea să se ducă și așa trebuie să le faci cam pe toate tu local aici. Și e și de înțeles pentru că suntem la 80 de km de oraș, spitalul e așa cum este și e greu să ajungi acolo și să fii poate câteodată și mulțumit de ce primești acolo și încercăm să-i ajutăm pe cât se poate local, să nu se deplaseze, să le facem cam pe toate noi dacă se poate. Când ne depășește situația, asta este, trebuie să ajungă mai departe. 

– Au noroc locuitorii că aveți aici aparatură.

Da, am făcut câte ceva și totul în sprijinul lor, în sprijinul pacienților și pentru dragul meseriei și a ceea ce facem zi de zi. Am făcut și centru de permanență, este un lucru bun pentru că e greu să ajungi la miezul nopții și să nu știi încotro te îndrepți. Câteodată ambulanța vine foarte târziu pentru că e foarte solicitată și sunt situații când un minut face diferența între viață și moarte și chiar încercăm să facem tot ce se poate. Pacienții vin nu numai de aici din zonă, sunt și turiștii care vin din Durău, sunt și de la vecinii noștri din Harghita pentru că acolo nu este și sunt și cei care sunt în tranzit, că suntem la șoseaua națională și văd cabinetul: «Parlez vous français? Do you speak English?» Avem de vreo 10 ani centrul de permanență și e un lucru bun. 

– Cât de greu a fost cu asigurarea fondurilor?

Proiectul a fost în urmă cu vreo 10 ani. El a fost jumătate prin fonduri europene și restul am pus noi. Au fost dintre primele fonduri europene. Acum am mai făcut unul, prin PNRR, chiar anul acesta am finalizat și am reușit în sfârșit după vreo 4 luni să primim și banii. Am pus fotovoltaice și am modificat toată tâmplăria dinăuntru, am zis că dacă tot sunt, hai să mai facem ceva bun și am mai igienizat încă o dată cabinetul. Deci primul proiect a fost finalizat în 2015.

Sănătatea locuitorilor și organizarea cabinetului medical 

– De-a lungul timpului cum ați observat starea de sănătate a populației?

Nu s-a înrăutățit, deși e un folclor cu mina de uraniu. Când am venit aici, la început chiar se făceau niște teste, veneau cei de la DSP și luau probe din apă, din legume, din sol. Nu am văzut o modificare în plus, o creștere a morbidității nici pe probleme oncologice, nici pe nimic altceva. Să zicem că creșterea este conform stresului și activității de zi cu zi a noastră. Nu este nici ceva în plus, nici ceva în minus, e un lucru constant. Dar da, avem pacienți cronici, cardiaci în special, sunt și câțiva pe oncologie, dar predominanța este a afecțiunilor cardiace. Și media de vârstă este peste 60 de ani, mulți din cei tineri au cam plecat în afară și din păcate au rămas bunicuțe și bunici și cam ei stau la baza comunei. Cred că peste tot în zonă, nu știu în celelalte comune, poate Borca sau Hangu, că sunt mai mari, poate au o populație de vârstă mai mică, dar noi suntem mai bătrânei. 

– Copii vin să facă vaccinuri?

Avem și câțiva pacienți refractari care l-au consultat pe dr. Google înainte de noi și au tras ei niște concluzii puțin eronate. Dar în 90% din cazuri să zicem că vin copiii să se vaccineze, părinții adică îi aduc. Problema e că nu prea mai fac părinții copii. Dacă acum 25 de ani aveam câte 45 de copii nou născuți, 0-1 an, acum dacă sunt 10 e mare lucru, natalitatea a scăzut foarte, foarte mult. Viața asta grea a noastră și stresul își spun cuvântul pe toate palierele. 

– Centrul de permanență e finanțat de primărie?

Nu, centrul de permanență funcționează pe locația cabinetului. Niciun centru de permanență nu e finanțat de primărie aici în zonă. Avem contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate și așa funcționăm. Adică este pus la dispoziție tot spațiul și fiecare medic își face trebușoara lui și ce știe el cel mai bine. 

– Aveți personal suficient?

Da, ne ajunge. Așa cum am zis, comuna nu este mare, cabinetul este destul de mititel, nu e la nivelul celui din Borca, cu 6-7 mii de pacienți. La noi, cu 1.500-1.700 de asigurați, e destul de mititel și ne descurcăm.

Medicină de urgență și prevenție în mediul rural 

– Intervenții de urgență?

În principiu e ok. Muncă multă, într-adevăr, patologie multă. Avem multe plăgi, îmi și place chirurgia, asta aș fi vrut să fac inițial, dar patologia e foarte diferită. Așa cum spuneam, când am venit am zis: «Ce-i așa greu la țară? Îl trimiți la oraș imediat.» Nu se duce. Am asistat nașteri, deci toată sfera urgențelor, de la nașteri la infarct, la accidente rutiere, la plăgi multe, la stop cardio-respirator, ce vrei tot facem. 

– În ceea ce privește bolile cronice, ați observat interesul oamenilor pentru prevenție?

Foarte puțin. Dacă le zic «hai să facem niște analize profilactic» mă întreabă dacă sunt gratuite sau spun că au de săpat cartofii sau de făcut fânul. E greu, mai ales în mediul rural, să imprimi ideea asta de profilaxie. Un pic și mentalitatea e de așa natură încât ei ar vrea de toate, dar cu cel mai mic efort din partea lor. Deci dacă tu te duci acasă cât el e la fân sau sapă cartofi să-i recoltezi pentru analize ar fi totul ok, dar e greu câteodată de venit aici. Deși am intrat în toate proiectele acestea care s-au făcut tot prin PNRR anul trecut și acum doi ani. Am avut un proiect pe cardio, care a mers destul de bine, am avut un proiect pe afecțiuni hepatice, Livero se chema, și recoltări de sânge, analize pe loc și dacă ieșea ceva patologic îi trimiteam la Iași. Am și trimis câțiva, cred că vreo 7. Proiecte au fost destul de frumos făcute, au prins bine atunci, chiar foarte bine, după cum bun a fost și proiectul lui Nicolaescu, cel cu analizele de acum 16-17 ani, când se făceau analize la toată lumea. Și atunci a fost un proiect foarte bun, pentru că s-au descoperit din timp foarte multe afecțiuni la pacienți care habar nu aveau de ele. Atunci am avut și diabet zaharat descoperit. Sunt bune proiectele acestea la scară mai mare, mai ales la țară, fiindcă atunci reușim să prindem mai mulți pacienți. Urma să fac ceva pe colon, dar văd că au lăsat-o baltă cu PNRR-ul, cred că nu mai sunt fonduri și e într-un stand-by. Sunt bune lucrurile acestea angro, în care prindem mai mulți, îi mobilizăm și atunci reușim să facem mai multe. Muncă mai multă, dar și rezultatele sunt pe măsură. Îmi place și medicina de urgență. Aș prefera să am două urgențe acum decât să stau și să fac trei rețete. Partea asta birocratică ne-a cocoșat la un moment dat și ne cocoșează în continuare. În loc să facem ceea ce știm noi, ce am învățat și facem cu plăcere, ne încurcăm în citit legislația să văd dacă pot să-i scriu Doreta pe rețetă albă sau pe rețetă verde. Toți suntem în aceeași situație și e deranjant un pic pentru profesia noastră și pentru ceea ce am învățat să facem și ceea ce ne place să facem.

Sistemul Informatic Unic Integrat: tehnologia care complică lucrurile 

– Nu vă ușurează munca aplicația?

Nu ne-o ușurează, uite, scrie «serverul SIUI nu funcționează» și atunci stau și mă rog de calculator: «te rog frumos, hai, funcționează! Măcar de data asta că tanti Ileana așteaptă la ușă și nu mai poate să stea.» E greu pentru că așa a fost programul, proiectul acesta cu SIUI, știm cum a fost făcut și acum nu funcționează, nu este o mentenanță care se face așa cum trebuie și stăm și plângem pe lângă calculator și pacienții pe lângă noi. Am noroc că pacienții au înțeles treaba asta nu mă mai bombăne pe mine că nu le dau rețeta sau biletul de trimitere sau trebuie să stea un pic să aștepte. Au fost înțelegători, știi cum e românul, se adaptează încet, încet la toate situațiile astea stresante ale vieții.

Medicina școlară în mediul rural: responsabilități și limite 

– În școli ați fost să faceți campanii de informare?

Nu. Noi n-avem contract cu școlile, n-avem contract cu primăria pentru școli, nu este obligația noastră de a face anchetele astea și avizele astea inițiale de început de an sau început de modul. Doar în situațiile în care comuna respectivă are un asistent comunitar, ceea ce nu este cazul la noi, pentru că este o comună mică. Asistentul comunitar face treaba asta sau medicul dacă are contract cu școlile sau cu primăria, atunci face anchetele epidemiologice, vizita de început de an, de modul. Dacă este vreo urgență la școală bineînțeles că vin încoace, că n-au unde să se ducă în altă parte. Indiferent de unde este copilul, la cine este înscris, urgența este urgență și asigurăm tot ceea ce putem noi să facem. Dar anchetele acestea și avizele de la școală doar în aceste situații se fac. 

Colaborare pentru sănătatea comunității: primăria și cabinetul medical din Grințieș 

Într-o comună mică, precum Grințieș, sprijinul reciproc și colaborarea între instituții sunt esențiale pentru a răspunde nevoilor locuitorilor. Primăria lucrează strâns cu cabinetul medical și centrul de permanență, asigurând condițiile necesare pentru ca medicul de familie să-și poată desfășura activitatea. Deși finanțarea cabinetului vine exclusiv de la Casa de Asigurări de Sănătate, sprijinul logistic și comunicarea eficientă între administrația locală și personalul medical contribuie la menținerea unui nivel ridicat al serviciilor. Cu toate acestea, lipsa unui asistent medical în școli sau a unui asistent comunitar care să monitorizeze persoanele în vârstă și singure reprezintă probleme urgente. În contextul restricțiilor bugetare și al limitărilor privind angajările, primăria caută soluții pentru a îmbunătăți serviciile medicale și sociale, având în vedere nevoile locuitorilor. Primarul comunei, doamna Ana Buștihan, explică provocările întâmpinate, soluțiile aflate în plan și cum reușește comunitatea să compenseze prin solidaritate și inițiativă. 

– Cum ajută primăria dispensarul, cum îl finanțați, cum colaborați?

Primăria colaborează foarte bine cu cabinetul medical, nu sunt probleme, întotdeauna ne consultăm, ne ajutăm. Referitor la finanțare, ei sunt finanțați prin Casa de Asigurări de Sănătate, fiind cabinet privat nu este finanțat de primărie. Dar în rest colaborarea este excelentă cu cabinetul și centrul de la permanență. Doamna doctor chiar pune suflet în ceea ce face. 

– Școala are asistent medical?

Școala din păcate nu are asistent medical sau medic care să vină măcar o dată pe săptămână. E o localitate mică, noi nu putem angaja, ei probabil ar trebui să aibă angajat prin minister, prin inspectoratul școlar. Dar bine ar fi dacă s-ar rezolva, măcar o dată pe săptămână să vină un asistent medical sau cineva specializat pentru copii, să amenajăm acolo un cabinet medical. 

– În comună aveți medic stomatolog?

Da, avem un cabinet stomatologic. Și există un medic care preia urgențele. E ieșit la pensie, dar lucrează, încă e în activitate. Mai sunt cabinete și la Ceahlău și la Corbu, deci partea de stomatologie ar fi cumva acoperită. Doar medicina școlară, acolo nu e. Bine, probabil la solicitarea școlii doamna doctor merge, se deplasează. Dar ceva specializat, care să fie în permanență sau măcar periodic nu este. 

– Ați avut proiecte legate de medicină în comună?

Nu am avut. Am solicitat un asistent comunitar, care să se deplaseze în teren la persoanele în vârstă, ne-ar fi de ajutor. Problema la noi este că sunt persoane singure, în vârstă, care nu au pe nimeni. Noi avem un singur asistent social care are și partea de birou și partea de documente, ceea ce ține de asistență socială. Dar efectiv să se deplaseze cineva la domiciliu, la două-trei zile, să fie doar pe teren, asta cred că ar ajuta foarte mult. Mulți au copiii plecați, ei sunt acasă singuri. Ne ducem și noi pe unde mai știm, o vizită periodică și ținuți așa un pic sub observație. 

– Știți dacă în caz de urgență au telefon?

În general da, au și vecini, care la urgențe, când chiar e grav, pot anunța.

În general cam astea sunt problemele, partea de asistență la domiciliu. Sunt comune care au asistent comunitar angajat. 

– Dumneavoastră când credeți că veți avea? Sau asta depinde de alte lucruri?

La noi depinde de buget și depinde de organigramă. Pentru că dacă punem pe organigrama noastră, la momentul acesta nu putem face angajări. Deci organigrama are un anumit format. După ce vom ieși de sub interdicții intenționăm să acoperim partea asta. Avem o ordonanță care limitează angajările, nu avem voie să facem angajări. Va dura anul acesta, dar probabil și anul viitor. Pe lângă asta avem și proiecte și cofinanțările și deja sunt niște cheltuieli. Dar încet, încet sperăm să rezolvăm și problema asta. Situația din comuna Grințieș, reflectată prin experiențele medicului de familie și ale autorităților locale, evidențiază provocările și soluțiile găsite pentru a răspunde nevoilor de sănătate ale comunității. Atâtea câte sunt în situația dată. 

A consemnat Alexandru ANDRIEȘ