Pentru prevenirea oricăror situații neplăcute în perioada Crăciunului forțele de ordine dar și cele de intervenție vor fi la datorie. Lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț alături de militarii de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț vor fi alături de cetățeni pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în siguranță, fără evenimente nedorite. Polițiștii și jandarmii vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea ilegalităților. „Pentru a ne asigura că măsurile dispuse sunt respectate precum și în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile și vor monitoriza arterele rutiere”, anunță IPJ Neamț. Și militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț vor fi la datorie, iar pompierii asigură permanența 24 de ore din 24.

(G. S.)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire
NewsEdge Este posibilă întinerirea celulelară a ochiului? Primele rezultate ale unei terapii experimentale în tratarea glaucomului
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





