Județul Neamț trebuia să beneficieze de o finanțare de peste 311 milioane de euro pentru extinderea rețelei județene de apă și canalizare prin Programul POIM 2014-2020. Nu s-a semnat contractul de finanțare în timp util și proiectul a decedat pentru nemțeni odată cu închiderea programului, chiar și după prelungirea pentru încă un an (detalii pe această temă găsiți pe larg aici).
Despre proiect, fazat sau nu, nu s-a mai vorbit în ultimul an de zile.
Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, a amintit, în emisiunea “Cafeaua de dimineață” din 23 februarie, ceea ce se știa deja: “Fostul POIM nu mai există!”.

În schimb, există un proiect gata de semnat doar pentru jumătate din sumă, aproximativ 150 de milioane de euro, prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021-2027. Bani care vor acoperi zona zona de sud a județului ce cuprinde: orașele Piatra-Neamț, Roznov și Bicaz, comunele Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Gârcina, Bodești, Dobreni, Girov, Dochia, Dumbrava Roșie, Săvinești, Zănești, Dragomirești, Tașca.
Pentru restul proiectului, cealaltă jumătate, se caută soluții de finanțare, prin programe pe mediu.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
- Bazinul de înot Bacău introduce un tarif special de 10 lei pentru pensionari
- Conducere nouă la IȘJ Bacău: Ana-Maria Egarmin revine ca inspector general. Municipiul impune adjunctele!
- Omagiu adus „Zeiței de la Montreal” chiar de ziua ei, la Gala „Bacău- personalități ale locului”
Revolta gunoiului în județul Vaslui: Taxele cresc de la 1 ianuarie, dar primarii încep să blocheze proiectul în Consiliile Locale- Bacău. Incendiu la o locuință din comuna Oituz – două persoane au fost transportate la spital
- Proiect în dezbatere publică: Taxele locale din Iași cresc cu 7,3% în 2027, pe motive de inflație. Ce se schimbă și ce taxe dispar
- Suceava: 125 de milioane de lei fonduri europene pentru reconstrucția drumurilor distruse de inundații la Broșteni
- „JUPITER 6”, ziua a doua: peste 300 de percheziții în toată țara – ce urmăresc anchetatorii





