După ce conducerea Prefecturii Neamț a renunțat la colaborarea cu Camelia Varvara, cunoscut om de presă, locul a fost ocupat de o persoană apropiată de PSD Neamț. După puțin timp, cu provocări importante având în vedere activitatea instituției (apropierea războiului din Ucraina, ascensiunea lui Călin Georgescu și anularea alegerilor prezidențiale, ordonanța Trenuleț etc) cu impact direct asupra comunicării la acest nivel, și Andreea Trăsnea și-a anunțat plecarea.
„După o perioadă intensă și plină de provocări, vă anunț că îmi închei activitatea ca purtător de cuvânt al Instituției Prefectului-Județul Neamț. A fost o experiență deosebită, din care am învățat multe, atât profesional, cât și la nivel personal și uman.
Îi mulțumesc domnului prefect pentru încredere și întregii echipe a Prefecturii pentru colaborarea deschisă și pentru tot ceea ce am avut ocazia să descopăr alături de ei. A fost o oportunitate care mi-a oferit o nouă perspectivă asupra administrației și asupra comunicării instituționale.
Mulțumesc și dumneavoastră, jurnaliștilor care ați păstrat un dialog corect și aveți o preocupare constantă pentru furnizarea de informații relevante.
Drumurile noastre se vor mai intersecta, pentru că revin în zona cea mai apropiată de sufletul meu: presa.
Mult succes și inspirație, tuturor!”.
V.B.
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă





