Președintele PRO România Neamț și, meteoric, vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț sub Ionel Arsene, Mădălina Ciubotaru a fost numită coordonator al cabinetului primarului de Piatra-Neamț, Adrian Niță (PSD). Practic, va primi același salariu ca ceilalți consilieri personali, dar va avea atribuții de director de cabinet, potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al primăriei, Florin Jbanca.
Motivul pentru care nu este chiar director de cabinet este Ordonanța trenuleț, cea în care erau prevăzute reducerile de cheltuieli în administrația publică.
Fiica fostului primar de Roznov, Ionel Ciubotaru și actualul decan de vârstă al consiliului local din același oraș, Mădălina Veronica Ciubotaru are un trecut comun cu actualul primar al municipiului de județ, în clădirea Palatului Administrativ.
Mădălina Ciubotaru a mai fost consilier personal al președintelui interimar CJ Neamț, Ion Asaftei, a fost angajată ca asistent social la Căminul pentru vârstnici Roznov, consilier parlamentar al unui deputat, și director general SC Neamț Turism SA (detalii aici). Meseria de psiholog licențiat la Universitatea Petre Andrei din Iași, Facultatea de Psihologie și Asistență Socială a „tras la cântar”, probabil, și ea la această numire.
Angela Croitoru