Sindicaliștii din sistemul bugetar pregătesc proteste ample, prin pichetarea Guvernului României și alte forme, în cursul săptămânii viitoare. Bogdan Hossu, liderul CNS Cartel Alfa, a declarat într-o intervenție la o televiziune centrală, că demersurile oficiale – cererile către Primăria Capitalei- au fost deja făcute.
Potrivit acestuia, în sistemul bugetar, scăderile salariale preconizate în 2025 prin aplicarea Ordonanței trenuleț, sunt cuprinse între 10% și 35%.
Președintele CNS Cartel Alfa Neamț, Dănuț Radu, spune că, deocamdată, sunt doar reacții la cald referitoare la ordonanță, sunt discuții, dar nu s-a luat o decizie: „Deocamdată sunt discuții la nivelul federațiilor profesionale, cum sunt polițiștii, cei de la protecția socială și, mai ales, din sănătate. Avem și din mediu privat și din sistemul bugetar în confederația noastră, dar nu s-a luat o hotărâre, nu s-a gândit un plan care să implice participarea la nivel de filiale locale. Sunt doar reacții la cald. Urmează să vedem ce se decide”.
Cele mai importante măsuri adoptate de guvern, apărute în Monitorul Oficial cu numai 2 ore înainte de intrarea în Noul AN, sunt:
- Înghețarea salariilor bugetarilor în 2025, la nivelul lunii noiembrie 2024. Se aplică și pentru demnitari, angajați din primării, consilii județene și locale.
- Sporurile și primele bugetarilor nu vor crește în 2025, vor rămâne tot la nivelul din noiembrie 2024. La fel și în cazul indemnizației de hrană.
- Orele de muncă suplimentare nu se plătesc, se vor acorda doar alte zile libere, la fel ca şi în ultimii ani. Excepție fac personalul militar, polițiștii, inclusiv cei din penitenciare, și salvatorii montani. Dacă nu se poate compensa în termen de 90 de zile, se va plăti o majorare din soldă în funcție de venit.
- Bugetarii care pleacă din instituțiile publice nu vor beneficia de compensarea în bani a concediilor neefectuate.
- Nu se mai acordă vouchere de vacanță și alte tichete, cu excepția celor de creșă. Un paragraf special se referă la TVR și Radioul Public unde angajaților nu li se vor plăti ore suplimentare sau premii.
Angela Croitoru
Foto: ilustrativă arhiva mesagerulneamt.ro