Deputat ales în 2020 din partea AUR în circumscripția Neamț, Dumitrina Mitrea și-a construit o carieră solidă înainte de politică, activând în domeniul asigurărilor și managementului. Născută în Borca, Neamț, ea provine dintr-o familie numeroasă și a rămas apropiată de comunitatea sa. Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, unde a urmat și studii postuniversitare, Mitrea și-a valorificat cunoștințele economice pentru a sprijini inițiative care adresează nevoile comunităților din județ. Cu experiență în companii renumite precum ING Asigurări de Viață și Allianz Țiriac, aceasta a coordonat echipe și a dezvoltat strategii care au pus accent pe performanță și profesionalism. Activitatea sa parlamentară cuprinde peste 70 de luări de cuvânt în plen și participarea la numeroase inițiative legislative, demonstrând implicarea sa constantă.
„În primul rând aș vrea să mulțumesc nemțenilor pentru alegerea pe care au făcut-o la parlamentarele de duminică. O alegere potrivită și bună pentru județul nostru și pentru tot ceea ce se va întâmpla în următoarea perioadă. Mulțumim tuturor celor care au pus ștampila de vot pe AUR! Am avut un scor remarcabil și, așa cum am spus în toate emisiunile electorale de la televiziunile locale, vom fi partidul numărul doi din Neamț. Noi suntem mulțumiți de scorul pe care l-am obținut. Este un scor, în primul rând, raportat la tot ce înseamnă efortul pe care l-am depus în toate acești patru ani. De acum încolo trebuie să vedem ce facem pentru țară. Am obținut un scor bun, trebuie să obținem și rezultate pentru români! Vom fi la masa negocierilor pentru că nu vrem să stăm în expectativă, să așteptăm să se întâmple minunile. Minunile trebuie să se facă cu oameni și trebuie să le facem prin fapte, să punem mâna la treabă! Și asta se așteaptă și românii. Românii vor niște parlamentari și niște oameni politici, în primul rând, foarte serioși și responsabili. Iar noi cred că am demonstrat responsabilitate în toate acești 4 ani și am făcut și fapte. Știm ce avem de făcut. Totul este să ne asumăm și tot ceea ce va urma de acum încolo”.
A.C.
Foto/Locuitorii din Moinești devin arhitecții propriului oraș: cum va arăta noul Parc Central creat după ideile comunității- Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg
- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00





