După ce președintele României, Klaus Iohhanis a fost trezit de TikTok referitor la alegerile prezidențiale, iată că și Ministerul Apărării Naționale acuză acțiuni de dezinformare în spațiul online, pe aceeași platformă. „Noi dezinformări în mediul online. Ministerul Apărării Naționale semnalează noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok.
De această dată sunt vizate frontierele României și infrastructura portuară. Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea, tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanța – locația filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război. Toate aceste informații sunt false!”, anunță MApN într-o postare pe Facebook.
Ministerul Apărării Naționale reiterează faptul că: „ aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice”. Instituția anunță că va continua să semnaleze cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situații vor fi identificate și îndeamnă populația să se informeze din surse oficiale.
FOTO Facebook MApN
(G. S.)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi





