Astăzi, 7 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. În centrul orașului Piatra Neamț, Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” își primește credincioșii, fiind unul dintre cele mai importante și bine păstrate monumente istorice din Moldova, dar și un simbol al spiritualității locale.
Istoria Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”
Biserica a fost ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare între 15 iulie 1497 și 11 noiembrie 1498, în cadrul Complexului Curtea Domnească, o zonă administrativă și de apărare ridicată între anii 1468-1475. Având hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica a fost construită ca un loc de rugăciune și comemorare, așa cum indică inscripția de pe pisania de la intrare: „Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Io Ştefan voievod, a început şi a zidit şi a săvârşit acest hram în numele Naşterii cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, întru rugă sieşi şi doamnei sale Maria şi prea iubitului lor fiu Bogdan voievod, care a început a se zidi în anul 7005 (1497) iulie 15 şi s-a săvârşit în anul 7006 (1498) iar al domniei sale al 40 şi doilea curgător, luna noiembrie, 11 zile.”
Cu dimensiuni impresionante pentru epoca sa – 25,9 metri lungime, 8,1 metri lățime și 11,3 metri înălțime – biserica este un exemplu al stilului moldovenesc dezvoltat sub domnia lui Ștefan cel Mare. Arhitectura sa combină sobrietatea zidurilor de piatră cu elemente decorative, precum brâurile de ceramică smălțuită și contraforții specifici artei moldovenești. Interiorul este împărțit în pronaos, naos și altar, structurat conform tradiției ortodoxe.
De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe lucrări de restaurare, dar rămâne în mare parte fidelă concepției originale. În secolul al XIX-lea, au fost adăugate catapeteasma actuală, amvonul și cafasul pentru cor, iar în 1937 au fost realizate stranele în atelierul Școlii de Arte și Meserii din Piatra Neamț.
Turnul-clopotniță și Sfântul Gheorghe Pelerinul
La nord-vest de biserică se află Turnul-clopotniță, construit în 1499, tot sub domnia lui Ștefan cel Mare. Acesta avea rol atât de clopotniță, cât și de turn de observație, fiind poziționat strategic pentru a oferi o vedere amplă asupra văii Bistriței și a drumurilor din jur.
Turnul a devenit un loc de pelerinaj pentru credincioși datorită Sfântului Gheorghe Pelerinul (Gheorghe Lazăr), care a trăit aici timp de 26 de ani, între 1890 și 1916. Cunoscute sunt viața sa ascetică, rugăciunea neîncetată și dragostea față de oameni. Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost canonizat în 2017, iar moaștele sale se află acum la Mănăstirea Văratec.
Tezaurul Bisericii
În interiorul bisericii „Sf. Ioan Domnesc” sunt păstrate cărți vechi și manuscrise de valoare, precum Biblia de la Blaj, tipărită în 1795, și Pomelnicul dascălului Atanasiu din 1792. De asemenea, icoane remarcabile, realizate de pictorii Constantin Stahie și Petre Săvinescu, împodobesc lăcașul, printre care se numără „Domnul Hristos binecuvântând” și „Icoana Hramului”, iar catapeteasma actuală, în stil baroc, a fost sculptată de Gherasim Monahul și Tănase Săpătorul și pictată după modelul de la Agapia în stil neobizantin de catre pictorii Panaite Mavrodin si C.V. Basarab.
Tetraevangheliarul din 1502, scris la Mănăstirea Putna de Ieromonahul Spiridon din porunca lui Ștefan cel Mare, se află astăzi la Muzeul Național de Istorie a României din București. Împodobit cu miniaturi și ornamente elaborate, manuscrisul este considerat o operă de artă religioasă de o valoare inestimabilă.
Importanța pentru comunitate
Biserica „Sf. Ioan Domnesc” nu este doar un monument istoric, ci și un centru spiritual activ pentru comunitatea din Piatra Neamț, fiind biserică parohială. De asemenea, biserica este deschisă pentru vizitare, oferind turiștilor o incursiune în istoria și tradiția locului.
Pentru locuitorii orașului, biserica reprezintă un simbol al identității și credinței, legat strâns de numele Sfântului Ștefan cel Mare și de moștenirea spirituală lăsată de Sfântul Gheorghe Pelerinul.
Biserica „Sf. Ioan Domnesc” din Piatra Neamț este o mărturie a istoriei Moldovei, un exemplu al artei și arhitecturii medievale și un loc de rugăciune și reflecție. În această zi de sărbătoare, ea își reafirmă rolul spiritual și cultural pentru municipiu și județ, continuând să inspire generații prin povestea sa de peste cinci secole.
Alexandru Andrieș
Foto: Parohia Sfântul Ioan Domnesc