Primul proiect de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi, 16 ianuarie, a Consiliului Local al orașului Târgu-Neamț a fost cel pentru alegerea viceprimarului. După eșecul din ședința ce a avut loc în decembrie anul trecut (detalii găsiți aici), singura propunere a venit din partea consilierilor social democrați, prin vocea Anei Acsîntoae. Ea l-a propus tot pe Iustin Heriu (PSD), fost lucrător al Motelului “Casa Arcașului”, pentru funcția de viceprimar al orașului, ca și în decembrie. Liberalii au făcut pasul înapoi și nu au mai ieșit în față cu profesorul Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Național “Ion Creangă” și liderul grupului de consilieri PNL. Este semnul că, probabil, se poartă negocieri la nivelul județului pentru una dintre funcțiile de vicepreședinte, iar PNL o va propune pe Mihaela Isciuc, liderul femeilor din partid, cea care a câștigat competiția internă în fața lui Valentin Stavarache.
Revenind la ședința de astăzi, prin vot secret, 16 dintre consilierii locali au fost “pentru” Heriu și doar 2 au votat “împotrivă”.
După ședința de astăzi, s-a certificat ceea ce se știa deja, Primăria Orașului Târgu-Neamț este condusă de PSD, așa cum s-a întâmplat și în ultimele mandate ale fostului primar Daniel Harpa, actualul președinte al Consiliului Județean Neamț.
În noul consiliu, PSD are 8 consilieri locali, PNL – 5, AUR și USR – câte 2 fiecare, SOS -1, iar Maria Vrânceanu în calitate de consilier independent completează tabloul politic al legislativului târgnemțean.
La sfârșitul ședinței, noul viceprimar, Iustin Heriu, a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian