Un romașcan, șeful jandarmilor de la Durău

Atribuțiile personalului din posturile de jandarmi sunt bine definite, iar cei care lucrează în domeniul montan sunt special pregătiți pentru intervenții comune, dar mai ales în ce privește zona de munte, cu accesibilitate mai grea și misiuni mai dificile. În ce privește punctual Postul de Jandarmi Montan Durău, conducerea este asigurată de plutonierul adjutant șef Cristian Marian Mușat. A lăsat libertatea vieții civile pentru cea cazonă într-un moment pe care l-a considerat oportun pentru dezvoltarea personală. Născut și crescut în municipiul Roman, „pe asfalt”, cu bunicii tot din Roman, nu a avut oportunitatea de a „gusta” din plăcerea vieții la țară care include ore nesfârșite pe maidan, julituri sau mici accidente de orice fel. Cu toate acestea, cu copii din cartier mergea adeseori la cartodrom unde jandarmii făceau pregătirea fizică, dar și undeva pe dealurile de lângă poligon unde, în depărtare, îi vedea pe jandarmi la antrenamente.

„Copil fiind mergeam acolo și ne uitam la jandarmi cum se antrenează, iar acest lucru se întâmpla săptămânal. Pot spune cu siguranță că atunci m-am gândit la o carieră în domeniu, cu atât mai mult cu cât am și un unchi jandarm. Aveau un fel de combinezoane negre, așa ca cei din trupele speciale, și mi s-a părut senzațional. Cu toate acestea nu am urmat un liceu militar, cursurile le-am făcut la Roman, apoi am făcut armata la jandarmi, la Piatra Neamț. Și atunci a fost o oportunitate, deoarece când am terminat stagiul militar aș fi putut rămâne în sistem, dar nu am făcut-o. Pentru că la terminarea armatei, vrei să fii liber, să scapi. Așa a fost atunci”, a declarat Cristian Marian Mușat.

Chiar dacă a ratat acel moment pentru a intra ca profesionist în jandarmerie, iar un timp a lucrat ca electronist, apoi ca agent de pază, gândul de a urma o carieră militară a rămas în stare latentă și s-a reactivat când s-a ivit momentul potrivit. Iar acesta a fost atunci când structurile militare între care ISU, dar și Jandarmeria, au recrutat personal din sursă externă.

„În 2006 au fost recrutări din sursă externă inclusiv la Jandarmeria Neamț și atunci m-am prezentat la examen și am trecut toate probele. Gândul meu era că voi prinde un post la Roman și voi fi acasă, dar nu a fost deloc așa. Am fost repartizat la Postul de Jandarmi Montan Durău, iar acum, făcând o retrospectivă, îmi dau seama că este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. A durat o perioadă cât a fost întocmită toată documentația și apoi am fost trimiși la subunitățile unde am fost repartizați. A fost prin luna noiembrie. Aveam undeva la vreo trei zile să ajungem acolo, dar între timp am mers să-mi caut chirie, nu aveam unde să stau. Și țin minte că eram pe la Petru Vodă, era întunecat, ploua, nu era curent toată Valea Muntelui și atunci am avut o îndoială. M-am întrebat ce caut eu aici?”, rememorează jandarmul.

Peste toate acestea s-a pliat și faptul că, până la acel moment, tânărul romașcan nu fusese niciodată în Masivul Ceahlău, iar traseele montane erau pentru el o mare necunoscută. Chiar și în aceste condiții, și recrutat din sursă externă, s-a adaptat destul de repede vieții cazone. Cu tot ce implică. Iar aici este vorba despre faptul că, trăind la bloc, așa cum singur recunoaște, când a ajuns la Durău nici măcar nu știa să crape lemne pentru foc. A trecut rapid peste dezamăgirea inițială pentru că începutul nu a fost așa cum și-a imaginat, deși colegii îi dăduseră asigurări că a nimerit bine, zona este foarte frumoasă și ofertantă, „dar eu nu știam atunci cu ce se mănâncă”. În prima zi în calitate de jandarm a urcat pe munte, pe la Fântânele, și a învățat regulile unei călătorii montane, ce trebuie, dar mai ales ce nu trebuie să faci.

„După cabana de la Fântânele, care nu arăta așa cum e acum, era zăpadă, iar pe măsură ce înaintam stratul era tot mai mare. Avem cu noi un câine lup, iar la un moment dat zăpada era atât de mare încât jandarmul care se ocupa de el a fost nevoit să-l ia în brațe că nu mai putea înainta. Mergeam, și colegii mei se tot schimbau în față. Nu știam de ce se întâmplă asta, dar apoi am înțeles. La început a fost o perioadă grea, dar m-am adaptat destul de repede. Când am îmbrăcat acea uniformă pe care o admiram de foarte mult timp, nimic nu a mai contat. Iar în timp, condițiile s-au schimbat foarte mult. Am făcut majoratul în jandarmerie, au trecut 18 ani de când sunt aici, doar în jandarmeria montană și îmi place foarte mult. Mă consider un om norocos pentru că fac ceea ce îmi place”, spune Cristian Mușat.

„Uneori consumăm niște resurse și poate chiar ne punem viața în pericol pentru situații care puteau fi evitate”

În ce privește afluxul de turiști din zona montană, numărul celor care merg pe munte fiind în creștere de la an la an, Cristian Mușat spune că sunt persoane care știu ce presupune acest lucru, fac ascensiunile cu echipamentul corect, complet, și au un parcurs ireproșabil. Asta în sensul în care știu că pe munte nu sunt coșuri de gunoi și că cine urcă cu o sticlă de apă sau cafea, știe că dacă a urcat cu recipientul plin, trebui să-l coboare gol și în nici în caz să-l abandoneze în pădure. Pe de altă parte sunt turiștii neechipați, care urcă oricând și oricum, punând în pericol atât viața lor cât și celor care trebuie să intervină și să-i scoată din necazul la care s-au expus cu bună știință, sau dimpotrivă, din neștiință.

„La cursurile de pregătire a jandarmilor montani de la Sinaia am avut un schimb de experiență cu jandarmi din Franța. La ei primordială este situația salvatorului. De exemplu ei nu intervin în cazul în care condițiile meteo sunt nefavorabile. La noi, indiferent de condițiile meteorologice, că plouă sau ninge, te duci dacă este nevoie. Nu vreau să fiu dramatic, dar jandarmii montani, colegii de la Salvamont, pompierii, cei de la SMURD, de multe ori sunt în situații în care ne punem viața în pericol și uneori consumăm niște resurse pentru situații care puteau fi evitate”, punctează Cristian Mușat.

Acesta și-a amintit de niște turiste din Republica Moldova care au marcat sărbătorile de iarnă în zona noastră și la un moment dat au decis să facă o ședință foto la Cascada Duruitoarea. Fără a ști zona și nici relieful, au plecat către destinație în echipament festiv care includea nu doar haine subțiri, elegante, ci și încălțăminte cu toc. Alarma a fost dată de bărbații din grup care nu-și mai găseau consoartele, astfel că a fost nevoie de intervenția jandarmilor montani pentru recuperarea „fotomodelelor”.

„Totuși, cei mai mulți dintre cei care merg pe munte, sunt turiști montani adevărați, nu de week-end, nu de club”, spune Mușat.

În ce privește marcarea celor 18 ani în profesie, subofițerul subliniază că în tot acest timp lucrurile s-au mai schimbat, dotarea s-a îmbunătățit și în general cam toate condițiile sunt cu mut mai bune decât cele de la data intrării lui în sistem.

„Eu am deviză după care mă ghidez și îi îndemn și pe colegii mei mai tineri să procedeze în același mod. În momentul în care intervii, fă acest lucru așa cum ai vrea tu să te ajute altcineva atunci când ai o problemă. Comportă-te cu acel om care te așteptă, în același mod în care vrei să se comporte ceilalți cu tine. Și totul ți se va părea mult mai ușor și te vei implica mai mult. Pe omul care are o problemă îl interesează mai puțin sau poate deloc ce culoare are uniforma, că e albastră, roșie, verde, sau mai știu eu cum. Pe el în interesează ca atunci când apelează la autorități să fie ajutat și să i se rezolve problema”, spune Cristian Mușat.

Și în plan personal este un om realizat și are o familie frumoasă. Soția îl sprijină necondiționat, dar și reciproca este valabilă. Face mâncare cine e disponibil, și tot cel care este liber se ocupă de cei doi copii ai familiei, băieți, unul adolescent, la liceu, iar mezinul în clasele primare. Pentru a nu întâmpina aceleași greutăți de care a avut parte tatăl lor, Cristian Mușat i-a învățat disciplina, de la făcutul patului în fiecare dimineață, la crăpatul lemnelor pentru foc. Toată familia, de la cel mai mic la cel mai mare, practică sportul și mișcarea în aer liber. Cristian Mușat este pasionat de schi, mersul pe bicicletă, plimbările în aer liber, îndeosebi pe munte, căci pentru el a fi în mijlocul naturii și a face mișcare a devenit de foarte mult timp un mod de viață pe care îl imprimă cu stăruință și celor doi băieți.