Ziua de duminică, 24 noiembrie, zi în care alegătorii au fost chemați la urne pentru a-și vota noul președinte al țării, a fost una destul de interesantă în județul Neamț. Nu au lipsit incidentele la unele secții de votare, mai mult sau mai puțin serioase și încercările de a-i implica pe membrii unor partide din zona contracandidaților.
Președinta unei secții de votare a plecat în preziua alegerilor cu ștampila de control acasă, ceea ce denotă și cât de bine informată era în legătură cu regulile de respectat și cu îndatoririle sale. În Piatra-Neamț, un votant a fost surprins de membrii biroului secției de votare în timp ce încerca să introducă în urnă două buletine de vot. Buletine pe care le primise chiar de la unul dintre ei. La Săvinești, un alt incident, poate cel mai interesant, deși nedovedit încă, a implicat încercarea de a influența votul în favoarea unui anumit candidat.
Atmosfera la principalele partide
Dimineață, la o oră după deschiderea secțiilor de vot, la sediile principalelor partide atmosfera era destul de… adormită. Cu excepția AUR Neamț, unde erau puși pe treabă pe lângă cei doi parlamentari și mai mulți membri, la PNL și PSD era doar câte un reprezentant pentru a răspunde la telefon, iar la USR sediul de campanie era încuiat. La fel și la SOS. Și așa a rămas până după-amiază. Seara, înainte de ora 21.00, am încercat să obținem câteva declarații de la cei implicați.
Declarații în timpul votului: toți ajung în turul 2, dar Marcel Ciolacu câștigă!
Seara, echipele principalelor partide PSD, PNL, USR și AUR s-au adunat la sedii în așteptarea exit poll-urilor și a copiilor după procesele verbale din secțiile nemțene. Oboseală, stres și chiar unele fețe lungi de supărare, dar, declarativ, cu toții așteaptau o victorie.
Președintele USR, deputatul Iulian Bulai:
“A fost și este o zi în general bună. Au existat momente în care membrii noștri au fost fie inutilizați, fie șicanați de către reprezentanții Poliției Române fără niciun motiv. Am trecut peste aceste momente, suntem mobilizați la maxim, avem delegați care ne apără votul în toate secțiile. Suntem foarte optimiști în ceea ce privește rezultatul votului din țară și din Neamț. Suntem pregătiți să intrăm în turul 2 și Elena Lasconi să fie președinta României pe 8 decembrie”.
Unul dintre cei mai harnici liberali nemțeni, Adrian Ciobanu, secretarul general al organizației nemțene, vădit obosit, ne-a vorbit despre munca din spatele acestei campanii:
“Așteptările noastre sunt, clar, să intrăm în turul 2. Cred că în județul Neamț nu se pune problema că nu ne ducem candidatul în turul 2. A fost o muncă de dimineață de la ora 6, când am început cu confirmările prezenței reprezentanților partidului în secțiile de votare și am avut o prezență de 100%, nu au fost sincope de niciun fel. De altfel, am făcut exercițiul aceasta mai întâi aseară, când ne-am verificat cu toți cei 490 de reprezentanți ai noștri că sunt în secții, la ora 18. Am tras tare, am stat în permanență în contact cu colegii noștri, președinții de organizații locale și cu primarii. Toți candidații la alegerile parlamentare și nu numai ei, consilierii județeni și coordonatorii noștri zonali au fost în teren împreună cu primarii. S-a lucrat pe mobilizare de dimineață de la ora șase până la ora aceasta și continuăm. Suntem optimiști că rezultatul va fi cel scontat și anume să ajungem în turul doi, cu atât mai mult în Neamț.”
Daniel Harpa își ascunde oboseala în spatele unui zâmbet și vorbește despre încredere și siguranța că PSD va avea un nou președinte al României:
„A fost o campanie bună, ca și cea de la locale, ca orice campanie electorală a noastră. Dar eu, în calitate de președinte și colegii mei din organizația Neamț, în special primarii, primarul de reședință de județ, primarii din celelalte localități, vorbim de 41 de primari, ne-am implicat foarte mult… Chiar îi felicit și le mulțumesc pe această cale, pot spune că ne-am implicat mult mai mult față de campania la locale. Este clar, Marcel Ciolacu va fi în turul 2! Este clar că va avea un contracandidat din cei doi, doamna Lasconi sau domnul Simion. Muncă, seriozitate, încredere, în primul rând credință în Dumnezeu și sunt sigur că în turul 2 Marcel Ciolacu va fi președintele României!”.
La AUR Neamț, senatorul Sorin Lavric nu mai face eforturi să-și ascundă oboseala și stresul. “Să pui un filozof să facă muncă de teren…”, cum spunea cineva. Deputatul Dumitrina Mitrea, obișnuită cu stresul și cu calculele, deja așteaptă din teren copiile după procesele verbale. Nu a vrut să dea declarații decât după aflarea rezultatelor.
Realitatea votului în Neamț – câteva exemple
Dacă privești rezultatele în Neamț ai o acută senzație de ireal. Mai ales când vezi rezultatele a ceea ce a făcut PNL. În fieful lui Laurențiu Leoreanu, municipiul Roman, rezultatul este devastator: a câștigat la mustață Georgescu, în fața PSD, liberalii venind abia pe 5, fiind depășit clar și de Lasconi și Simion. Cum a fost posibil acest lucru? Nu pot fi prea multe explicații. Prima, că a existat dezinteres pentru a aduce voturi pentru candidatul liberal, despre care chiar și oameni importanți din partid spuneau că nu va ajunge în turul 2. Nimeni nu poate crede că președintele PNL Neamț nu a putut aduce mai mult de 1.850 de voturi pentru șeful său. După cum nimeni nu poate crede că având 41 de primari în Neamț nu au asigurat decât 15.399 de voturi. Dacă scădem voturile de la Roman și Piatra Neamț (2.196) rămân 11.356, care împărțite la cei 40 de primari ajunge la o cifră modică de 292 de voturi. Adică foarte puțin. Da, dar în realitate liberalii au luat voturi din toate celelalte comune, nu numai din cele cu proprii primari, așa că este pur și simplu de neînțeles cum s-a obținut acest rezultat. Dacă nu cumva vorbim despre o trădare pe față pentru a obține demisia președintelui liberal numit de Iohannis.
Nici ”performanța” PSD nu poate fi foarte ușor explicată. 42.790 de voturi la mașinăria PSD sunt foarte puține, ca să nu mai vorbim că acum câteva luni au fost obținute 80.000. Aici nu putem vorbi despre trădare, dar lipsa de mobilizare față de un candidat care vorbea de cedarea guvernului către liberali este o posibilitate perfect previzibilă. Dar cea mai sigură explicație vine de la modul halucinant în care a fost făcută campania electorală. PSD a avut un singur target în campanie, să-l aducă pe Simion de la AUR în turul doi. În viziunea strategilor PSD prezența lui Ciolacu era de la sine înțeleasă, voturile românilor pentru el fiind subînțelese. De aceea Ciolacu și ai lui au făcut maxima aroganță, au transmis filialelor să asigure voturi pentru Simion, ceea ce s-a întâmplat. Doar cu voturile cedate din două județe Ciolacu era în turul doi fără probleme. Probabil nici Neamțul nu a putut ocoli cererea aberantă de la centru, așa s-a ajuns ca Georgescu să le fure prima poziție.
USR Neamț a obținut mult mai mult decât credeau și aici meritul vine de la cei care au făcut munca de jos, pe teren, dar să menționăm că voturile au venit masiv din orașe și comunele catolice din jurul Romanului. A existat și un trend pentru Lasconi, dar nu este de neluat în seamă zvonul că liberalii i-au dat voturi pentru ca să ajungă în turul doi, după care să facă o alianță cu Ilie Bolojan în calitate de viitor președinte PNL și prim ministru.
Despre AUR nu este foarte mult de zis. Rezultatul este foarte slab față de posibilități, Georgescu i-a umilit pe Valea Muntelui și, fără ajutorul PSD, rezultatul ar fi fost și mai prost. Este de neînțeles cum, după un mandat, partidul nu are organizații solide în județ. Rezultatul de la aceste alegeri vine pe fondul celor de la locale, care au fost și ele mult sub posibilități.
Ce se va întâmpla în turul doi?
În Neamț ecuația turului doi va fi destul de complicată. Liberalii vor transmite sigur simpatizanților să voteze Lasconi și se vor mobiliza ca să aibă o șansă să formeze un guvern de dreapta. Este singura șansă pentru ei de a nu se topi ca partid. Rămâne de văzut dacă îndemnul va fi luat în serios, atât timp cât Lasconi a dat semne că are mari lacune pentru un președinte.
PSD va fi destul de greu să se poziționeze. Dacă va recomanda un vot pentru Lasconi mulți pesediști nu se vor conforma. Dacă va recomanda Călin Georgescu și se va alinia alături de AUR și SOS, va avea o șansă să facă parte dintr-un guvern, dar va fi greu să explice partenerilor europeni gestul. Mai ales că noul șef de la PSD va trebui să discute cu Simion și cu Șoșoacă.
Valentin BĂLĂNESCU
Angela CROITORU
Material apărut în varianta tipărită a Mesagerului de Neamț din 28 noiembrie 2024