Astăzi și joi (28 și 30 ianuarie) vor avea loc două ședințe importante ale Consiliului Județean Neamț în cadrul cărora se vor stabili reprezentanții județului în Consiliile de Administrație (CA) și în Adunările Generale ale Acționarilor (AGA) de la instituțiile subordonate.
Șase proiecte de pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare din acest an, sunt pentru numirea reprezentanților în CA -urile de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și de la școlile speciale de educație incluzivă din județ de la Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Roman și Ștefan cel Mare.
Ședința ordinară de joi, 30 ianuarie, are ca temă principală numirea reprezentanților CJ Neamț în C.A.-urile și AGA celor mai importante instituții subordonate: Troleibuzul, DRUPO S.A., Teatrul Tineretului (TT), ApaServ SA, Complexul Muzeal Neamț, Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu, Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”, Spitalul Județean de Urgență și Spitalul de Psihiatrie Roman.
Fiecare partid va avea membri în Consiliile de Administrație
Președintele CJ Neamț, Daniel Harpa, a vorbit în emisiunea “Cafeaua de dimineață” a Mesagerului de Neamț de joi, 23 ianuarie, despre modul în care va fi împărțită puterea și responsabilitățile între cele trei partide reprezentate la județ: PSD, PNL și AUR. Potrivit acestuia, în fiecare C.A. va fi, pe lângă reprezentantul PSD, unul de la PNL sau, în unele cazuri, unul de la AUR.
„Și în campania electorală de la alegerile locale mi-am dorit o bună înțelegere cu PNL. Pentru că este clar, ești la guvernare, altă variantă nu ai în momentul de față și este normal ca mesajul de sus să vină și în teritoriu”, a punctat Daniel Harpa.
În CJ Neamț, PSD a câștigat 16 mandate de consilier județean, PNL are 14 consilieri județeni, iar AUR -4. Președintele CJ Neamț a declarat că repartizarea acestor reprezentări în AGA și CA va ține cont de această configurație politică, așa cum cere legea.
„Asta nu înseamnă că nu voi colabora și cu AUR și nu voi găsi variante de colaborare, inclusiv pe C.A.-uri, unde vor fi și membri AUR. Este normal, orice consilier județean trebuie să știe ce se întâmplă și la ApaServ și la DRUPO și la Spitalul Județean și la spitalul din Roman. Fiecare lider de partid trebuie să-și pună câte un membru în C.A.”, a conchis Daniel Harpa.
Componența și condițiile pentru Consiliile de Administrație
Reprezentarea în C.A. uri și A.G.A. a consiliului județean se face potrivit Codului administrativ și a altor prevederi legale. Astfel, potrivit documentelor din spatele proiectelor de hotărâre din ședința de joi, în A.G.A. la SC Troleibuzul S.A., la DRUPO și la ApaServ, pe lângă președintele Daniel Harpa care este de drept reprezentantul județului Neamț, va mai fi numit câte un consilier județean. Rămâne de văzut dacă se va păstra ecuația, cum sugera președintele Harpa și fiecare partid va avea câte un reprezentant și unde.
La Teatrul Tineretului, pe lângă directorul general, cei doi directori adjuncți, consilierul juridic și reprezentantul salariaților va avea un reprezentant și CJ Neamț, în calitate de finanțator al instituției.
La Complexul Muzeal Neamț, vor fi 2 reprezentanți în C.A. ai CJ Neamț, iar la biblioteca județeană și la centrul pentru cultură unul singur.
La cele două spitale aflate în subordinea CJ Neamț, discuția este ceva mai amplă. La SJU Piatra-Neamț, pe lângă reprezentantul Ministerului Sănătății, un reprezentant de la DSP Neamț, unul de la Colegiul Medicilor și unul de la Ordinul Asistenților și Moașelor – cu statut de invitat, vor fi și 3 consilieri județeni în calitate de membri titulari, unul dintre ei, obligatoriu, trebuie să fie economist. Aici vor fi aleși și alți 3 consilieri cu statut de supleanți, iar în cazul în care titularii nu pot participa la ședințe se va apela la acești supleanți.
Exact aceeași situație este și în cazul Spitalului Sf. Nicolae Roman, adică 3 membri titulari și 3 supleanți.
Reprezentanții CJ în C.A.-uri se aleg după reguli mai stricte, legislația fiind modificată anul trecut. Pe scurt, aceștia trebuie să aibă studii superioare cu licență și o vechime de cel puțin 5 ani în studiile respective. Nu pot fi președinți de partid sau să dețină alte funcții de conducere în partid, nici ei nici soții/ soțiile, rudele lor sau afinii până la gradul al IV-lea. Iar, în cazul spitalelor, se precizează ce fel de studii trebuie să aibă reprezentanții din C.A.: medicină, medicină dentară, farmacie, științe juridice, științe economice sau științe inginerești.
Angela Croitoru