Conducerea interimară de la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț a luat decizia de a elimina stimulentul de conducere pentru directorul medical al unității sanitare. Pentru a lămuri cum s-a aplicat măsura care-l viza pe dr. Mihai Aurelian Tănase am solicitat un punct de vedere conducerii spitalului. Cum nu am primit un răspuns nici la apelul telefonic și nici la întrebarea adresată pe WhatsApp directorului interimar dr. Mihaela Antohi, am solicitat informațiile prin adresă în baza Legii 544/2001, a liberului acces la informațiile de interes public.
În urma solicitării formulată pe 19 februarie, am primit răspunsul la circa o săptămână distanță, pe 25 februarie. Managerul Antohi spune că măsura a fost luată în luna ianuarie în baza ordonanței trenuleț și vizează atât personalul de conducere cât și cel de execuție. „Având în vedere prevederile art. IV, alin. 3 din OUG nr. 156/2024, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene:
„În anul 2025, instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2, alin. 1, pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2, alin. 1, pct. 39 din Legea nr. 273/2026, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora premii, bonusuri sau alte drepturi de natură similară, cu excepția celor prevăzute la art. 11, alin 3, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2001 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021 – 2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regional”.
Membrii Comitetului Director al unității au hotărât ca începând din luna ianuarie 2025 să înceteze acordarea stimulentelor financiare, atât pentru personalul de conducere cât și pentru personalul de execuție, astfel că la acest moment nici un salariat al unității nu mai primește stimulentele ante-menționate, deci nici dl. dr. Tănase Mihai Aurelian – director medical”, se menționează în răspunsul formulat de dr. Mihaela Antohi, directorul Spitalului Orășenesc Târgu Neamț.
(G. S.)