Ministerul Energiei, condus de Sebastian Burduja, a semnat marți, 26 noiembrie, 113 contracte de finanțare cu primării și entități publice din România pentru realizarea unor parcuri fotovoltaice, valoarea totală a acestora ridicându-se la 316,5 milioane de lei. Proiectele vor genera o putere instalată cumulată de 41,68 MW și sprijină comunitățile locale să asigure o parte din necesarul de energie electrică prin surse regenerabile.
Sebastian Burduja a subliniat importanța investițiilor în sectorul energetic pentru independența și securitatea energetică a țării: „Astăzi, am semnat un număr record de contracte cu primării şi entităţi publice din ţară. Fiecare dintre contractele pe care le-am semnat astăzi va ajuta comunităţile locale să reducă din costurile cu utilităţile, vor reuşi să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public. Astfel, banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi”.
Beneficiarii din județul Neamț
Între cele 113 contracte am identificat și 5 din Neamț. Mănăstirea Sihăstria va avea parc fotovoltaic, dar municipiul Roman, unul de 1 MW. La nivel de primării rurale avem comunele Pipirig, Timișești și Drăgănești, toate sunt din zona Târgu-Neamț.
Primarul municipiului Roman a declarat, într-o postare pe pagina sa de socializare, că a semnat contractul și că este bucuros că a reușit să facă ce a promis în campania electorală: „Este o investiție extrem de importantă, de peste 6 milioane de lei, care vine să asigure atât completarea capacității de producție de energie verde în Roman, cu 1 MW, cât și punerea în valoare a terenului din zona vechii „gropi de gunoi” din Roman. (…) Sunt convins că anul viitor parcul fotovoltaic va fi funcțional, iar Romanul va beneficia de această nouă resursă complementară!”
De acestă investiție se bucură și Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești, care a transmis că a semnat contractul de finanțare: „Această investiție cu o valoare totală de 1.496.075,56 lei, va contribui la reducerea costurilor aferente consumului de energie pentru iluminat și instituțiile publice locale, precum și la protejarea mediului”.
Denisa POPA
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”





