Persoanele asigurate în sistemul public de pensii precum și pensionarii, vor beneficia de luna viitoare de bilete de tratament prin Casa de Pensii, pentru tratarea afecțiunilor de care suferă. Casa Națională de Pensii Publice anunță că a fost aprobată hotărârea de guvern pentru acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2025, prin sistemul organizat și administrat de CNPP. „Astfel, începând cu 3 martie 2025, vor fi disponibile 60.000 de bilete de tratament balnear, în 18 serii de trimitere, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea C.N.P.P., precum și 71.000 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, bugetul alocat fiind unul de 400 milioane lei”, conform unui anunț publicat de Casa Națională de Pensii Publice pe Facebook.
19.210 bilete din totalul celor contractate, ceea ce reprezintă 15 procente, sunt acordate în mod gratuit beneficiarilor prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu, respectiv persoane persecutate din motive politice, invalizi, veterani și văduve de război, precum și persoane încadrate în grad de handicap. „Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. Persoanele interesate, pensionari și asigurați, sunt așteptate la sediile caselor teritoriale de pensii sau în mediul online pentru a solicita aceste bilete”, se mai arată în același anunț.
De la începutul anului și până acum la CJP Neamț sunt depuse 2.055 de cereri pentru bilete de tratament. Reamintim că anul trecut aproximativ 5.800 de nemțeni au depus la Casa Județeană de Pensii cereri pentru obținerea de bilete de tratament balnear. Doar puțin peste 2.300 de persoane au ajuns la băi pentru tratarea afecțiunilor. În seriile din sezonul estival cererea a fost mai mare decât oferta și unii nu au prins bilet. Pe de altă parte, în restul anului nu puține au fost seriile în care au rămas bilete nevalorificate din pricina faptului că nu au fost solicitări pentru perioadele respective (amănunte aici).
(G. S.)