Aplicarea neunitară a legislației în domeniul salarizării în învățământ a generat o situație controversată: în ultimii 3 ani, unii dintre angajații din învățământ au beneficiat de indemnizația de hrană pe parcursul concediului de odihnă, în timp ce alții nu.
Dintre cele 135 de cereri depuse de sindicat în instanță pe această temă, 39 au primit decizii favorabile din partea instanței, celelalte încă nu au fost soluționate. Între timp a apărut o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează faptul că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul a concediului de odihnă, fiind clasificată ca un spor salarial acordat la decizia angajatorului și nu o indemnizație obligatorie la plată.
Cum s-a ajuns în această situație explică prof. Ionel Hociung, președintele Federației Sindicatelor Libere Învățământ Filiala Neamț, invitatul emisiunii “Cafeaua de dimineață” a “Mesagerului de Neamț” de astăzi, 21 ianuarie.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, din 16 septembrie 2024, ca urmare a recursului în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Brașov, spune că “Indemnizaţia de hrană reglementată de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră în baza de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului contractual plătit din fonduri publice şi funcţionarilor publici”.
Trebuie menționat că recursul în interesul legii se aplică obligatoriu de către instanțele de judecată.
Conducerea FSLÎ caută o soluție legală și se va adresa cu o cerere în acest sens Curții Europene de Justiție, a cărei decizie ar putea face lumină în modul de interpretare a legii și care ar conduce la aplicarea unitară a articolului de lege referitor la acest drept.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian