Sute de nemțeni participă astăzi, 18 ianuarie, între orele 14:00 -18:00, la protestul organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în fața sediului Prefecturii și Consiliului Județean Neamț, strigându-și nemulțumirile. Principala revendicare este legată de anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, prin decizia Curții Constituționale a României. Protestatarii cer plecarea președintelui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni și a premierului Marcel Ciolacu, considerând că prelungirea mandatului președintelui României nu este legală și, pe cale de consecință, numirea premierului PSD ar fi și ea ilegitimă. Semnalul de începere a protestului a fost dat prin intonarea Imnului de Stat al României.

La protest iau parte cei trei parlamentari AUR de Neamț, senatorul Sorin Lavric, deputatele Dumitrina Mitrea și Andreea Neacșu, conducerile județene și municipale și membri din mai multe localități nemțene.

Înarmați cu zeci de steaguri și pancarte, manifestanții au scandat: “Libertate!”, “Turul II înapoi!”, “Demisia!” și “Georgescu președinte!”. Pietrenii care trec prin zonă, se opresc preț de minute bune pentru a asista, o parte dintre ei alăturându-se protestului chiar dacă nu sunt membri ai partidului.

Manifestarea vine ca o continuare a protestului de la București, din 12 ianuarie, astfel de acțiuni fiind organizate în toate reședințele de județ din țară, în fața prefecturilor, instituțiile care reprezintă Guvernul României în teritoriu.

Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”



