Noua lege a pensiilor care a intrat în vigoare de la 1 septembrie aduce noutăți pentru cei care doresc să iasă din câmpul muncii mai repede, dar fără a suporta sancțiuni pecuniare. Totul în condițiile în care noile norme au la bază principiul contributivității, iar cei care au mulți ani munciți au beneficii. Sunt vești bune și pentru seniorii care au pensii foarte mici, aceștia beneficiind de un ajutor financiar pe final de an.
Conform precizărilor făcute de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, persoanele care au un anumit stagiu de cotizare pot ieși din câmpul muncii anticipat și fără nici un fel de penalizare. „Dacă ai și un număr de 40 de ani însumați, poți ieși la pensie cu 5 ani mai devreme, fără nicio penalizare. Acestea sunt prevederile noii legi, iar acestea sunt prevederile care se mențin și favorizează pe toți pensionarii”, a declarat demnitarul. În acest moment bărbații se pot pensiona la 65 de ani, iar femeile cu doi ani mai devreme.
Luna cadourilor vine cu vești bune și pentru anumite categorii de persoane care vor primi o sumă de bani drept ajutor de la stat. Beneficiari sunt pensionarii cu venituri mici, persoanele cu dizabilități și beneficiarii de venit minim de incluziune. Chiar dacă în țara noastră nu există a 13-a pensie, bonusul acordat de stat în decembrie este de 125 de lei. În cazul pensionarilor acești bani se acordă celor care au peste 60 de ani și venituri de până la 1.450 de lei.
(G. S.)