Cu ani în urmă, venind de la Băile Felix spre Turda, am parcurs aproape întreaga vale a Arieșului, de la izvoare până la vărsarea acestuia în râul Mureș (circa 164 km). Spectaculozitatea acestei văi mi-a rămas plăcut întipărită în minte. Mi-am zis că nu se poate ca printre atâtea zone montane vizitate să nu includ și splendida vale a Arieșului.
Vacanță, concediu, deci la drum! Am ales o pensiune din comuna Arieșeni, ultima comună înainte de a trece culmea Apusenilor spre Bihor. O comună care se respectă a fi într-adevăr o așezare turistică în adevăratul sens al cuvântului. Pâraiele care alimentează Arieșul s-au umplut de pensiuni, una mai îmbietoare ca alta. De aici se pleacă în toate direcțiile spre obiective turistice montane importante.
Marea majoritate a țintelor turistice o constituie peșterile și cheile aflate în formațiuni carstice, una mai spectaculoasă ca alta.
Fiind o zi de vară mi-am permis să abordez două zone deosebite pe care grupurile le străbat în două zile. Gazda m-a atenționat că nu crede că voi reuși, dar iuțeala de picior mi-a dat multă încredere și putere în forțele proprii.
Am ales drumul prin satul Cobles, din spatele primăriei și, după 8 km se ajunge într-o parcare, de unde se pleacă în mai multe direcții, pe jos.
Evident că, până acolo am mai oprit pentru a admira casele răsfirate prin… afiniș. Nu e nici o glumă, întâi apare afinișul și apoi casele pe dealurile golașe, răzlețe, cu drumuri pietruite de acces, cu mașini și stive de scânduri (gatere) pe la porți.
În parcare, în timp ce-mi pregăteam echipamentul și-am servit… întăritorul a ajuns o familie din Botoșani, care mai fusese pe aici în anii studenției și cunoșteau, în mare, locurile.
Conversația s-a legat rapid și-am hotărât să mergem împreună. Am urcat pe versantul din dreapta și după aproape două ore am ajuns la ”belvedere”, de unde se coboară, pe partea vestică, spre Bihor.
Imediat a apărut cabana Cetățile Ponorului din bazinul Padișului. Până aici se poate ajunge cu mașina, pornind dinspre orașul Nucet. Au apărut și grupuri de turiști montani de… toate națiile care poposeau în campingul de la Glăvoi (cel mai mare din Apuseni).
Imediat a început marea aventură de la Cetățile Ponorului. Nu exagerez când spun aventură, dar cele trăite și văzute fac parte din adevăratele minuni ale carsticului zonei.
Se ajunge la ”balcoane”. Nu este altceva decât un circular stâncos, aproape închis, uriaș, cu pereți de peste 100 metri, drepți, amețitori care, din loc în loc, te lasă să te apropii, cu mare grijă pentru a admira verticalitatea acestora și pentru a-i imortaliza.
După ce-am terminat circuitul pereților amețitori, am coborât printr-o zonă cu lanțuri și stânci umede, unde, o parte din colegi și-au zdrențuit fundul și îmbrăcămintea, ajungând apoi la intrarea în subteran (la baza stâncilor circulare se coboară în subteran)… cine mai poate! Intrarea este considerată cel mai mare portal al peșterilor din România.
Dacă eram singur, nu mă aventuram. Am pregătit lanternele, puloverele și-am început coborârea (nu este electrificată). După 60-70 metri am ajuns la râul subteran care vine dintr-o altă peșteră, necunoscută turiștilor, ci doar de speologi și care… formează izvoarele Crișului Negru.
Ne-am întâlnit cu râul rece, rapid, zgomotos, care venea din dreapta și se afunda tot în munte pe traseul numai de el știut… Acest traseu pe care-l străbăteam are o lungime de peste un km, se sare din piatră în piatră pe colțuri rotunjite, ușor alunecabile. După ce s-au udat bine, o parte dintre noi s-au descălțat pentru a merge mai departe. Se sare, se cațără se coboară, se trece prin mici tuneluri… trebuie mult curaj și o bună condiție fizică (sunt avertismente la intrare).
Când ne pierdusem curajul și forța de a continua am zărit o gaură, deasupra noastră,spre cerul albastru. Dar era drept în sus, iar râul venea de undeva din dreapta.
Întâlnindu-ne cu alți turiști care veneau din sens invers, am prins curaj. Sunt trei guri de ieșire, noi alegând-o pe cea mai facilă, din dreapta Am părăsit râul care ieșea… de undeva și-am reușit să ajungem la suprafață. Când am văzut verde în fața ochilor, ne-am felicitat reciproc și ne-am zis că… suntem tari! Nu ne mai recunoșteam, așa de ”pictați” erau unii dintre noi. Doamna cu fetele au hotărât să renunțe să continue traseul așa c-am rămas tot pribeag.
Am ocolit, din nou, balcoanele și-am reluat traseul spre Cheile Galbenei (era deja ora 13).
La primul popas am fost abordat de trei tizi, veterani (67, 69 și 70 de ani) care au ieșit doar să se plimbe de la campingul Glăvoi. Le-am spus cum se merge pe sub munte, răspunzându-mi că-l lasă pentru nepoți. Mi-au cerut ca peste 20 de ani să ne revedem tot pe aceste meleaguri (erau din Oradea).
Glume, zâmbete și urări de bine… dar eu aveam drum lung. După o oră de urcat se ajunge pe o culme cu un alt traseu spre ”Focul viu”, din vârful Cuculeul de Fier. N-aveam de gând să ajung până acolo fiindcă el este stins, în ultima perioadă, așa că mi-am continuat traseul spre chei.
M-am întâlnit cu alte grupuri, căpătând noi informații despre chei, care erau destul de contrariante (unii spuneau că e mult mai ușor să cobori pe vârfuri de unde se văd cheile în toată splendoarea lor). Nici vorbă, am hotărât să merg doar pe firul apei.
Pentru acest lucru trebuie neapărat să nu ai rău de înălțime și o condiție fizică adecvată.
Se coboară o pantă destul de apreciabilă până la izbuc. Prin sifonare iese apa pe care tocmai am părăsit-o din Cetățile Ponorului. Izbucul acesta are un diametru de 6-7 m, cu o cantitate destul de apreciabilă de apă.
De aici începe adevărata aventură. Cățărări pe șprăngi, lanțuri, pante amețitoate, cu imagini spectaculoase, pe ambii versanți. Râul face o gălăgie infernală, aici este, aici dispare. Se trece și printr-un tunel, făcut de mama natură, se ajunge și la cascada “Evantai”, ce formează un mic lac la bază.
Am observat că sunt mai multe rânduri de lanțuri și scoabe, ca atunci când apa crește, să te poți cățăra. De fapt, iarna, primăvara accesul este interzis. M-am mai întâlnit cu turiști ce veneau din sens invers și m-am mai îmbărbătat….
Ultima porțiune, pe care sigur ați văzut-o pe la televizor, se parcurge ca… la circ. Mergi pe un lanț și te ții de o șprangă pe o distanță de circa 20 m deasupra apei. Apa nu este adâncă, cred că până la genunchi, dar se scurge numai pe colțuri de stâncă.
Traversarea este dificilă, dar foarte frumoasă. Este imposibil de uitat. Se pare c-am prins drag de aceste chei și-am… să revin.
La ieșirea din chei m-a așteptat un drum de macadam, în urcare, lung de 6 km până la mașină (de parcă nu-mi era de ajuns).
Dacă mă credeți, n-am simțit oboseala. Tot timpul mă gândeam la ceea ce-am văzut în traseu (mă mai răcoream cu câte un bob de mură, de pe șanț).
Înainte de înserare am ajuns la restaurant. Altfel a mers mâncarea și… desertul!
Nu evitați, aveți ce vedea și… povesti!
Mihai PANŢIRU
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână 
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova 
NewsEdge Seceta severă pune presiune pe energie. Estimările oficiale privind redeschiderea centralei Cernavodă 
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT 
